Adio, Mircea Albulescu sau cum regretăm doar când e prea târziu! (AUDIO)
Publicat de , 9 aprilie 2016, 23:57
Astăzi, duminică 10 aprilie, Mircea Albulescu va fi redat pământului din care s-a născut. Unele canale media s-au pregătit deja pentru eveniment. E rost de rating mare! Se mai smulg câteva lacrimi, crește audiența, a dispărut, domnule, încă un mare actor, ne mor valorile sub ochii noștri. Astăzi suntem triști, suntem culturali, intelectuali, ne amintim de filmele lui, de piesele lui, de valoarea lui, de glasul lui inconfundabil. Ne simțim mai nobili în gândurile noastre.
Doar astăzi…
Pentru că mâine e luni. E o altă zi. Și o luăm de la capăt. Cu grijile noastre, cu indiferențele noastre, cu claxoanele noastre, cu certurile noastre, cu lăcomiile noastre. Problemele sunt aceleași. În primul rând pragmatice.
Cine? Mircea Albulescu? Cine a fost, domnule?
L-am întâlnit personal pe Mircea Albulescu la Constanța, în urmă cu 15 ani. Îi văzusem filmele, cîteva spectacole pe când eram studentă, dar niciodată nu l-am văzut de aproape. Fusese invitat la Muzeul de Artă din Constanța. L-am înregistrat, a vorbit minunat. La final, m-am apropiat rugându-l să îmi dea un interviu separat.
-Ai ratat înregistrarea, a tunat el către mine, de la înălțimea lui.( Nu sunt o persoană scundă, dar el era parcă un uriaș, care te domina cu privirea aruncată pe sub celebrele sprâncene.)
-Nu domnule Albulescu, dar vreau să vă rog să recitați ceva și să vă adresez vreo două întrebări.
S-a uitat surprins, niciun jurnalist nu îl rugase să recite ceva. Ne-am retras într-un colț al muzeului și a recitat… Așa, din memorie. L-am întrebat dacă nu simte pustiul din cultură. Mi-a răspuns că și în deșert sunt urechi să audă. Am terminat interviul și am rămas câteva minute pe loc, într-o stare de reverie. Personalitatea sa mă copleșise.
M-am întors în redacție și am pregătit interviul. Am fost certată că am întârziat… L-am difuzat atunci, în urmă cu 15 ani.
Am uitat întâlnirea, căci și eu a trebuit să intru în ritmul ”repede, mai repede, foarte repede”…
Până când l-a redescoperit colega mea, operatoare. L-am ascultat de parcă ar fi fost într-o altă viață.
Vă invit să îl ascultați și dumneavoastră.
Închei cu două versuri găsite pe internet, semnate de Nicolae Moldoveanu, despre care până acum nu am auzit…
”Doamne, Tu m-ai facut din țărână!
Și-n adânc mi-ai turnat veșnicia.
Steliana Bajdechi
