Ascultă Radio România Constanța Live

Academia Română, păgubită cu aproape 4 milioane de euro în afaceri imobiliare

Academia Română, păgubită cu aproape 4 milioane de euro în afaceri imobiliare

Publicat de Bogdan Comșa, 31 martie 2016, 15:35

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul BOGDAN ALEXANDRU, președinte executiv al Fundaţiei „Patrimoniu” din cadrul a Academiei Române, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a influenţei ori autorității, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Din ordonanța de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora :

Inculpatul Bogdan Alexandru, în calitate de președinte executiv al Fundaţiei „Patrimoniu”, cu încălcarea prevederilor legale și a celor prevăzute în statutul organizației, și-a exercitat atribuțiile de administrare şi gestionare a bunurilor imobile (în principal terenuri agricole şi silvice) ce aparțin Academiei Române, în scopul de a-i favoriza pe colaboratorii entității pe care o conducea, care și-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esență, în neplata unor obligații contractuale.

Concret, în perioada 2006-2010, cu ocazia administrării patrimoniului silvic şi funciar al Academiei Române, între Fundaţia „Patrimoniu” și mai multe societăți comerciale au fost încheiate peste 20 de contracte și acte adiționale privind: arendarea și concesiunea de terenuri, asistența juridică, consultanță, prestări servicii, etc., care printre altele:

– conțineau prevederi ce contravin atât Legii arendării nr. 16/1994 cât şi Regulamentului din 10 martie 2006,
– au fost încheiate fără a exista aprobarea Consiliului Director,
– conțineau clauze nefavorabile Academiei Române,
– nu aveau prevăzută durata contractului,
– nu aveau calculată valoarea arendelor.

Spre exemplu, pentru perioada 2007-2009, la o suprafaţă de teren de 1.484,31 hectare şi pentru perioada 2008-2009, la suprafaţa de 641,51 hectare, Fundaţia „Patrimoniu” nu a calculat valoarea arendei şi nici nu a comunicat Arendaşului (societate comercială) obligaţia de plată.

De asemenea, fără a exista aprobarea Consiliului Director, Fundaţia „Patrimoniu” a fost de acord şi a acceptat plata anumitor sume, considerate drept avans arendă, sume care nu au fost recalculate şi regularizate conform prevederilor din Actele adiţionale şi în raport cu arenda datorată.

Prejudiciul total creat de Bogdan Alexandru în dauna Academiei Române este de 3.757.860 euro.

Inculpatului Bogdan Alexandru i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

MURFATLAR: Fabrica de cretă din localitate, sancționată de Garda de Mediu pentru poluare
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 10:51

MURFATLAR: Fabrica de cretă din localitate, sancționată de Garda de Mediu pentru poluare

Primăria din Murfatlar a sesizat autoritățile de mediu despre faptul că localitatea este poluată cu praf de cretă de la fabrica din vecinătate...

MURFATLAR: Fabrica de cretă din localitate, sancționată de Garda de Mediu pentru poluare
CONSTANȚA: Școli în șantier, întrebări fără răspuns pentru părinți și elevi, la doar o săptămână până la primul clopoțel
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 10:42

CONSTANȚA: Școli în șantier, întrebări fără răspuns pentru părinți și elevi, la doar o săptămână până la primul clopoțel

Peste exact o săptămână, va suna clopoțelul de început de an școlar, dar mulți constănțeni nu știu unde vor învăța copiii din cele...

CONSTANȚA: Școli în șantier, întrebări fără răspuns pentru părinți și elevi, la doar o săptămână până la primul clopoțel
Șefa Comisiei Europene, vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și în Portul Militar Constanța
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 09:51

Șefa Comisiei Europene, vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și în Portul Militar Constanța

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sosește, luni după-amiază, într-o vizită în județul Constanța. Preşedintele Nicuşor Dan şi...

Șefa Comisiei Europene, vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și în Portul Militar Constanța
Depozitele de gaz din România, grad de umplere de 81%, peste media europeană
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 08:33

Depozitele de gaz din România, grad de umplere de 81%, peste media europeană

Depozitele de gaz din România au atins un grad de umplere de 81,07%, peste media europeană, acest rezultat oferind premise solide pentru a atinge...

Depozitele de gaz din România, grad de umplere de 81%, peste media europeană
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 08:32

Guvernul își asumă răspunderea asupra a 5 proiecte din al doilea pachet de măsuri

Guvernul își va asuma, luni, răspunderea în Parlament asupra celor cinci proiecte de lege din al doilea pachet de măsuri de reformă, care...

Guvernul își asumă răspunderea asupra a 5 proiecte din al doilea pachet de măsuri
Actualitate luni, 1 septembrie 2025, 07:54

1 septembrie – Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării

Data de 1 septembrie este declarată Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării, în 2025 fiind marcați 35 de ani de protecție și conservare a...

1 septembrie – Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării
Actualitate duminică, 31 august 2025, 21:01

MApN: Mină marină de contact, descoperită pe plaja sălbatică de la Vadu

Printr-un apel la Serviciul unic 112, a fost semnalată, duminică, 31 august, prezența unui corp metalic suspect, de formă sferică, pe plaja de...

MApN: Mină marină de contact, descoperită pe plaja sălbatică de la Vadu
Actualitate duminică, 31 august 2025, 17:15

UPDATE | Incendiul la locomotiva trenului IR 1996 Constanța – Craiova a fost lichidat

UPDATE: Reprezentanții ISU Constanța au anunțat că incendiul produs la locomotiva trenului IR 1996 Constanța – București Nord –...

UPDATE | Incendiul la locomotiva trenului IR 1996 Constanța – Craiova a fost lichidat