Ascultă Radio România Constanța Live

Fostul șef al SPP Dumitru Iliescu, așteptat la DNA cu mandat de aducere

Fostul șef al SPP Dumitru Iliescu, așteptat la DNA cu mandat de aducere

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 octombrie 2014, 18:44

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, prin intermediul căruia Viorel Hrebenciuc ar fi aflat că este interceptat, va fi adus, miercuri seară, la sediul central al DNA, pentru a-i fi comunicate acuzaţiile din noul dosar penal al deputatului, au declarat, pentru Medifax, surse judiciare.

Iliescu s-a întors în ţară miercuri şi a fost preluat la Arad, cu mandat de aducere. De la Arad, el urmează să fie adus, sub escortă, în Bucureşti, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

La începutul săptămânii, fostul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) spunea că a fost contactat, luni dimineaţă, de un subinspector din cadrul DNA, pentru a fi invitat la sediul instituţiei, la ora 12.00, însă i-a spus acestuia că nu se află în ţară şi că revine sâmbătă în România. Iliescu mai spunea atunci că i s-a comunicat că este suspect într-un dosar penal.

Procurorii DNA au făcut, luni, percheziţii la locuinţa lui Dumitru Iliescu şi la alte adrese din Capitală, în dosarul în care Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru fapte de corupţie, una dintre acuzaţii fiind că ar fi apelat la fostul şef al SPP, pentru a afla dacă este interceptat de DNA.

Potrivit procurorilor, fostul şef al SPP Dumitru Iliescu l-ar fi asigurat pe Viorel Hrebenciuc că, prin intermediul unui angajat al DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, astfel că deputatul i-ar fi propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date nedestinate publicităţii.

MApN: Resturi de dronă, neutralizate de scafandri EOD la 50 de mile marine Est de Grindul Chituc din județul Constanța
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 13:36

MApN: Resturi de dronă, neutralizate de scafandri EOD la 50 de mile marine Est de Grindul Chituc din județul Constanța

Specialiştii EOD ai Forţelor Navale Române din cadrul Ministerului Apărării Naţionale au neutralizat, duminică dimineaţa, în Marea Neagră,...

MApN: Resturi de dronă, neutralizate de scafandri EOD la 50 de mile marine Est de Grindul Chituc din județul Constanța
TULCEA: Șofer băut depistat de polițiștii din Nufăru. Rezultatul etilotestului: peste 1 mg/l alcool pur în aerul respirat
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 12:47

TULCEA: Șofer băut depistat de polițiștii din Nufăru. Rezultatul etilotestului: peste 1 mg/l alcool pur în aerul respirat

La data de 19 septembrie 2026, în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nufăru, în timp ce efectuau serviciul de...

TULCEA: Șofer băut depistat de polițiștii din Nufăru. Rezultatul etilotestului: peste 1 mg/l alcool pur în aerul respirat
CONSTANȚA: Bărbat depistat cu o viteză amețitoare pe bulevardul Tomis – 148 de km/h
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Bărbat depistat cu o viteză amețitoare pe bulevardul Tomis – 148 de km/h

Un bărbat de 49 de ani a rămas fără permis după ce a fost surprins circulând cu 148 de km/h pe bulevardul Tomis, unul dintre cele mai...

CONSTANȚA: Bărbat depistat cu o viteză amețitoare pe bulevardul Tomis – 148 de km/h
ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 11:16

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare

Informare meteorologică de răcire accentuată, ploi și vânt puternic în toată țara și Cod Galben de intensificări ale vântului pentru 13...

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 09:57

Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român

Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță că va continua reformele începute de guvernarea condusă de Ilie Bolojan și „nu va stinge...

Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:44

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“

Cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii, Rotary Club Constanța Marea Neagră, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“...

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:10

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă

Vestigiile istorice din zona veche a orașului Constanța sunt igienizate, astăzi, în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua...

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 09:27

19 Septembrie – Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene

La 19 septembrie este celebrată Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene. În 1916, în Primul Război Mondial, în cadrul manevrei militare de la...

19 Septembrie – Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene