AUDIO – Povestea unor români care au muncit în Spania: „Mai bine sclav în țara ta!”

Publicat de , 11 martie 2016, 13:32

O familie din Mangalia a muncit doi ani în Spania, la cules de portocale, măsline şi struguri. Nu ar mai repeta această experienţă. Paradoxal, nu spaniolii au fost cei care i-au convins de acest lucru pe cei doi soţi, ci tot românii.

„A fost prima şi, cred, ultima dată, pentru că sunt români, comisionari, care iau alţi români la muncă acolo şi nu sunt foarte corecţi. E sclavie. Oamenii care se duc să muncească acolo stau de dimineaţa în câmp şi primesc cât să-şi acopere cheltuielile cu mâncarea, nu ştiu dacă le mai rămâne să-şi achite şi chiria. Să nu generalizăm, poate mai sunt şi oameni corecţi, dar cei mai mulţi nu prea sunt aşa”, spune capul familiei.

„Mai mult de 50, 60 euro pe zi nu câştigam”, spune soţia, iar pentru aceşti bani trebuia să culeagă peste 50 de lădiţe de portocale: „Ne dădea un 1 euro pentru fiecare lădiţă, iar comisionarul român câştiga, cel mai probabil, 2-3 euro. Nu reuşeşti să te descurci, pentru că mai mult de 50, 60 de lădiţe pe zi nu ai cum să culegi. În plus, nu poţi să te duci în fiecare zi la muncă. Sunt zile în care plouă şi nu se lucrează sau sunt zile în care ajungi la câmp, plăteşti transportul, şi abia atunci începe ploaia şi eşti nevoit să te întorci acasă”, povestește soția.

Cei doi soţi susţin că cel mai mult au câştigat 600 euro într-o lună. Îşi amintesc faptul că fiecare comisionar avea echipa lui, echipă formată din circa 20 de români.
Nici pentru soţul doamnei experienţa avută pe meleaguri străine nu a fost mai plăcută.

„Prima dată când m-am trezit în câmpul de portocale am zis că sunt sclava Isaura. Fie pâinea cât de rea, tot mai bine e în ţara mea. Nu mai vreau să aud de câmp, de portocale, măsline şi struguri. Ca să iau 35 euro trebuia să culeg o tonă de struguri. Alergam cu sandwich-ul în mână”, își amintește bărbatul.

Acesta ne-a mai povestit că acolo a cunoscut o altă familie, tot din România, care a plecat printr-o firmă din ţară. Aici au vorbit ceva, iar la faţa locului „s-au trezit în câmp, într-o altă direcţie, erau la un comisionar român”. Mai mult decât atât, respectivii soţi s-au împrumutat ca să poată pleca în Spania, iar ca să se întoarcă în ţară, după ce au constatat că s-au schimbat regulile în timpul jocului, s-au împrumutat din nou, de data aceasta prin intermediul părinţilor, care le-au trimis sumele de care aveau nevoie.

După cei doi ani petrecuţi în Spania, cei doi soţi din Mangalia au ajuns la concluzia că „mai bine stai în ţară. Dacă munceşti, mâncarea o scoţi şi aici. Măcar eşti acasă. Decât să fii sclavul străinilor, mai bine sunt sclav la mine în ţară”.