Ascultă Radio România Constanța Live

Apple a lansat cea mai SUBŢIRE tabletă din lume

Apple a lansat cea mai SUBŢIRE tabletă din lume

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 octombrie 2014, 07:52

Apple a lansat aseară cea mai subţire tabletă din lume, iPad Air 2, dar şi ecranul cu cea mai mare rezoluţie din lume, de 5K, ce are cu 67 la sută mai mulţi pixeli decât deja renumitul 4K.

A doua generaţie de iPad Air a fost vedeta conferinţei Apple, din California.

Este mai rapidă decât iPad Air, iar camera a fost îmbunătăţită semnificativ, astfel că are opt megapixeli. În plus, reflexiile au fost reduse în proporţie de 62 la sută, graţie stratului de protecţie inovator. Senzaţia acestei tablete este, însă, TouchID-ul, cu care pot fi efectuate cumpărături, apăsând butonul, ce detectează amprenta utilizatorului.

Un lucru nu s-a schimbat, însă. Dimensiunea. Este tot de 9,7 inch. Cei prezenţi la conferinţă au putut vedea de aproape şi chiar testa noile produse Apple, imediat după lansarea oficială.

Starul conferinţei a fost noul iMac.

Numit „Retina 5K Display”, noul iMac are o diagonală de 27 de inch, adică aproximativ 70 de centimetri, însă ecranul are numai cinci milimetri în grosime, şi consumă cu 30 la sută mai puţin decât predecesorul. Şi preţul e pe măsură. 2.500 de dolari, per bucată.

Şi dacă nu era de ajuns, Apple a mai lansat un nou Mac Mini, un sistem desktop mai rapid decât anteriorul, dar şi noul sistem de operare OS X Yosemite, ce poate fi descărcat deja din App Store. Toate pot fi precomandate începând de astăzi, urmând a fi livrate până la finalul săptămânii viitoare.

Adunarea Generală a creditorilor Șantierului Naval 2 Mai Mangalia a avut loc astăzi
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 17:04

Adunarea Generală a creditorilor Șantierului Naval 2 Mai Mangalia a avut loc astăzi

Astăzi, a avut loc Adunarea Generală a creditorilor Șantierului Naval 2 Mai Mangalia. Paul Cârlănaru, reprezentantul CITR, compania care este...

Adunarea Generală a creditorilor Șantierului Naval 2 Mai Mangalia a avut loc astăzi
RAJA a premiat câștigătorii concursului „Apa este viață!” – ediția 2026
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 16:47

RAJA a premiat câștigătorii concursului „Apa este viață!” – ediția 2026

Sediul central al RAJA SA s-a transformat astăzi, 25 martie 2026, într-un univers de culoare, emoție și speranță, găzduind festivitatea de...

RAJA a premiat câștigătorii concursului „Apa este viață!” – ediția 2026
scaun cu rotile, dizabilitati, dizabilitate, handicap - foto - unsplash
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 16:04

Persoanele cu dizabilități protestează față de măsurile de austeritate

Protestul va avea loc marțea viitoare, pe 31 aprilie, în Piața Victoriei din București, în fața sediului Guvernului. Anunțul a fost făcut de...

Persoanele cu dizabilități protestează față de măsurile de austeritate
apa, robinet, avarie RAJA - foto - pexels
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 15:41

RAJA oprește apa în mai multe zone din Constanța și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord

În perioada 30 martie 2026, ora 22.00 – 01 aprilie 2026, ora 14.00, la nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

RAJA oprește apa în mai multe zone din Constanța și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 15:22

ANAR a finalizat cadastrul apelor

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a finalizat proiectul „Realizarea cadastrului apelor”, una dintre cele mai ample...

ANAR a finalizat cadastrul apelor
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 14:20

OUG privind criza carburanților va fi adoptată în ședința de joi a Guvernului

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului, potrivit unei informări transmise...

OUG privind criza carburanților va fi adoptată în ședința de joi a Guvernului
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 11:26

ANM: Se strică vremea în toată țara! Intensificări ale vântului, ploi și ninsori la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o informare de intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte...

ANM: Se strică vremea în toată țara! Intensificări ale vântului, ploi și ninsori la munte
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 10:37

BNS: Șantierul Naval de la MANGALIA intră în FALIMENT!

Blocul Național Sindical – BNS, informează că Damen Shipyards Mangalia nu a aprobat miercuri planul de reorganizare a societății, iar...

BNS: Șantierul Naval de la MANGALIA intră în FALIMENT!