Ascultă Radio România Constanța Live

Zeci de evenimente, joi, la Târgul „Gaudeamus”

Zeci de evenimente, joi, la Târgul „Gaudeamus”

Publicat de Bogdan Comșa, 19 noiembrie 2015, 17:36

70 de evenimente au fost programate joi, în cea de-a doua zi a Târgului Gaudeamus, organizat de Radio România: lansări de carte, dezbateri, ateliere de creativitate pentru copii şi demonstraţii la salonul de inventică.

Numeroase personalităţi din ţară şi străinătate au vizitat, alături de iubitorii de carte, standurile celor peste 300 de expozanţi.

Numărul celor care au trecut pragul Pavilionului Central – unde se desfăşoară evenimentul – este mai mare decât în anii precedenţi.

Joi după-amiază a avut loc şi o dezbatere pe marginea cărţii „A uita Bucureştiul” de Victor Ieronim Stoichiţă – preşedintele de Onoare al ediţiei actuale a Târgului.

Programul a continuat, apoi, cu lansarea volumelor „Căutând Iubirea” de Corina Chiriac şi „Destin liric” de Florin Opran.

 

CONSTANȚA: Burse școlare mai mari pentru elevii care urmează cursurile unităților de învățământ special
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 11:47

CONSTANȚA: Burse școlare mai mari pentru elevii care urmează cursurile unităților de învățământ special

Consiliul Județean Constanța suplimentează cuantumul burselor acordate elevilor care urmează cursurile unităților de învățământ special....

CONSTANȚA: Burse școlare mai mari pentru elevii care urmează cursurile unităților de învățământ special
TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 11:40

TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi

Consiliul Local al Municipiului Tulcea este convocat marți, 27 octombrie 2026, de la ora 14.30, la sediul Primăriei. Ședința este publică, iar...

TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi
Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 11:31

Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni

Încă un pas pentru înființarea primului centru de tratare a adicțiilor în județul Constanța: pe masa aleșilor județeni se află un proiect...

Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni
Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 10:59

Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”

Preşedintele Nicuşor Dan a felicitat, luni, poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice” de duminică, la care s-a...

Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 10:45

Victorie concludentă pentru CSM Constanța U16

Duminică, în etapa a doua din Campionatul Național de baschet juniori U16, echipa CSM Constanța a jucat, în cadrul Grupei B3. Formația...

Victorie concludentă pentru CSM Constanța U16
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 10:33

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului

Primăria municipiului Tulcea estimează încasări la bugetul local de circa 250.000 de euro în urma acordării autorizaţiei locale de...

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 10:24

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea

Meteorologii au emis, luni, o informare de precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la altitudini mari, ploi moderate cantitativ şi intensificări...

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 10:22

Victorie la scor pentru campioana Farul Constanța

Echipa de fotbal feminin Farul Constanța a câștigat fără emoții disputa din deplasare cu Vasas Femina, ultima clasată în acest moment, scor...

Victorie la scor pentru campioana Farul Constanța