Ascultă Radio România Constanța Live

Soarta Siriei, discutată la Viena

Soarta Siriei, discutată la Viena

Publicat de , 15 noiembrie 2015, 18:10

Rusia, Statele Unite şi puteri din Europa şi Orientul Mijlociu au prezentat sâmbătă un plan în vederea unui proces politic în Siria care să conducă la organizarea unor alegeri în doi ani, însă disensiunile cu privire la probleme-cheie ca soarta lui Bashar al-Assad persistă, relatează Reuters online.

La o zi după ce atacatori înarmaţi şi kamikaze au comis un măcel la Paris, omorând 129 de persoane şi rănind alte câteva sute, miniştri de Externe şi oficiali de rang înalt din peste 20 de ţări au convenit să coopereze în vederea ajungerii la un armistiţiu în Siria.

Secretarul de Stat John Kerry a subliniat că acest eventual armistiţiu nu va fi valabil şi pentru Statul Islamic (SI). Preşedintele francez Francois Hollande a promis un „răspuns necruţător” faţă de aceste atacuri, despre care a spus că au fost organizate de către SI. Franţa face parte din coaliţia condusă de către Statele Unite, care efectuează atacuri aeriene împotriva grupării jihadiste atât în Siria, cât şi în Irak.

Atacurile de la Paris n-au făcut altceva decât să întărească hotărârea Statele Unite de a lupta împotriva terorismului, a declarat Kerry în franceză, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său rus Serghei Lavrov, după aceste negocieri care au început, sâmbătă, cu un moment de reculegere în memoria victimelor din capitala franceză.

Rusia efectuează de mai multe săptămâni atacuri aeriene în Siria prin care susţine forţele lui al-Assad. Însă puteri occidentale afirmă că aceste atacuri aeriene au vizat în principal alte grupări armate decât SI, şi anume miliţii rebele prooccidentale. Occidentul şi aliaţii săi afirmă că preşedintele sirian trebuie să plece de la putere, în timp ce Moscova şi Teheranul susţin organizarea unor alegeri în care acesta ar putea să candideze.

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 19:56

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE

Evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) indică disponibilitatea unui număr de 34.645 de locuri de muncă la...

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE
CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 17:03

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

Un raport al Curții de Conturi a descoperit multiple nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024. În document se...

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 16:10

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi unul celor în...

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 09:29

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța

Angajații de la Oil Terminal intră astăzi în grevă de avertisment, timp de două ore, iar din 28 septembrie vor declanșa greva generală pe...

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social marți, 15 septembrie 2026, 20:31

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA organizează, în perioada 15 – 18 septembrie 2026, la Jupiter, județul Constanța, Manifestările...

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Social duminică, 13 septembrie 2026, 11:05

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei

Bucureştiul a stabilit sâmbătă un Record Mondial cu „Masa care uneşte”, cea mai lungă masă din lume, de 5 kilometri, din Piaţa...

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei
Social sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:24

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari

17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionarii și beneficiarii din județul Constanța, pentru seria cu prezentare în stațiune în...

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment