Ascultă Radio România Constanța Live

Zilele Culturii Armene

Zilele Culturii Armene

Publicat de Carmen Secuiu, 11 octombrie 2014, 10:33

În acest weekend, Filiala Constanța a Uniunii Armenilor din România celebrează, a III-a ediţie a „Zilelor Culturii Armene”. Ediția 2014 a „Zilelor Culturii Armene” a debutat vineri seară, la hotelul Ibis, cu lansarea volumului de versuri „Flori de lauri”, semnat de Luiza Terzian.

Poeta, acompaniată de un instrumentist a susținut un moment muzical, un foarte cunoscut cântec armean și a recitat și una dintre poeziile neincluse în acest volum de debut ”Ce noapte târzie”.
”Dacă un vers, o strofă, trimite un mesaj cuiva, pentru mine este suficient, în ce privește generația actuală de tineri” a spus poeta, care încă din copilărie face parte din corul bisericii comunității armene.

Critica făcută de vicepreședinta comunității, doamna Arșaluiz Gurău scoate în evidență faptul că acest volum, cu cele 42 de poeme lirice este un succes, după cum a fost primit la lansare.

Sărbătoarea va continua în această sâmbătă, de la ora 17.00, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, cu invitatul special să participe la aceste manifestări.
Prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România , Varujan Vosganian, autorul volumului „Cartea șoaptelor”, considerat o epopee a secolului al XX-lea, o carte identitară pentru poporul armean va lansa „Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri”. Despre această carte, apărută în 2013, la editura Polirom, va vorbi președintele Filialei Dobrogea a USR, Angelo Mitchievici.

După evenimentul editorial, la Colegiul „Regina Maria” este programat, de la ora 18.00, spectacolul de muzică şi dans „Noi, armenii şi prietenii noştri”, susținut cu participarea ansamblurilor artistice ale minorităţilor dobrogene.
Duminică, de la ora 12.30, va avea loc dezvelirea plachetei care atestă clădirea Bisericii Armene din Constanţa ca parte a patrimoniului arhitectural al oraşului. Urmăriți momentul special al serii în fișierul audio.

carmensecuiu@radioconstanta.ro

 Cazino Music Festival: O călătorie muzicală de la Viena la Buenos Aires, cu Eddie Luis 5
Cultură joi, 22 octombrie 2026, 08:35

 Cazino Music Festival: O călătorie muzicală de la Viena la Buenos Aires, cu Eddie Luis 5

Jazz, muzică clasică, melodii tradiţionale şi ritmuri de pe mai multe continente se întâlnesc într-un singur program, printr-o călătorie...

 Cazino Music Festival: O călătorie muzicală de la Viena la Buenos Aires, cu Eddie Luis 5
Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 18:28

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026

Premiile Muzicale Radio România vor avea loc luni, 2 noiembrie 2026, la Sala Radio, începând cu ora 19:00. Evenimentul reuneşte cei mai...

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Corul Madrigal aduce magia Crăciunului în Dobrogea: Spectacole la Constanța și Tulcea, în cadrul turneului național din decembrie
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 17:24

Corul Madrigal aduce magia Crăciunului în Dobrogea: Spectacole la Constanța și Tulcea, în cadrul turneului național din decembrie

În cadrul turneului național „Madrigal de Crăciun”, desfășurat în luna decembrie 2026, prestigiosul Cor Național de Cameră „Madrigal...

Corul Madrigal aduce magia Crăciunului în Dobrogea: Spectacole la Constanța și Tulcea, în cadrul turneului național din decembrie
Lansarea volumului „Comunismul în România. Paradox şi degenerare”, semnat de istoricul Dennis Deletant, la Cazinoul din Constanța
Cultură miercuri, 21 octombrie 2026, 17:24

Lansarea volumului „Comunismul în România. Paradox şi degenerare”, semnat de istoricul Dennis Deletant, la Cazinoul din Constanța

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, organizează marţi, 27 octombrie 2026, lansarea...

Lansarea volumului „Comunismul în România. Paradox şi degenerare”, semnat de istoricul Dennis Deletant, la Cazinoul din Constanța
Cultură marți, 20 octombrie 2026, 20:23

Constanța va găzdui, în 2028, Conferința Internațională a Provinciilor Romane-Danubiene, prilej pentru cercetătorii europeni să descopere patrimoniul arheologic al Dobrogei

Prestigioasa Conferință Științifică Internațională a Provinciilor Romane-Danubiene, desfășurată în urmă cu câteva zile în Italia, va fi...

Constanța va găzdui, în 2028, Conferința Internațională a Provinciilor Romane-Danubiene, prilej pentru cercetătorii europeni să descopere patrimoniul arheologic al Dobrogei
Cultură duminică, 18 octombrie 2026, 15:47

Mărturii constănțene: Descoperim cartierele orașului și aflăm detalii din trecutul zonelor în care locuim

Istoricul Răzvan Raul Ivan și Adrian Băncilă ne invită la o călătorie altfel prin cartierele Constanței. Dincolo de clădiri și de locurile...

Mărturii constănțene: Descoperim cartierele orașului și aflăm detalii din trecutul zonelor în care locuim
Cultură duminică, 18 octombrie 2026, 14:26

AUDIO | A început a treia campanie de cercetări arheologice la cetatea dobrogeană Sucidava Moesica, iar primele artefacte au apărut deja, spune arheologul Sorin Marcel Colesniuc

Campania arheologică sistematică de la cetatea dobrogeană Sucidava Moesica, aflată în apropiere de localitatea constănțeană Oltina, este în...

AUDIO | A început a treia campanie de cercetări arheologice la cetatea dobrogeană Sucidava Moesica, iar primele artefacte au apărut deja, spune arheologul Sorin Marcel Colesniuc
Cultură joi, 15 octombrie 2026, 11:16

Din 18 octombrie, tarif special pentru elevi, studenți și seniori la concertele duminicale din cadrul Cazino Music Festival  

Cazinoul din Constanța lansează o inițiativă dedicată accesului la cultură: bilete la tarif special pentru elevi, studenți și seniori, la...

Din 18 octombrie, tarif special pentru elevi, studenți și seniori la concertele duminicale din cadrul Cazino Music Festival