Deschiderea circulației pe încă 13 kilometri din Autostrada Capitalei A0 Nord, amânată
Traficul pe Loturile 3 şi 4 ale A0 Nord urmează să se deschidă în curând.
Publicat de Adina Sîrbu, 26 octombrie 2026, 08:28 / actualizat: 27 octombrie 2026, 6:38
ACTUALIZARE: Deschiderea circulației pe circa 13 kilometri din A0 Nord, pe loturile 3 și 4, sectorul Afumați – Pantelimon – Cernica, anunțată de fostul secretar de stat Horațiu Cosma pentru 26 octombrie, a fost amânată.
CNAIR a transmis, luni, că încă mai sunt lucrări de făcut pe Lotul 3 al A0 Nord între Afumați și Pantelimon. După finalizarea lucrărilor și recepția, va fi anunțată data deschiderii circulației inclusiv pe Lotul 4 Pantelimon – Glina/ A2.
Și președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat că „se va deschide circulația pe cei 13 kilometri până la finalul anului”.
În replică, fostul secretar de stat Horațiu Cosma a acuzat CNAIR că a amânat nejustificat deschiderea la ordinul PSD.
Astăzi trebuia să circulăm pe A0 Nord, între Afumați și Cernica. Planul era făcut, lucrările erau pe ultimii câțiva metri, iar deschiderea circulației era pregătită. Dar Grindeanu și Pistol au spus NU. Au decis să mai tragă de timp câteva zile. Au decis că orgoliile lor politice sunt mai importante decât timpul pierdut în trafic, decât nervii și decât siguranța zecilor de mii de oameni care așteaptă să poată circula pe o autostradă modernă în jurul Bucureștiului. Constructorii mai aveau câteva sute de metri de parapete de instalat pe corpul autostrăzii. Muncă de 2-3 zile. Pistol, la ordinul lui Grindeanu, le-a ordonat să o lase mai moale, a scris Horațiu Cosma pe pagina sa de Facebook.
_______________
De astăzi se va circula pe încă 13 km din A0 Nord, pe Loturile 3 și 4, care realizează legătura dintre nord-estul Capitalei și Autostrada Soarelui.
Lotul 3 face legătura între DN2 (Afumați) și DN3 (Cernica – Pantelimon), conectând Lotul 2 cu Lotul 4, iar Lotul 4 pleacă din zona DN3 (Pantelimon) și ajunge la nodul rutier cu A2 București – Constanța, în zona Glina.
Practic, după deschiderea completă a loturilor 3 și 4, un șofer care vine dinspre Constanța pe A2 va putea intra direct pe A0 Nord și ajunge pe A3 către Ploiești fără să mai traverseze centura veche a Bucureștiului. Este una dintre cele mai importante legături, deoarece va permite accesul mult mai rapid spre Brașov și Moldova (prin A3 și A7), evitând zona urbană a Bucureștiului.
Va exista o conexiune continuă pe autostradă de la DN1 Otopeni la A3 București – Ploiești, apoi la A2 București – Constanța și prin sudul orașului până la A1 București-Pitești, a transmis fostul secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma.
Luni deschidem circulația pe ambele sectoare ale A0 Nord, între Afumați, Pantelimon și conexiunea cu Autostrada A2, spre Constanța. Sunt aproximativ 13 km de autostradă care vor face diferența pentru traficul din jurul Capitalei, împărțiți între loturile 3 Afumați – Pantelimon și 4 Pantelimon – Cernica (A2).
Pe lotul 4, lucrările au fost finalizate încă din vară, însă lotul a rămas „muzeu” până la finalizarea sectorului vecin, deoarece compania de drumuri nu a gândit o descărcare a traficului în DN3. Acum, odată cu deschiderea ambelor loturi, vom avea o conexiune continuă pe autostradă între A1, A2, A3 și DN1 la Otopeni, prin sudul, estul și nordul Capitalei.
Potrivit sursei, asta înseamnă legături mai rapide între marile autostrăzi și mai multă flexibilitate pentru transportul de persoane și de marfă. Vom putea traversa zona de nord și de est a capitalei fără să mai depindem de actuala centură extrem de aglomerată.
Deschiderea vine cu o întârziere care nu trebuie trecută cu vederea. Lotul 3 trebuia să fie gata cu un an mai devreme. Lucrările nu au avansat la nivelul așteptărilor. Am solicitat CNAIR o analiză contractuală serioasă și aplicarea penalităților care se impun, a mai transmis oficialul pe pagina de Facebook.

