MEDGIDIA: Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon. Două persoane au suferit arsuri
Victimele, cu arsuri la nivelul membrelor superioare și feței, sunt transportate la spital cu elicopterul SMURD și ambulanța SAJ.
Publicat de Adina Sîrbu, 18 octombrie 2026, 12:41
Două persoane au fost rănite într-un incendiu provocat de o explozie la fabrica de amidon din Medgidia, a anunţat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa.
„Am fost solicitaţi să intervenim la o explozie, urmată de incendiu, la fabrica de amidon din Medgidia. Incendiul a fost lichidat de angajaţi înainte de ajungerea pompierilor. Intervenim cu 2 maşini de stingere, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de prim ajutor, un echipaj CBRN, un echipaj SAJ şi elicopterul SMURD”, au precizat reprezentanţii ISU Constanţa.
Ajunși la locul evenimentului, salvatorii au identificat două victime care au suferit arsuri în urma exploziei.
„Explozia a avut loc la nivelul unui buncăr de cereale. Cele două persoane prezintă arsuri la nivelul membrelor superioare şi al feţei şi vor fi transportate la spital pentru acordarea de investigaţii medicale amănunţite, cu elicopterul şi cu ambulanţa SAJ”, menţionează sursa citată.
Potrivit primelor informații, incendiul a fost lichidat de angajații unității înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD de prim ajutor, un echipaj CBRN pentru identificarea eventualelor riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.
Vom reveni!