Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Salonul de tatuaje unde o femeie efectua intervenții medicale fără drept fusese închis de DSP încă din vară

Societatea a fost amendată de DSP cu 40.000 de lei în 2024, iar în iulie 2026, activitatea a fost oprită.

CONSTANȚA: Salonul de tatuaje unde o femeie efectua intervenții medicale fără drept fusese închis de DSP încă din vară

Publicat de Adina Sîrbu, 7 octombrie 2026, 16:59

DSP Constanța a venit cu precizări privind activitatea salonului de tatuaje și piercing a cărui reprezentantă a fost reținută de polițiști, întrucât realiza proceduri medicale pentru care nu avea calitatea de medic.

În luna noiembrie 2024, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Județene Constanța au efectuat un control la unitatea respectivă, în urma căruia a fost constatată desfășurarea activității fără autorizație sanitară de funcționare, fapt pentru care operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 de lei.

Ulterior, în luna februarie 2025, operatorul economic a obținut autorizație sanitară de funcționare pentru activități de tatuaj și piercing, în condițiile și pentru activitățile pentru care a fost solicitată și acordată autorizarea sanitară. Autorizația sanitară nu reprezintă o autorizare pentru desfășurarea unor activități medicale sau pentru efectuarea unor proceduri care sunt rezervate personalului medical calificat.

În luna februarie 2026, Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța a primit o sesizare formulată de Asociația Tattoo & Piercing România, referitoare la activitatea desfășurată la unitatea în cauză. Ca urmare a sesizării, echipele de control ale DSP Constanța s-au deplasat la locația indicată pentru efectuarea verificărilor. La momentul controlului, reprezentanții DSP nu au putut avea acces în unitate, astfel încât verificarea efectivă a activității desfășurate în interior nu a putut fi realizată la acel moment.

Ulterior, în luna iulie 2026, în contextul verificărilor efectuate împreună cu reprezentanții IPJ DICE, echipele de control au revenit la unitatea respectivă. În urma verificărilor efectuate au fost constatate neconformități, activitatea unității a fost închisă, iar autorizația sanitară de funcționare a fost retrasă, conform măsurilor dispuse de autoritatea sanitară competentă.

Precizăm că autorizația sanitară de funcționare pentru activități de tatuaj și piercing nu conferă dreptul de a efectua acte medicale, intervenții de chirurgie estetică, injectări sau alte proceduri rezervate profesiilor medicale. Autorizarea sanitară se acordă exclusiv pentru activitățile și condițiile pentru care aceasta a fost solicitată și emisă.

În ceea ce privește informațiile apărute ulterior în spațiul public privind efectuarea unor intervenții de natură medicală în cadrul unității, acestea fac obiectul cercetărilor efectuate de organele abilitate. DSP Constanța acordă sprijin autorităților competente în cadrul verificărilor și pune la dispoziția acestora documentele și informațiile aflate în evidențele instituției.

Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța subliniază că efectuarea unor proceduri medicale de către persoane care nu dețin dreptul legal de exercitare a profesiei medicale reprezintă o situație distinctă de activitățile pentru care un salon de tatuaj și piercing poate fi autorizat sanitar.

DSP Constanța își exercită atribuțiile de control și supraveghere în domeniul sănătății publice în limitele competențelor legale și intervine ori de câte ori sunt constatate încălcări ale legislației sanitare, au transmis reprezentanții Direcției.

Reamintim că femeia a fost reținută de polițiști după ce ar fi efectuat, într-un salon de tatuaj și body piercing, proceduri medicale și intervenții de chirurgie estetică fără a avea calificarea necesară.

Potrivit IPJ Constanța, în perioada august 2024 – iunie 2026, femeia ar fi folosit instrumente și materiale de uz medical, printre care bisturiu și seringi, dar și anestezic injectabil local. Polițiștii susțin că aceasta ar fi realizat inclusiv intervenții de chirurgie estetică minoră, precum proceduri de volumizare, corecție, implantare subcutanată și injectare de substanțe.

În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că femeia nu are calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă și nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea 95/2006 pentru exercitarea profesiei de medic.

Femeia, în vârstă de 48 de ani, a fost reținută luni, 5 octombrie, pentru 24 de ore și plasată ulterior sub control judiciar.

Vezi și:

CONSTANȚA: Femeie de la un salon de tatuaj, reținută pentru exercitarea fără drept a profesiei de medic

AUDIO | Destinații căutate și oferte pentru vacanța de toamnă a elevilor
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 15:38

AUDIO | Destinații căutate și oferte pentru vacanța de toamnă a elevilor

Vacanța de toamnă a elevilor începe pe 24 octombrie, iar familiile care își doresc câteva zile de relaxare pot alege între destinații montane...

AUDIO | Destinații căutate și oferte pentru vacanța de toamnă a elevilor
Noi reguli pentru motocicliști, adoptate de Legislativ
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 15:32

Noi reguli pentru motocicliști, adoptate de Legislativ

Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul care permite motocicletelor și mopedelor să circule pe benzile destinate transportului public, în...

Noi reguli pentru motocicliști, adoptate de Legislativ
Primele trageri ale corvetei „Contraamiral August Roman” de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 15:18

Primele trageri ale corvetei „Contraamiral August Roman” de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române

Corveta „Contraamiral August Roman” – 261 a participat marți, 6 octombrie, la un exercițiu de antrenament pe mare, în cadrul căruia a...

Primele trageri ale corvetei „Contraamiral August Roman” de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române
CCR a amânat decizia în cazul sesizării preşedintelui Nicuşor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre 
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 14:53

CCR a amânat decizia în cazul sesizării preşedintelui Nicuşor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre 

Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 21 octombrie, decizia în cazul sesizării preşedintelui Nicuşor Dan asupra Legii...

CCR a amânat decizia în cazul sesizării preşedintelui Nicuşor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre 
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 14:40

Noi reguli prin Codul Urbanismului: Restricții pentru mașinile poluante și norme stricte pentru clădiri

Noul Cod al urbanismului, intrat în vigoare la data de 25 august 2026, aduce schimbări importante privind mobilitatea urbană și protecția...

Noi reguli prin Codul Urbanismului: Restricții pentru mașinile poluante și norme stricte pentru clădiri
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 14:25

Trafic greu monitorizat digital în Portul Constanța: sistem de cântărire dinamică la principalele porți de acces

Administrația Porturilor Maritime face un pas decisiv spre modernizarea și protejarea infrastructurii rutiere din incintă. După succesul...

Trafic greu monitorizat digital în Portul Constanța: sistem de cântărire dinamică la principalele porți de acces
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 13:41

CONSTANȚA: Noi locuri de parcare, trotuare reabilitate și carosabil modernizat în cartierul Tomis Nord

Primăria Constanța, prin SC Confort Urban, desfășoară un amplu program de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale în cartierul...

CONSTANȚA: Noi locuri de parcare, trotuare reabilitate și carosabil modernizat în cartierul Tomis Nord
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 12:43

Sistemul Toll.ro este contestat de șoferi și firmele de transport. Care este poziția CNAIR

Sistemul Toll.ro introdus la începutul acestei luni pentru taxarea transportatorilor auto de marfă a generat încă din primele zile multe...

Sistemul Toll.ro este contestat de șoferi și firmele de transport. Care este poziția CNAIR