Interviu cu regizorul constănțean Răzvan Dima, care a documentat stațiunea Băile Herculane timp de aproape zece ani

„Apele în care ne scăldăm” este un film hibrid, observațional și participativ, în care povestea stațiunii este spusă prin prisma oamenilor care continuă să meargă acolo, deși unele băi s-au închis, iar clădirile de epocă au fost lăsate pradă degradării.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 octombrie 2026, 12:58

Impresionat deopotrivă de peisajul montan, de patrimoniul arhitectural și de specificul balneoclimateric al zonei, regizorul constănțean Răzvan Dima a documentat Băile Herculane timp de aproape zece ani. A început cu o serie de fotografii, iar ulterior a filmat și un scurtmetraj cu același subiect.

„Apele în care ne scăldăm” este un film hibrid, observațional și participativ în același timp, în care povestea stațiunii este spusă prin prisma oamenilor care continuă să vină aici, cu toate că, începând cu anii ’90, unele băi s-au închis și multe dintre clădirile de epocă au fost lăsate de izbeliște.

Urmează un interviu realizat de Andreea Dorobăț.

Mă numesc Răzvan Dima, sunt fotograf și regizor de film documentar. Am cochetat un pic cu televiziunea, o perioadă, după care n-am mai rezonat cu valorile pe care televiziunea le pretindea și m-am întors la fotografie. De ce zic că m-am întors, pentru că am început în camera obscură a bunicii mele în care mi-am petrecut o bună parte din copilărie. Am lucrat o perioadă cu fotografia pe film, după care m-am îndreptat ușor spre o altă dragoste de-a mea din copilărie, filmul, și ulterior am ajuns să fac regie de film la Cluj, la Universitatea Babeș-Bolyai, unde am fost atras mai mult de filmul documentar. Am început să dau mai multă atenție lucrurilor care mă înconjoară și cumva m-a ajutat și practica mea de fotograf să observ mai mult ce se întâmplă în jur și să am răbdare. Mi se pare că limbajul cinematografic este cel mai potrivit ca să faci asta și îmi place și direcția pe care o iau filmele mele, dar cu filmul Apele în care ne scăldăm am făcut altceva. Am încercat să mă apropii de oameni, să vorbesc cu ei, să interacționez și, de ce nu, să-i provoc pe alocuri.

Ideea de a documenta stațiunea balneară de pe Valea Cernei a apărut însă cu mult înainte de a fi student la regie, explică Răzvan Dima.

La Herculane am ajuns undeva prin 2015, a doua oară, prima oară fusesem cu opt ani în urmă, și am realizat că nu s-a schimbat nimic în tot acest timp. Mi s-a aprins un beculeț și am zis că trebuie să arhivez momentul ăsta și am început cu o serie de fotografii. Am revenit în fiecare an, de două ori pe an, o dată iarna și o dată vara, după care am zis ok, dar de ce să nu filmez pentru un documentar observațional. După care, în 2024, la facultate, la clasă, i-am prezentat profesorului un mic teaser cu ce aveam deja de acolo. Mihai Dragolea, și el regizor de film documentar, mi-a sugerat să mă apropii și de oameni, iar eu, mergând foarte des acolo, știam deja niște posibile personaje. N-am făcut decât să vorbesc cu ei, să-i duc în locurile în care îi văzusem înainte, în care se simțeau în largul lor, să zicem așa. Și atunci, practic, le-am oferit o scenă pe care ei să spună ce au de spus. Filmul meu nu este încă un film despre Herculane, este un film despre Herculane prin prisma celor care vin acolo, și asta am încercat să fac, să spun povestea acelui loc dintr-o altă perspectivă.

Situată în județul Caraș-Severin, Băile Herculane este una dintre cele mai renumite stațiuni balneoclimaterice din România și din Europa. Dacă romanii au fost primii care au valorificat izvoarele termale ale zonei, secole mai târziu, stațiunea este redescoperită de către habsburgi care inițiază un amplu proces de modernizare și o transformă într-una din cele mai populare destinații de vacanță din imperiu. Se construiesc vile, hoteluri și sanatorii elegante, exemple remarcabile ale stilului arhitectural al epocii. Astăzi, multe dintre aceste clădiri sunt într-o stare avansată de degradare.

Sunt atras de partea asta de patrimoniu, e un subiect care mă interesează. Degradarea patrimoniului, practic, de la asta am plecat, de la starea clădirilor, dar în film am încercat să nu le fac personaj, nu despre asta e vorba, reprezintă decorul acelei stațiuni. E dezolant, dar frumos, într-o oarecare măsură, în ideea în care natura își recapătă teritoriul.

Însă nepăsarea are și un preț. Cu cât sunt amânate mai mult intervențiile de restaurare, cu atât devin mai dificile și mai costisitoare. Iar stațiunea Băile Herculane nu este un caz izolat. Situații similare întâlnim în multe locuri din țară, inclusiv în Dobrogea, la Sulina, Tulcea sau Constanța.

Cred eu că lăsând de izbeliște aceste clădiri, în voia sorții, avem de pierdut istorie, avem de pierdut turism, avem de pierdut identitate și autenticitatea unor locuri. Mă gândesc la locurile care sunt atât de încărcate de arhitectură, nu știu, eu sunt din Constanța, un oraș cu o arhitectură eclectică extraordinară, asta îi dă autenticitate. Pierzând asta, îți pierzi identitatea.

În graba de zi cu zi, trecem poate pe lângă astfel de clădiri de patrimoniu fără să le mai acordăm prea multă importanță. Însă atenția se poate cultiva, crede regizorul, iar filmul documentar ne poate face să punem la îndoială lucruri pe care, de altfel, le considerăm de la sine înțelese.

Cred eu că filmul documentar deschide o fereastră către lume, te face să-ți pui întrebări, te face mai empatic și te poate face să treci și la acțiune. În același timp, cred că este mai greu accesibil către publicul larg. Practic, ar trebui să existe programe în școli, să proiectezi un documentar pe săptămână la clasă. Cred eu că și festivalurile de film documentar ar trebui să aibă proiecții gratuite ca să atragă publicul larg pentru că e nișat. La festival de film documentar se duc oameni care deja au educație, și nu neapărat e vorba de educație, cât de cultură și de o deschidere către cunoaștere. Și atunci, cred că deschizându-te către public cu niște proiecții gratuite, nu faci decât să atragi noi oameni care pe viitor pot consuma film documentar sau poate vor consuma și vor fi curioși să vadă și alte documentare.

Întregul interviu poate fi ascultat aici.

Redactor: Andreea Dorobăț

Foto: Răzvan Dima