Ascultă Radio România Constanța Live

Fotbal: România, zdrobită de Polonia cu 6-0, în Liga Națiunilor

Fotbal: România, zdrobită de Polonia cu 6-0, în Liga Națiunilor
Foto: Aleksandra Szmigiel/Reuters

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 octombrie 2026, 07:40

Selecționata României a fost zdrobită de formația Poloniei cu scorul de 6-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul Național din Varșovia, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.

România a suferit una dintre cele mai drastice eșecuri din istoria sa, după un meci pe care l-a jucat în cea mai mare parte în inferioritate numerică, după eliminarea lui Radu Drăgușin (22). Golurile au fost marcare de Robert Lewandowski (24 – penalty, 47, 86), Virgil Ghiță (autogol, 49), Piotr Zielinski (62) și Jan Bednarek (66).

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a avut 20 de minute bune, în care și-a creat câteva ocazii bune de gol, dar eliminarea lui Drăgușin a schimbat totul.

Bîrligea (3) a trimis un șut din cădere, prins de Bulka, apoi portarul polonez s-a remarcat la reluarea lui Băluță din 7 metri (9). Bîrligea (21) a șutat din unghi, însă Bulka a respins din nou.

În min. 22, la un duel între Drăgușin și Lewandowski, arbitrul a dictat penalty și l-a eliminat pe fundașul Fiorentinei. Lewandowski (24) a deschis scorul din lovitura de pedeapsă și jocul s-a desfășurat într-o singură direcție, spre poarta lui Hindrich.

Nowak (29) a șutat din unghi pe lângă bară, iar Frankowski (32) a nimerit bara de la circa 25 de metri. Gazdele mai puteau marca până la pauză, dar Swiderski (37) a pasat greșită pentru Lewadowski rămas liber în marginea careului mic, după care Zalewski a șutat peste poartă.

Debutul reprizei secunde a fost catastrofal pentru tricolori, care a încasat două goluri în mai puțin de cinci minute, după erori ale lui Rațiu. Zalewski (47) a trecut ușor de fundașul lui Rayo și a centrat pentru Lewandowski, iar atacantul lui Chicago Fire a îndeplinit o formalitate din 3 metri. Pe contraatac, după o intervenție ratată de Rațiu, centrarea lui Frankowski a fost deviată de Ghiță peste Hindrich (49).

Gazdele au mai avut o bară, la șutul lui Sebastian Szymanski (53) de la circa 25 de metri.

Cash (61) a ratat și el din voleu, după care Zielinski (62) a marcat după o minge pasată greșit de Răzvan Marin. Scorul a luat proporții când Bednarek a marcat cu capul după un corner executat de Szymanski (66).

Polonezii au mai avut ocazii de gol prin Frankowski (70), Zalewski (76) și Regula (83, 90+2).

Lewandowski (38 ani) a reușit hat-trick-ul după o acțiune personală în care i-a depășit pe Ghiță și Borza.

Hagi a început cu trei jucători care joacă sau au jucat în Polonia: Hindrich (Legia), Ghiță (ex-KS Cracovia), Băluță (ex-Slask Wroclaw). Pe parcurs a intrat și Racovițan (Rakow), iar pe banca de rezerve s-a aflat și portarul Cojocaru (Pogon Szczecin).

Selecționata României a pierdut primele sale trei partide din această fereastră internațională a Ligii Națiunilor: 1-2 cu Suedia pe 25 septembrie (Strawberry Arena – Solna), 2-4 cu Bosnia-Herțegovina 2-4 pe 28 septembrie (Arena Națională) și 0-6 cu Polonia pe 2 octombrie (Stadion Național – Varșovia). În următorul meci, România va întâlni Suedia pe 5 octombrie, pe Arena Națională din București.

Polonia – România 6-0 (1-0)
Au marcat: Robert Lewandowski (24 – penalty, 47, 86), Virgil Ghiță (autogol, 49), Piotr Zielinski (62), Jan Bednarek (66).
Varșovia, Stadionul Național
Liga Națiunilor – Liga B, Grupa B4

Au evoluat echipele:
Polonia: 1. Marcin Bulka – 2. Matty Cash (3. Norbert Wojtuszek, 63), 5. Jan Bednarek, 14. Jakub Kiwior, 19. Przemyslaw Frankowski – 20. Sebastian Szymanski (18. Marcel Regula, 71), 16. Wiktor Nowak (8. Kacper Urbanski, 63), 10. Piotr Zielinski (6. Bartosz Slisz, 71), 21. Nicola Zalewski (7. Oskar Pietuszewski, 78) – 11. Karol Swiderski, 9. Robert Lewandowski (căpitan). Selecționer: Jan Urban.
Rezerve neutilizate: 12. Mateusz Kochalski, 22. Slawomir Abramowicz – 4. Tomasz Kedziora, 13. Mateusz Zukowski, 15. Tymoteusz Puchacz, 23. Kacper Potulski, 17. Michal Skoras.
România: 12. Otto Hindrich – 2. Andrei Rațiu, 3. Radu Drăgușin, 5. Virgil Ghiță, 11. Nicușor Bancu (15. Andrei Borza, 67) – 18. Răzvan Marin (19. Cătălin Cîrjan, 78), 17. Tudor Băluță – 20. Dennis Man (22. Bogdan Racovițan, 67), 14. Ianis Hagi (căpitan; 6. Marius Marin, 67), 13. Valentin Mihăilă (4. Andrei Coubiș, 27) – 9. Daniel Bîrligea. Selecționer: Gheorghe Hagi.
Rezerve neutilizate: 1. Ionuț Radu, 16. Valentin Cojocaru – 23. Tony Strata, 8. Alexandru Cicâldău, 10. Nicolae Stanciu, 21. Olimpiu Moruțan, 7. Florin Tănase.

Arbitru: Urs Schnyder; arbitri asistenți: Marco Zuercher, Benjamin Zuercher; al patrulea oficial: Sven Wolfensberger (toți din Elveția)
Arbitru video: Fedayi San; arbitru asistent video: Michele Schmoelzer (ambii din Elveția)
Observator UEFA pentru arbitri: Dejan Filipovic (Serbia); Delegat UEFA: Nils Fisketjonn (Norvegia)
Cartonașe galbene: Ghiță (35), Băluță (39), Lewandowski (43), Swiderski (57), Borza (73).
Cartonaș roșu: Drăgușin (22).

Sursa – Agerpres

Naționala de tineret a României evoluează în Spania
Sport marți, 6 octombrie 2026, 11:10

Naționala de tineret a României evoluează în Spania

Ultimul meci al reprezentativei de tineret a României din preliminariile pentru EURO 2027 este programat marți, 6 octombrie, de la ora 20:00,...

Naționala de tineret a României evoluează în Spania
Gheorghe Hagi: “Dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă!”
Sport marți, 6 octombrie 2026, 09:36

Gheorghe Hagi: “Dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă!”

Selecţionerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută după înfrângerea...

Gheorghe Hagi: “Dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă!”
Pregătiri intense pentru boxerii de la CSM Constanța
Sport marți, 6 octombrie 2026, 08:45

Pregătiri intense pentru boxerii de la CSM Constanța

În aceste zile, lotul național de box al României se află în Ucraina pentru un stagiu comun de pregătire cu echipa țării gazdă. Din lotul...

Pregătiri intense pentru boxerii de la CSM Constanța
A patra înfrângere pentru tricolori în Liga Națiunilor
Sport marți, 6 octombrie 2026, 08:35

A patra înfrângere pentru tricolori în Liga Națiunilor

Selecţionata României a fost învinsă de echipa Suediei cu 1-0 (1-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa B4 a Ligii...

A patra înfrângere pentru tricolori în Liga Națiunilor
Sport luni, 5 octombrie 2026, 11:20

Valentin Rusu de la CSM Constanța este vicecampion balcanic la lupte libere

Orașul croat Koprivnica a găzduit întrecerile Campionatului Balcanic de lupte, competiție de nivel ridicat, cu participanți din elita...

Valentin Rusu de la CSM Constanța este vicecampion balcanic la lupte libere
Sport luni, 5 octombrie 2026, 10:42

Victorie în deplasare pentru fotbalistele de la Farul Constanța

Echipa de fotbal feminin Farul Constanța a câștigat partida din deplasare cu Poli Timișoara, 2-1, după un meci extrem de echilibat și în care...

Victorie în deplasare pentru fotbalistele de la Farul Constanța
Sport luni, 5 octombrie 2026, 09:01

Voleibalistele de la CSM Constanța au participat la „Cupa Dinamo”

Echipa de volei feminin CSM Constanța a încheiat pe locul 3 participarea la turneul „Cupa Dinamo”, desfășurat în acest weekend, la...

Voleibalistele de la CSM Constanța au participat la „Cupa Dinamo”
Sport luni, 5 octombrie 2026, 08:33

Tricolorii își doresc prima victorie din această ediție a Ligii Naţiunilor

Selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat, într-o conferinţă de presă, înaintea meciului cu Suedia, că el va decide momentul în care va pleca de...

Tricolorii își doresc prima victorie din această ediție a Ligii Naţiunilor