Atribuțiile funcției de prefect al județului Constanța, preluate de subprefectul Dumitru Paris
Publicat de Doina Sirbu, 2 octombrie 2026, 12:50
Atribuțiile funcției de prefect al județului Constanța au fost preluate de subprefectul Dumitru Paris.
“Începând de azi, 02.10.2026, conform OMAI nr. 149 din 01.10.2026 se deleagă atribuțiile funcției de prefect domnului subprefect Dumitru Paris”, a transmis Adrian Picoiu, cel care până ieri a ocupat funcția de prefect al județului Constanța.
Adrian Picoiu a fost desemnat prefect al județului Constanța în data de 3 octombrie 2024. Profesor de matematică la bază, a renunțat atunci la mandatul de consilier local de la Techirghiol din partea PNL și la funcția din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea”. Adrian Picoiu a fost revocat din funcție din cauză că se împlinesc doi ani de la numire și nu are cursuri corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.
Reamintim că pe 30 aprilie 2026, Dumitru Paris de la USR a fost numit subprefect al județului Constanța și depus jurământul în Sala Ovală a Instituției Prefectului.