Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Circa 500 de persoane au fost legitimate, 250 de autoturisme oprite pentru control și aplicate 45 de sancțiuni.
Publicat de Adina Sîrbu, 17 septembrie 2026, 14:48
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea consumului de alcool și a altor substanțe, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Aceștia au acționat în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea.
La activități au participat peste 50 de polițiști constănțeni din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și investigații criminale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră, al jandarmilor și al Serviciului de Imigrări.
Oamenii legii au legitimat aproximativ 500 de persoane, au oprit pentru control peste 250 de autoturisme și au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 27.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute, 5 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.