Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Dans cu Perspective – film documentar și expoziție arhivă dedicate maestrului Oleg Danovski la 30 de ani de la dispariție

Prima proiecție a episodului „Perspective” din seria documentară „Moșteniri coregrafice” va avea loc marți, 29 septembrie, ora 19.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

CONSTANȚA: Dans cu Perspective – film documentar și expoziție arhivă dedicate maestrului Oleg Danovski la 30 de ani de la dispariție

Publicat de Adina Sîrbu, 16 septembrie 2026, 11:10

La 30 de ani de la dispariția lui Oleg Danovski, seria documentară „Moșteniri coregrafice” continuă cu episodul „Perspective”, un film care întregește portretul uneia dintre cele mai importante personalități ale dansului românesc și urmărește ultima etapă a creației sale, marcată de înființarea la Constanța, a primului teatru de balet din România — o instituție independentă de Operă, prin care coregraful și-a împlinit unul dintre visurile sale de-o viață.

Prima proiecție a documentarului va avea loc marți, 29 septembrie, ora 19.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, iar biletele, cu valoare zero, sunt disponibile aici.

„Moșteniri coregrafice: Perspective” reconstituie, totodată, evoluția companiei create de marele regizor-coregraf – de la Ansamblul de Balet Contemporan și Clasic din cadrul Teatrului ,,Fantasio” la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”, integrat apoi Teatrului Naţional de Operă și Balet „Oleg Danovski” din prezent. Mesager al baletului românesc în lume și un teatru reprezentativ pentru țară, acesta a devenit un brand al orașului Constanța.

Interviuri cu foști membri ai companiei și colaboratori.  Imagini din arhive publice și private.  Secvențe coregrafice din repertoriul clasic, filmate în spații reprezentative din Constanța și interpretate de actualii prim-soliști ai Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Cătălina Iliescu și Adrian Mihaiu. Toate acestea contribuie la conturarea unui portret complet al Maestrului, acela al unui creator vizionar, care a format nu doar dansatori, ci generații de artiști, prin intermediul cărora moștenirea sa continuă să dăinuie.

Mărturiile lui Oleg Danovski Jr., Deliei Hanțiu, Florin Brîndușă, Evei Spirescu, Stelei Cocârlea, Feliciei Șerbănescu, Traian Vlaș, Lianei Tugearu, Ileanei Iliescu și Gilbert Mayer readuc la lumină întâlniri, spectacole, experiențe și momente definitorii din istoria companiei, oferind o reprezentare emoționantă a unei perioade deosebit de importante pentru istoria dansului românesc.

În cei 18 ani de activitate la Constanța, Oleg Danovski a semnat aproximativ 33 de premiere, de dimensiuni şi în stiluri variate. Prin geniul său coregrafic a construit pentru companie un repertoriu unic și original, valorificat de talentul dansatorilor, în care modernitatea se armoniza cu tradiția.

Proiecția documentarului este însoțită de expoziția itinerantă „Oleg Danovski. Retrospectivă coregrafică”, care urmărește etapele unei cariere excepționale, desfășurate pe parcursul a aproape șase decenii. De la debutul său ca dansator și coregraf în cadrul teatrelor de revistă „Cărăbuș” și „Alhambra” la cariera desfăşurată la Opera Română din Bucureşti și, mai târziu, la Constanța, expoziția dezvăluie parcursul artistic al lui Oleg Danovski prin extrase din articolele de presă ale vremii și fotografii de arhivă.

Parteneri: Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Serviciul Coordonare Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” și Exploatarea filmelor, Opera Națională București, Cărturești, Colegiul Național de Arte ,,Regina Maria” Constanţa, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I.L.Caragiale” București, Taine Multimedia, VZ Fine Art, Luft Film, Sena Studio Balet, La Sylphide Academic Ballet School, Swan X Dance Studio, Asociația Secția de Coregrafie.

Printre partenerii media, se numără Radio România Cultural și Radio România Constanța.

Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Cazino Music Festival: Romana Amerling & The Henry Love Group – o seară între Viena, Paris și New York
Cultură sâmbătă, 10 octombrie 2026, 14:19

Cazino Music Festival: Romana Amerling & The Henry Love Group – o seară între Viena, Paris și New York

De la Cole Porter și George Gershwin la Édith Piaf, Kurt Weill și Franz Lehár, programul propus de soprana vieneză Romana Amerling și The Henry...

Cazino Music Festival: Romana Amerling & The Henry Love Group – o seară între Viena, Paris și New York
CONSTANȚA: Hanul Balcan redeschis pentru o zi. Arta cinemtografică în clădirea istorică
Cultură sâmbătă, 10 octombrie 2026, 09:22

CONSTANȚA: Hanul Balcan redeschis pentru o zi. Arta cinemtografică în clădirea istorică

Unul dintre reperele de o mare încărcătură istorică și culturală ale orașului, Hanul Balcan, își deschide porțile pentru public...

CONSTANȚA: Hanul Balcan redeschis pentru o zi. Arta cinemtografică în clădirea istorică
Dialog la granița dintre limbi și culturi – reputata poetă și profesoară emerită Liana Sakelliou și cunoscutul poet Peter Sragher
Cultură vineri, 9 octombrie 2026, 17:21

Dialog la granița dintre limbi și culturi – reputata poetă și profesoară emerită Liana Sakelliou și cunoscutul poet Peter Sragher

Liviu Predescu vă invită la o călătorie fascinantă în universul poeziei fără frontiere, avându-i ca invitați pe reputata poetă și...

Dialog la granița dintre limbi și culturi – reputata poetă și profesoară emerită Liana Sakelliou și cunoscutul poet Peter Sragher
CONSTANȚA Folk Fest 2026 în Piața Ovidiu – nume consacrate pe scena festivalului
Cultură joi, 8 octombrie 2026, 20:32

CONSTANȚA Folk Fest 2026 în Piața Ovidiu – nume consacrate pe scena festivalului

În perioada 9–11 octombrie, Constanța se întâlnește cu muzica folk, într-un weekend dedicat cântecelor care au trecut testul timpului și...

CONSTANȚA Folk Fest 2026 în Piața Ovidiu – nume consacrate pe scena festivalului
Cultură miercuri, 7 octombrie 2026, 10:07

Cazino Music Festival lansează abonamentul pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026

Cazino Music Festival continuă până pe 22 noiembrie, iar publicul poate achiziționa, începând cu weekendul 10–11 octombrie, un abonament...

Cazino Music Festival lansează abonamentul pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026
Cultură duminică, 4 octombrie 2026, 21:10

VIDEO | Artiștii Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța au recreat, în această seară de duminică, atmosfera de poveste a operei „Pescuitorii de perle”

În sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, iubitorii de operă s-au lăsat purtați într-o lume fascinantă, în care iubirea,...

VIDEO | Artiștii Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța au recreat, în această seară de duminică, atmosfera de poveste a operei „Pescuitorii de perle”
Cultură duminică, 4 octombrie 2026, 13:59

CONSTANȚA: Ultimul tur ghidat de istoricul Cristian Cealera în cadrul proiectului Târg pe Pietonală

Proiectul „Târg pe Pietonală” se încheie duminică, 4 octombrie, cu un ultim tur extins de prezentare a străzii Ștefan cel Mare. Istoricul...

CONSTANȚA: Ultimul tur ghidat de istoricul Cristian Cealera în cadrul proiectului Târg pe Pietonală
Cultură duminică, 4 octombrie 2026, 13:21

Spectacolul „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul de Stat Constanța

Teatrul de Stat Constanța prezintă duminică, 4 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Mare, din b-dul Ferdinand nr. 11, încă o reprezentație a...

Spectacolul „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul de Stat Constanța