DIALOGURI LA ZI | Sunt sau nu sunt pătuțurile din grădinițe potrivite pentru copii? Le afectează sau nu sănătatea?
Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, ai Inspectoratului Școlar Județean și ai Primăriei Constanța, despre problema pătuțurilor neconforme din peste 20 de grădinițe constănțene.
Publicat de Adina Sîrbu, 7 septembrie 2026, 17:39
Început de an școlar stă sub semnul incertitudinii, la grădinițele cu program prelungit din municipiul Constanța. Este vorba despre unitățile de stat, unde copiii dorm după-amiaza în niște pătuțuri care le pot afecta sănătatea, după cum afirmă cei de la Protecția Consumatorului.
Mai exact, Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Cosumatorului, susține că pătuțurile din material textil se deformează sub greutatea copiilor, situație care le afectează coloana vertebrală. Ca urmare, a dispus suspendarea programului de odihnă. Adică cei mici nu mai pot dormi la prânz în pătuțurile disponibile.
Reprezentanții Primăriei și cei ai Inspectoratului Școlar Județean spun că riscul invocat de Horia Constantinescu nu există și că programul se va desfășura în mod normal. Situație în care grădinițele ar putea să fie închise, a avertizat șeful CJPC.
Sunt sau nu sunt pătuțurile potrivite pentru copii? Le afectează sau nu sănătatea? Cele două părți, primăria și ISJ, pe de o parte, și Horia Constantinescu, șeful CJPC, de cealaltă parte, își susțin la fel de vehement punctele de vedere.
Începem cu un mesaj pentru părinții care se întreabă, probabil, dacă vor fi nevoiți să-și ia copiii acasă după masa de prânz sau dacă vor mai dormi după amiaza, așa cum este firesc la vârsta lor.
Viceprimarul municipiului Constanța, Adriana Arghirescu, spune că programul se va derula în mod normal și că, în paralel, se caută soluții mai bune.
Începem prin a sublinia din capul locului faptul că interesul tuturor celor implicați este siguranța celor mici. La început de an școlar, toate instituțiile sunt focusate pe verificarea calității serviciilor educaționale, iar acest lucru duce mereu la creșterea calității. În speța despre care discutăm, OPC a adus la cunoștința managementului grădinițelor faptul că pătuțurile folosite nu respectă într-o totul recomandările medicilor ortopezi și, astfel, unitățile care se aflau în această situație au inițiat o consultare de piață pentru a identifica produsele care să respecte toate conformitățile.
Noi am transmis către aceste grădinițe să facă note de fundamentare pentru achiziții, pentru a fi în concordanță cu cerințele și, în cel mai scurt timp, vor fi găsite soluțiile potrivite. Ce este cel mai important este, însă, faptul că aceste grădinițe își vor începe activitatea în conformitate cu regulamentele în vigoare.
Același mesaj a venit și de la Irinela Nicolae, inspector școlar pentru educație timpurie la ISJ Constanța.
Din punctul nostru de vedere, unitatea de învățământ trebuie să funcționeze în mod normal, să ofere toate serviciile pentru care ea a fost acreditată. Adică și servirea mesei, actul educațional și, desigur, somnul la prânz. Chestiunea legată de existența acestor tipuri sau non-existența unor tipuri de pătuțuri este o chestiune care se poate rezolva sau trebuie rezolvată la nivelul fiecarei unități de învățământ, pentru că unitățile acestea, grădințele, nu au pătuțuri la fel. Fiecare unitate are un tip de pătuț. Fiecare unitate de învățământ de stat și particular are un anume tip de pătuț. De aceea, în standardele existente, nu există niște precizări foarte clare vis-a-vis de, ce să vă spun, o serie de parametri tehnici. Asta este ceea ce vă putem spune.
Unitățile de învățământ trebuie să funcționeze, pentru că au tot ce le trebuie. Asta înseamnă că, la începutul acestui an școlar, toți copiii de la grădințele cu program prelungit se vor bucura de orele de odihnă, indiferent de paturile care sunt în prezent acolo. În acest moment, informațiile pe care noi le-am primit de la unitățile de învățământ sunt că, până la rezolvarea, eu știu, acelor cerințe, care nu sunt explicite, ca să fie clar, vor folosi pătuțurile existente, pentru că este normal, deja unitățile încercând să găsească soluții prin cumpărarea altor tipuri de paturi.
Problema este că nu este foarte clar care este tipologia sau modelul de pătuț agreat. Aici este, de fapt, problema.
Rep.: Și atunci, reprezentanții ANPC ar trebui să precizeze clar care este tipul de pătuț agreat sau conform cerințelor dumneavoastră.
Exact. Absolut. Și aceste precizări nu există acum. Și nu știm, sincer, dacă ține de această instituție. Poate că nu e treaba dumnealor doar să spună care ar fi standardele dumnealor, dar nu au spus că nu sunt conforme. Mai departe, s-au făcut niște afirmații, dar noi aici vorbim doar de afirmații, că o să apară niște note comune cu mai multe instituții care ar putea reglementa. În acest moment nu avem reglementări, ca să încheiem, să clarificăm. Dacă nu avem reglementări, folosim tot ce avem, încercăm să găsim niște soluții, niște modele de pătuțuri, eu știu, care ar putea îndeplini acele cerințe pe care le-au sesizat dumnealor, dar, vă repet, astea sunt din informările pe care noi le-am primit de la directorii de unitățile preșcolare cu program prelungit.
Rep.: Vă mulțumesc foarte mult pentru aceste informații și pentru faptul că le transmiteți în acest fel părinților să stea liniștiți, că micuții lor vor dormi foarte bine la prânz.
Cum au dormit până acum trebuie să doarmă în continuare. Până găsim noi o soluție în sensul în care s-au demarat, nu am stat, s-au demarat foarte multe, eu știu, modalități de a încerca rezolvarea acestui aspect. Problema este că e doar la Constanța, nu e și în restul țării. Nu ține de noi. (…) Lucrurile astea le face primăria și organele de control care, mă rog, vin sau au dreptul să facă lucrul ăsta, vin și ne explică sau, mă rog, solicită unității respective ce crede că trebuie să solicite. Pe noi doar ne-au informat, aș vrea să știți lucrul acesta.
Horia Constantinescu, șeful OPC Constanța, spune că dispozițiile sunt clare și că problemele au început când au fost cumpărate pătuțuri care nu erau destinate pentru folosirea în grădinițe. Mai mult, unitățile care vor ignora dispoziția OPC de a nu culca copiii la prânz ar putea să fie închise.
Rep.: Ce probleme ați descoperit în grădinițele cu program prelungit din municipiul Constanța? Înțelegem că există niște nereguli legate de modelul pătuțurilor în care dorm copiii după amiaza și ați dispus remedierea situației.
Aș începe cu momentul achiziției acestui tip de mobilier, făcându-se într-o modalitate superficială, fără a fi analizată atât în documentația prezentată de către furnizor, unde scrie la nivelul standardului prezentat ca fiind conform că aceste pătuțuri sunt de utilitate casnică, ceea ce înseamnă că nu pot fi folosite în structuri de tipul grădinițelor pe care am fost nevoiți, să le oprim temporar până reușesc să aducă un mobilier adecvat. Am purtat o corespondență cu Institutul de Sănătate Publică. Avem două răspunsuri din partea acestei structuri care dau dreptate punctului de vedere al comisariatului și un alt punct de vedere al unei asociații de profil a ortopezilor pediatrici, care de asemenea atrag atenția asupra pericolelor la care sunt expuși copiii, care dorm pe pătuțuri a căror plasă se curbează în timpul somnului, făcând ca, atunci când copilul doarme pe burtă, coloana vertebrală acestuia să stea într-o poziție total periculoasă.
Rep.: Am discutat cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța și ne-au zis că nu știu să existe sau nu li s-a comunicat exact un anumit standard, nu știu să existe niște norme specifice pentru astfel de dotări pentru grădinițe. Ce le transmiteți?
Le transmit că ar trebui să studieze mai tare actele normative. Există ordine clare în acest sens care stabilesc clar, de exemplu, că pătuțurile din plasă nu pot fi folosite. Le pătuțesc în ordinul respectiv pătuțuri pliante, dar vorbesc despre suprafața de odihnă a copiilor. De asemenea, trebuie văzut pentru orice produs, mai ales pus la dispoziția copiilor, că acesta nu reprezintă un pericol. Nu trebuie să fii specialist, să-ți dai seama că nu putem, nici măcar noi, adulții, să dormim într-un hamac pe burtă, pentru că atunci colana vertebrală ar sta într-o poziție total nepotrivită. Așa că sper că de la acest moment să acorde mult mai multă atenție achiziției de mobilier, mai ales, așa cum spuneam, și subliniez pentru copii.
Rep.: Tot de la nivelul inspectoratului școlar județean Constanța, am aflat că grădinițele vor începe după programul obișnuit cu ce au acum la dispoziție și încearcă pe parcurs să rezolve problema.
Dacă va fi nevoie să atragem atenția asupra fermității acțiunilor, vom fi nevoiți să sigilăm atunci grădinițele pentru a atrage atenția că aceste excepții pe care văd că le inventează unii și alții sunt în total dezacord cu părerea medicilor specialiști în domeniu. Noi nu putem expune din culpa celor care s-au ocupat de achiziție și, iată, a habarniștilor care nu înțeleg ce fel de mobilier trebuie să cumpere, să acceptăm ideea că cei mici vor fi lăsați să dormă în continuare într-o poziție periculoasă.
Voi distribui presei comunicările pe care le-am primit de la structurile despre care vă vorbeam, în așa fel încât să fie foarte bineînțeles că pericolul este unul real, vorbește despre dezvoltarea corectă și armonioasă al copiilor și ce se întâmplă dacă acest lucru nu este respectat, așa cum am transmis noi structurilor de învățământ.
Rep.: Situația aceasta ați descoperit-o în toate grădinițele cu program prelungit?
În marea majoritate, dar din câte știu, cel puțin la nivelul municipului Constanța, dar în absolut toate, cu foarte mici excepții, la nivelul unor clase sau unor grupe de copii care beneficiau de mobilier corespunzător, ne întreabă acum cei care administrează unitățile de învățământ, cam care dintre modelele pe care ni le prezintă să le aleagă. Noi nu putem indica un furnizor sau altul pentru că va părea că tot ceea ce facem a fost în interesul acestuia, dar putem să transmitem și cred că deja colegii mei au transmis punctul nostru de vedere în legătură cu ce proprietăți trebuie să aibă mobilierul dedicat odihnei copiilor.
Foarte important! Este încă o dată, după părerea mea, strigător la cer că exact cei care se ocupă teoretic cel puțin de îngrijirea copiilor atunci când părinții nu pot face direct acest lucru iată că nu știu ce trebuie și cum trebuie să facă pentru a-i proteja.
Steluța Negură, directoarea Grădiniței Lumea Poveștilor, spune că OPC invocă un risc inexistent, că micuții dorm pe niște saltele puse pe paturi care le mențin o poziție corectă și că OPC s-a oferit inițial să-i ajute să selecteze niște piese de mobilier adecvate, iar apoi nu a mai răspuns la mesaje. O saga începută în primăvara acestui an și care li se sparge în cap copiilor și părinților la începutul anului școlar.
Ce pot să vă spun? Că totul a început în luna mai, în momentul în care am primit un control din partea ANPC, care aconstatat că pătuțurile stivuibile pe care le folosim la programul de odihnă al copiilor, nu sunt conforme din punctul lor de vedere, deși noi deținem de la producători, de la cel care a comercializat, declarație de conformitate în care ni se spune că respectă standardul european EN716-1 și sunt conforme.
Rep.: Domnul Constantinescu ne spunea că aceste pătuțuri nu sunt destinate unităților de învățământ, sunt doar pentru uz casnic.
Da, domnul Constantinescu așa ne-a transmis și nouă, dar mie distribuitorul mi-a trimis declarație în care spune că produsul pastivuibil pentru grădiniță îndeplinește cerințele de siguranță aplicabile conform legislației și standardului EN716-1de care domnul Constantinescu se leagă.
Rep.: Problema înțelegem că este faptul că aceste pătuțuri au o suprafață care se adâncește, o suprafață de pânză, Fapt care ar afecta coloana vertebrală a copiilor.
Da, așa spune domnul, dar din punctul nostru de vedere, ele sunt chiar noi, sunt conforme, deci în momentul în care copilul este în pătuț, nu se lasă și nu atinge dușumeaua, așa cum au încercat să fotografieze pe copii organele de control, când au venit, în timp ce copiii erau la somn, unii se dezbrăcau și se suiau în pătut, și le-am interzis acest aspect pentru că nu mi se pare corect.
După aceea, am solicitat în urma acelui proces-verbal în care mi se cerea să schimbăm pătuțurile, să le înlocuim, am solicitat către ANPC niște lămuriri vis-a-vis de aceste cerințe. Nu am primit răspuns. Am înaintat apoi către Primăria Municipiului Constanța în care solicităm sprijin de urgență pentru a asigura mobilierul destinat odihnei copiilor, urmare a măsurilor discuse de ANPC, am înștiințat și Inspectoratul Școlar Județean despre această situație. Au revenit în control în luna a opta, aceeași echipă. Ne-au spus să trimitem către ANPC modele de pătuțuri pe care noi le găsim pe piață urmând și să ne spună dacă sunt conforme sau nu.
Rep.: Deci ANPC s-a arătat dispusă să vă ajute în selectarea unor modele bune.
Exact, da. Am făcut acest lucru, am trimis pe e-mail trei modele de pătuțuri însotite de fișe tehnice la care nu am primit răspuns. Am trimis câte un model zilnic să vedem dacă îl acceptă sau nu. Nu am primit răspuns nici în ziua de azi. Am revenit ulterior de încă două ori, revenire la revenire, solicitând să ni se dea un răspuns. Nu ni s-a dat niciun răspuns. Atâta timp cât prin procesul verbal nou ne-a fost suspendat programul de somn în aceste pătuțuri, de altele nu dispunem, teoretic ar trebui să respect legea și acest proces verbal și să nu avem program de somn.
Directoarea Steluța Negură a mai spus că, împreună cu celelalte directoare de grădinte cu program prelungit, a întocmit un memoriu colectiv trimis către conducerea centrală ANPC București, dar nici la acesta nu a primit răspuns.
Întregul reportaj, realizat de Bogdan Comșa și Silvia Pascale poate fi ascultat aici.