CONSTANȚA: Biroul Vamal de Frontieră din port, dotat cu un nou scaner cu raze X pentru transportul de marfă
Ambele sectoare ale Portului Constanța dispun acum de același tip de echipament.
Publicat de Adina Sîrbu, 29 august 2026, 20:38
Autoritatea Vamală Română a pus în funcțiune un nou sistem de scanare cu raze X a mijloacelor de transport marfă la Biroul Vamal de Frontieră Constanța.
Odată cu instalarea acestui echipament, ambele sectoare ale Portului Constanța sunt dotate cu același tip de tehnologie, ceea ce asigură o capacitate de control uniformă la nivelul întregului port și eficientizează activitățile de verificare.
Noul sistem permite scanarea camioanelor, trailerelor și containerelor selectate pe baza analizei de risc și va fi utilizat în conformitate cu prevederile Codului Vamal al Uniunii Europene, contribuind la creșterea siguranței și la fluidizarea operațiunilor vamale.
Autoritatea Vamală Română continuă investițiile în sisteme moderne de control nedistructiv, pentru creșterea capacității de control vamal și pentru un echilibru optim între securitate și fluidizarea traficului transfrontalier.
Citește și:
Sursă și foto: AVR




