Ascultă Radio România Constanța Live

MEDGIDIA: 30 septembrie 2026, al doilea termen de plată a impozitelor și taxelor locale

Consiliul Local Medgidia a aprobat facilități fiscale pentru contribuabilii care îndeplinesc condițiile stabilite prin hotărârile adoptate.

MEDGIDIA: 30 septembrie 2026, al doilea termen de plată a impozitelor și taxelor locale

Publicat de Doina Sirbu, 24 august 2026, 17:14

Primăria Municipiului Medgidia, prin Serviciul Impozite, Taxe Locale și Executare Silită, aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice din municipiul Medgidia că data de 30 septembrie 2026 reprezintă al doilea termen legal de plată a impozitelor și taxelor locale datorate pentru anul 2026.

Primăria Municipiului Medgidia încurajează contribuabilii să își verifice situația fiscală și, în măsura posibilităților, să își achite obligațiile la bugetul local până la termenul legal, pentru a evita acumularea de obligații accesorii și declanșarea procedurilor de executare silită.

Potrivit prevederilor Codului fiscal, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se achită, în condițiile legii, în două rate egale, până la 31 martie și 30 septembrie inclusiv.

Prin urmare, contribuabilii care nu și-au achitat obligațiile aferente primului termen, 31 martie 2026, au deja obligații fiscale restante și sunt ținuți la plata accesoriilor prevăzute de lege. Pentru obligațiile neachitate la cel de-al doilea termen, 30 septembrie 2026, se vor calcula în continuare accesoriile fiscale prevăzute de legislația în vigoare.

Achitarea la timp a impozitelor și taxelor locale reprezintă nu numai o obligație legală a fiecărui contribuabil, ci și o formă de responsabilitate față de comunitatea în care trăim.

Impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetului local și contribuie la finanțarea serviciilor publice, a lucrărilor și investițiilor necesare municipiului Medgidia.

În același timp, Primăria Municipiului Medgidia dorește să vină în sprijinul contribuabililor și să le reamintească faptul că Consiliul Local Medgidia a aprobat facilități fiscale pentru contribuabilii care îndeplinesc condițiile stabilite prin hotărârile adoptate.

FACILITĂȚI FISCALE – MAJORĂRI DE ÎNTÂRZIERE ANULATE

Prin:HCL nr. 108/28.05.2026, pentru persoanele fizice și HCL nr. 144/25.06.2026, pentru persoanele juridice,Consiliul Local Medgidia a aprobat anularea în proporție de 100% a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale restante, în condițiile și cu respectarea procedurilor stabilite prin hotărârile respective.

Facilitatea este condiționată de achitarea obligațiilor fiscale principale restante, conform prevederilor aplicabile fiecărei categorii de contribuabili.

Persoanele interesate sunt invitate să se adreseze Serviciului Impozite, Taxe Locale și Executare Silită din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia pentru verificarea situației fiscale și pentru a beneficia, dacă îndeplinesc condițiile legale, de facilitățile aprobate.

ATENȚIE! ÎNCEPÂND CU 1 OCTOMBRIE 2026 VOR FI INTENSIFICATE MĂSURILE DE EXECUTARE SILITĂ

Contribuabilii care, după expirarea termenului de 30 septembrie 2026, înregistrează obligații fiscale restante sunt atenționați că organul fiscal local va proceda, în condițiile legii, la recuperarea creanțelor bugetare prin măsuri de executare silită.

Potrivit art. 226 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu.

Conform art. 230 din Codul de procedură fiscală, executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă, în termenul legal, debitul nu este stins, procedura de executare silită continuă prin aplicarea măsurilor prevăzute de lege.

În funcție de situația fiecărui debitor, pot fi dispuse, în condițiile legii, măsuri precum:

  • emiterea și comunicarea somației;
  • înființarea popririi asupra veniturilor și disponibilităților bănești;
  • urmărirea bunurilor mobile și imobile;
  • aplicarea celorlalte forme de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.

NU AȘTEPTAȚI EXECUTAREA SILITĂ!

Primăria Municipiului Medgidia face un apel către toți contribuabilii care au obligații fiscale restante să își verifice situația și să achite, până la 30 septembrie 2026, sumele datorate bugetului local.

Plata la timp înseamnă evitarea acumulării de accesorii și a cheltuielilor aferente executării silite.

Pentru informații privind situația fiscală, modalitățile de plată și, după caz, condițiile de aplicare a facilităților fiscale aprobate prin HCL nr. 108/28.05.2026 și HCL nr. 144/25.06.2026, contribuabilii se pot adresa Serviciului Impozite, Taxe Locale și Executare Silită din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia.

 

Exerciţiul ,,BUREBISTA 26”: Deplasări de tehnică militară şi zboruri la joasă înăţime pe întreg teritoriul naţional
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 16:43

Exerciţiul ,,BUREBISTA 26”: Deplasări de tehnică militară şi zboruri la joasă înăţime pe întreg teritoriul naţional

Forţele Aeriene Române desfăşoară, în perioada 14 – 25.09.2026, exerciţiul ,,BUREBISTA 26” pe întreg teritoriul naţional. Potrivit...

Exerciţiul ,,BUREBISTA 26”: Deplasări de tehnică militară şi zboruri la joasă înăţime pe întreg teritoriul naţional
CONSTANȚA: Amendă de 30.000 de lei și autoturism confiscat!
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 15:42

CONSTANȚA: Amendă de 30.000 de lei și autoturism confiscat!

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța continuă acțiunile pentru prevenirea și sancționarea faptelor de...

CONSTANȚA: Amendă de 30.000 de lei și autoturism confiscat!
Val nou de scumpiri la carburanți: Cât costă plinul în Constanța și în marile orașe ale țării
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 13:09

Val nou de scumpiri la carburanți: Cât costă plinul în Constanța și în marile orașe ale țării

Șoferii români resimt din nou presiunea prețurilor la pompă, după ce majoritatea marilor rețele de distribuție au operat scumpiri...

Val nou de scumpiri la carburanți: Cât costă plinul în Constanța și în marile orașe ale țării
ISU Constanța își deschide porțile pentru elevi înainte de Ziua Pompierilor
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 13:00

ISU Constanța își deschide porțile pentru elevi înainte de Ziua Pompierilor

Elevii din județul Constanța au ocazia, în aceste zile, să descopere îndeaproape meseria de pompier, în cadrul activităților organizate de...

ISU Constanța își deschide porțile pentru elevi înainte de Ziua Pompierilor
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:10

UPDATE Județul CONSTANȚA: Trupul neînsuflețit al persoanei dispărute în canalul cu apă caldă de la Seimenii Mici a fost recuperat de scafandri

UPDATE: Polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, în cursul zilei de ieri, 11 septembrie a.c., în jurul orei 20.00,...

UPDATE Județul CONSTANȚA: Trupul neînsuflețit al persoanei dispărute în canalul cu apă caldă de la Seimenii Mici a fost recuperat de scafandri
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:55

1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine și caprine

Planul de Acțiune transmis, vineri, Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea...

1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine și caprine
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 20:47

Cote scăzute ale Dunării: Navigație dificilă și probleme de acostare pentru navele Navrom Delta pe brațul Chilia

Acostarea navelor fluviale care asigură transportul regulat de mărfuri şi călători pe braţul Chilia al Dunării, între municipiul Tulcea şi...

Cote scăzute ale Dunării: Navigație dificilă și probleme de acostare pentru navele Navrom Delta pe brațul Chilia
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 20:07

UPDATE CONSTANȚA: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc

UPDATE: Astăzi, 11 septembrie, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 au fost sesizați, prin...

UPDATE CONSTANȚA: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc