Ascultă Radio România Constanța Live

Meci important în cupele europene pentru Universitatea Craiova

Meci important în cupele europene pentru Universitatea Craiova
Foto: Universitatea Craiova

Publicat de Catalin Donose, 20 august 2026, 10:54

Echipa de fotbal Universitatea Craiova mai are un singur adversar până să ajungă pe tabloul principal din Europa League.

Pentru un loc pe tabloul principal, campioana României se va confrunta cu Ararat-Armenia.

Meciul tur dintre Universitatea Craiova și formația armeană se joacă miercuri seară, de la ora 20, în direct la Pro Arena.

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, într-o conferinţă de presă, că doreşte ca formaţia pe care o pregăteşte să scrie din nou istorie, joi, cu Ararat-Armenia, şi să facă un pas spre faza principală a Europa League.

”Suntem foarte fericiţi că am ajuns în această fază a competiţie. Suntem singura echipă din România care a ajuns în această fază a cupelor europene. Asta înseamnă că facem lucrurile cum trebuie, iar mâine vrem să scriem din nou istorie. Este foarte importantă energia care ne va fi dată de tribune din primul minut. Îmi doresc să avem o nouă seară europeană fantastică împreună”, a declarat Coelho.

”Încercăm să facem mândru fotbalul românesc, însă, din nefericire, suntem singura echipă rămasă în cupele europene. Suntem singurii care dăm şi putem da mai multe puncte pentru coeficientul României. Avem şase meciuri şi o singură înfrângere împotriva unor campioane”, a subliniat tehnicianul portughez, care a adăugat: ”Nimeni nu-şi doreşte mai mult decât mine şi jucătorii să câştigăm, iar suporterii sunt singurii care ne pot ajuta în acest meci”.

Antrenorul campioanei României a minimalizat importanţa cotelor oferite de site-urile de evaluare a jucătorilor şi a avertizat că Ararat-Armenia este o echipă foarte puternică: ”Nu mă interesează statisticile Transfermarkt (Universitatea e de cinci ori mai valoroasă decât adversara), nu sunt importante, nu e important dacă suntem favoriţi sau nu, e important ce facem pe teren. E un meci de play-off care ne poate permite să scriem istorie din nou, împotriva unei echipe foarte, foarte bune. Îi cunosc foarte bine, cunosc antrenorul, cunosc jucătorii şi am face o greşeală să ne luăm după astfel de statistici şi să credem că e o echipă slabă. Trebuie să fim la cel mai bun nivel al nostru pentru a ne califica mai departe”.

Coelho a mai spus că nu se teme de meciul de joi, pe care îl vede ca o şansă de a face o nouă performanţă: ”Nu mă tem în fotbal, nu folosesc acest cuvânt. Am încredere în jucători, în jobul meu. Ceea ce se întâmplă este o oportunitate foarte mare, nu trebuie să privim aceste lucruri ca pe nişte temeri, pentru că suntem deja calificaţi în Conference League, luptăm să ne calificăm în Europa League şi ne-am bucura să avem astfel de probleme în continuare”.

Antrenorul Universităţii a comentat şi aspectele mai puţin bune cu care se confruntă echipa în acest debut de sezon, faptul că primeşte gol destul de repede în unele meciuri, că a încasat două cartonaşe roşii şi că a luat gol din faze fixe.

”În campionat am primit gol din faze fixe doar cu Dinamo. Cartonaşele roşii le-am primit doar în campionatul intern. La penalty-uri, în 30 de meciuri de când sunt aici, am primit doar un penalty în campionat, cu Petrolul cred. Dar în cupele europene am primit mai multe penalty-uri. Golurile primite rapid este un capitol pe care trebuie să îl îmbunătăţim şi o facem, la fel lucrăm la fazele fixe, vrem să marcăm mai multe goluri şi lucrăm la asta. Încercăm să îmbunătăţim multe lucruri, dar în 38 de zile am disputat 12 partide, în general din trei în trei zile. Încercăm să lucrăm prin video, prin metodologie, prin exerciţii fără intensitate, iar un lucru foarte bun e că jucătorii nu au accidentări foarte grave”, a spus Filipe Coelho.

Tehnicianul a afirmat că lumea ar trebuie să fie mândră de echipă pentru ceea ce a realizat, mai ales că jucătorii au avut foarte puţin timp liber după sezonul trecut: ”Am câştigat Supercupa, ne-am asigurat Conference League, luptăm pentru Europa League, suntem foarte fericiţi şi ar trebui să fim foarte mândri de jucători. Unii dintre jucători au avut doar 10-12 zile libere după un sezon în care am jucat 59 de jocuri şi au intrat de fiecare dată cu dorinţă de a alerga, de a lupta”.

Coelho s-a referit şi la Assad Al Hamlawi, care a revenit după ce a stat două săptămâni din cauza unei accidentări: ”Îşi revine pas cu pas, este din ce în ce mai bine şi ne poate ajuta în meciurile viitoare”.

În privinţa fundaşului jamaican Ronaldo Webster, acesta a revenit în lot în urmă cu două zile şi trebuie să aibă ritm, pentru că nu a jucat de două luni. ”A fost şi ghinionist, s-a accidentat în meciul cu Dinamo”, a explicat tehnicianul.

Universitatea Craiova o va înfrunta pe Ararat-Armenia, joi, de la ora 20:00, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, în prima manşă a play-off-ului Europa League. Campioana României are asigurată prezenţa în faza principală a Conference League dacă va fi eliminată de echipa armeană.

Naționala României este pregătită pentru Campionatul European de volei
Sport marți, 8 septembrie 2026, 08:47

Naționala României este pregătită pentru Campionatul European de volei

Preşedintele Federaţiei Române de Volei, Adin Cojocaru, a declarat, că este ‘corect şi realist’ ca echipa naţională masculină a...

Naționala României este pregătită pentru Campionatul European de volei
Competiția „Elite Fighting Championship – Noaptea Campionilor” se va desfășura la Tulcea
Sport luni, 7 septembrie 2026, 11:14

Competiția „Elite Fighting Championship – Noaptea Campionilor” se va desfășura la Tulcea

Cea de-a patra ediție a „Elite Fighting Championship – Noaptea Campionilor” se va desfășura la Danubius Arena în data de 2 octombrie...

Competiția „Elite Fighting Championship – Noaptea Campionilor” se va desfășura la Tulcea
Sorana Cîrstea s-a oprit în optimi la US Open
Sport luni, 7 septembrie 2026, 09:03

Sorana Cîrstea s-a oprit în optimi la US Open

Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, a treia favorită, cu 6-3, 6-4, la New York, în optimile de finală ale turneului US...

Sorana Cîrstea s-a oprit în optimi la US Open
Etapa a opta din Superligă se încheie luni
Sport luni, 7 septembrie 2026, 08:55

Etapa a opta din Superligă se încheie luni

Meciurile din etapa a opta a Superligii de fotbal au loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 4 septembrie CFR 1907 Cluj – Farul Constanţa...

Etapa a opta din Superligă se încheie luni
Sport luni, 7 septembrie 2026, 08:50

Canotorii de la CSM Constanța au câștigat cinci medalii la Europenele U23

Sportivii români au avut o prestaţie de excepţie la Campionatele Europene de canotaj U23 de la Kruszwica (Polonia), pe care le-au încheiat,...

Canotorii de la CSM Constanța au câștigat cinci medalii la Europenele U23
Sport duminică, 6 septembrie 2026, 18:05

9 medalii de AUR şi una de ARGINT pentru România, la Europenele de canotaj U23 din Polonia

Reprezentanții României la Campionatele Europene de canotaj U23 de la Kruszwica (Polonia) au încheiat evenimentul, duminică, 6 septembrie, cu 9...

9 medalii de AUR şi una de ARGINT pentru România, la Europenele de canotaj U23 din Polonia
Sport duminică, 6 septembrie 2026, 13:02

CONSTANȚA: Peste 200 de participanți la Turul Ciclist Marea Neagră, duminică, pe bulevardul Tomis

Duminică, 6 septembrie, pe bulevardul Tomis din Constanța, se desfășoară circuitul pentru adulți și copii din cadrul Turului Ciclist (Celco)...

CONSTANȚA: Peste 200 de participanți la Turul Ciclist Marea Neagră, duminică, pe bulevardul Tomis
Sport vineri, 4 septembrie 2026, 12:19

Spectacol handbalistic la Mamaia

Meciurile din cadrul Campionatului Național de Beach Handball continuă la MaNo Beach în Mamaia, pe plaja din fața Radio Constanța. Competiția...

Spectacol handbalistic la Mamaia