Ascultă Radio România Constanța Live

Sesizările privind noua Lege a integrității, analizate de CCR

Actul normativ este legat de un jalon din PNRR și ar trebui promulgat până la 31 august.

Sesizările privind noua Lege a integrității, analizate de CCR

Publicat de Adina Sîrbu, 17 august 2026, 09:24

Curtea Constituțională a României analizează, luni, sesizările referitoare la noua Lege a integrității, formulate de 27 de senatori USR și PNL, precum și separat de președintele Nicușor Dan.

Una dintre prevederile contestate stabilește că aleșii aflați în funcție, în cazul cărora incompatibilitatea sau conflictul de interese au fost constatate definitiv înaintea adoptării noii legi, își pierd mandatul în termen de 30 de zile.

Autorii sesizărilor susțin că măsura ar încălca principiul constituțional potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor. Prevederea a fost asociată în spațiul public cu situația primarului Timișoarei, Dominic Fritz, dar ar putea viza și alți aleși locali.

O altă contestație privește extinderea obligației de depunere a declarațiilor de avere și de interese asupra persoanelor care au cu demnitarii „relații asemănătoare acelora dintre soți”.

Contestatarii afirmă că formularea este neclară, deoarece legea nu stabilește criterii precum durata conviețuirii sau existența unei gospodării comune. Ei mai susțin că publicarea averilor unor persoane care nu ocupă funcții publice ar reprezenta o ingerință disproporționată în viața privată. Măsura a fost asociată politic cu Mirabela Grădinaru, partenera președintelui.

În urmă cu o săptămână, CCR a decis să amâne dezbaterea sesizărilor pentru luni, 17 august.

Noua Lege a integrității este legată de un jalon din PNRR și ar trebui promulgată până la 31 august.

Social-democrații susțin că sesizarea Curții ar putea bloca accesarea a 771 de milioane de euro din fonduri europene. USR și PNL afirmă însă că o lege cu probleme de constituționalitate ar pune oricum în pericol îndeplinirea jalonului.

Disputa a apărut după ce CCR a limitat, printr-o decizie pronunțată în mai 2025, caracterul public al unor informații despre membrii familiilor incluse în declarațiile de avere. Agenția Națională de Integritate și experți anticorupție au avertizat că reducerea transparenței ar putea afecta angajamentele asumate de România față de instituțiile europene și internaționale.

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:50

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă

Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari- Compartimentul Siguranță Rutieră au fost...

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:22

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină astăzi, în două locații din municipiul Constanța, ca urmare a unor apeluri 112 ce...

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Curtea Constituțională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în...

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE