Dunărea, la cote foarte scăzute. De ce situația este diferită în apropierea Mării Negre

Debitul foarte mic se resimte prin scăderea vitezei curentului. Dunărea nu mai împinge cu aceeași forță spre mare, iar apa sărată poate pătrunde mai mult în amonte.

Publicat de Doina Sirbu, 17 august 2026, 21:42

Dunărea are în această perioadă un debit foarte scăzut, însă efectele nu se resimt la fel peste tot. De exemplu, în Deltă, la Sfântu Gheorghe, nivelul apei permite în continuare navigația în condiții bune. Explicația? Aici nivelul Dunării este controlat mai ales de nivelul mării și mai puțin de debitul care vine din amonte.

„Dacă nu ar fi fost Marea Neagră, ar fi scăzut foarte mult nivelul la Sfântu Gheorghe. Fiind marea care îl obligă să stea cam pe acolo, nivelul nu poate să scadă”, explică responsabilul Stațiunii de Cercetări Marine și Fluviale Sfântu Gheorghe, dr. Alfred Vespremeanu-Stroe, profesor de geografie fizică și oceanografie la Universitatea din București. Practic, în apropierea gurii de vărsare există o tendință de egalizare între nivelul fluviului și cel al mării.

Cât poate înainta apa marină 

Debitul foarte mic se resimte prin scăderea vitezei curentului. Dunărea nu mai împinge cu aceeași forță spre mare, iar apa sărată poate pătrunde mai mult în amonte. Pentru că este mai densă decât apa dulce, apa marină înaintează pe fundul brațului Sfântu Gheorghe, formând o „pană” de apă sărată. „Au fost cazuri în care am putut-o înregistra până la 20-25 de kilometri în amonte, față de gura de vărsare”, spune Alfred Vespremeanu-Stroe.

Apa sărată nu pătrunde însă în același mod pe canale și lacuri, acestea fiind mai puțin adânci. Ea rămâne în partea de jos a brațului Dunării, în timp ce canalele sunt alimentate din straturile de apă aflate mai aproape de suprafață. Când debitul Dunării va crește, curentul va deveni mai puternic, iar apa marină nu va mai putea avansa atât de mult în amonte.

Riscuri ale debitului scăzut 

Chiar dacă nivelul Dunării rămâne relativ ridicat, viteza scăzută a curentului de pe braț presupune și o circulație mai lentă a apei pe canalele care alimentează lacurile. În aceste condiții, apa este mai puțin oxigenată, ceea ce favorizează eutrofizarea: dezvoltarea excesivă a algelor și plantelor acvatice și, implicit, degradarea calității apei.

De asemenea, debitul foarte scăzut poate crea probleme și în alimentarea cu apă potabilă a localităților aflate aproape de mare. Dacă apa marină înaintează până în zona captărilor, se poate amesteca cu apa preluată pentru consum, devenind astfel sălcie. În 2003, într-o situație comparabilă, alimentarea cu apă de la Sfântu Gheorghe și de la Sulina a fost afectată pentru o perioadă.

Redactor: Andreea Dorobăț