Ascultă Radio România Constanța Live

Începe cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat

Peste 33.000 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii examenului naţional de Bacalaureat 2026.

Începe cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat
Foto: unsplash.com

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 august 2026, 08:01

Candidaţii la cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat vor susţine luni proba scrisă de Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Peste 33.000 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii examenului naţional de Bacalaureat 2026 (toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate) în a doua sesiune organizată în acest an, a informat vineri Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Din totalul celor înscrişi, peste 22.000 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar peste 11.000 de candidaţi din promoţiile anterioare.

Marţi se va desfăşura proba obligatorie a profilului, iar miercuri proba la alegere a profilului şi specializării.

Candidaţii din partea minorităţilor naţionale susţin pe 13 august proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 18 august (până la ora 12:00).

Ulterior primei afişări, candidaţii pot solicita vizualizarea lucrării/ lucrărilor proprii, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională de Bacalaureat, şi pot formula contestaţii (marţi, 18 august, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 19 şi 20 august). Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestaţiei. De asemenea, vizualizarea lucrărilor are caracter strict informativ şi nu implică recorectarea acestora.

Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/ transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Totodată, în momentul vizualizării lucrării/lucrărilor, candidaţii minori trebuie să fie însoţiţi obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi comunicate pe data de 24 august.

‘Indiferent de etapă, comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor. Aceste coduri sunt distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută. Rezultatele sunt afişate atât pe pagina rezervată examenului, cât şi pe site-urile inspectoratelor şcolare, fiind păstrate online pentru o perioadă de doi ani’, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei, transmis AGERPRES.

Accesul candidaţilor în centrele de examen este permis în intervalul orar 7:30 – 8:30, în baza unui act de identitate valid.

La momentul accesului, candidaţii care deţin materiale/ obiecte interzise în sala de examen (telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe, însemnări etc., precum şi orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poşetă/geantă etc.) sunt îndrumaţi spre sala de depozitare a acestora, unde vor primi o pungă/ un plic în care să le introducă, împreună cu o declaraţie-tip în care se menţionează numele şi prenumele posesorului, alături de lista obiectelor personale care vor fi depozitate. În situaţia în care un candidat refuză depozitarea obiectelor în spaţiul alocat, acesta nu va putea susţine examenul.

Asistenţii vor conduce candidaţii în sala de examen, unde vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcţie de disciplina şi de tipul de subiect primit, conform listelor afişate.

Între 8:30 şi 9:00, candidaţilor li se va explica modul de desfăşurare a probei.

Probele încep la ora 9:00. Pentru redactarea lucrărilor scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, contorizate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de timp suplimentar (cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, în concordanţă cu Procedura de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

În zilele în care se desfăşoară probele scrise, Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea exclusiv a eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului.

Subiectele şi baremele de corectare pentru fiecare probă scrisă vor fi publicate în ziua probei, la ora 15:00, în secţiunea alocată examenului naţional de Bacalaureat pe site-ul de profil.

Un candidat este declarat promovat dacă îndeplineşte, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise (fiind notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea) şi finalizează examenul cel puţin cu media 6 la probele scrise.

Sursa – Agerpres

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli începe cu proba de evaluare a competențelor
Educație marți, 13 octombrie 2026, 08:32

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli începe cu proba de evaluare a competențelor

Profesorii care vor să devină directori sau directori adjuncți în unitățile de învățământ preuniversitar susțin marți prima probă, cea...

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli începe cu proba de evaluare a competențelor
AUDIO | Culoare, creativitate și talent pe simezele Colegiului de Arte „Regina Maria”: Lucrările elevilor, prezentate publicului în cadrul expoziției „Structuri”
Educație luni, 12 octombrie 2026, 16:09

AUDIO | Culoare, creativitate și talent pe simezele Colegiului de Arte „Regina Maria”: Lucrările elevilor, prezentate publicului în cadrul expoziției „Structuri”

Înainte ca lucrările lor să ajungă pe simezele marilor muzee din țară și din străinătate, elevii secțiilor de pictură, grafică, design,...

AUDIO | Culoare, creativitate și talent pe simezele Colegiului de Arte „Regina Maria”: Lucrările elevilor, prezentate publicului în cadrul expoziției „Structuri”
Studenți ai Universității Ovidius din Constanța au participat la cea de-a VII-a ediție a exercițiului național de securitate cibernetică CyDEx
Educație vineri, 9 octombrie 2026, 18:56

Studenți ai Universității Ovidius din Constanța au participat la cea de-a VII-a ediție a exercițiului național de securitate cibernetică CyDEx

O echipă de studenți ai Facultății de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a participat,...

Studenți ai Universității Ovidius din Constanța au participat la cea de-a VII-a ediție a exercițiului național de securitate cibernetică CyDEx
MEDGIDIA: Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” are o nouă sală de muzică care poartă numele interpretei de muzică populară tătărească și turcească Kadriye Nurmambet
Educație joi, 8 octombrie 2026, 15:29

MEDGIDIA: Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” are o nouă sală de muzică care poartă numele interpretei de muzică populară tătărească și turcească Kadriye Nurmambet

În prezența oficialităților, joi, 8 octombrie 2026, la Colegiul Kemal Atatürk din Medgidia s-a inaugurat sala de muzică care va purta numele...

MEDGIDIA: Colegiul Naţional „Kemal Atatürk” are o nouă sală de muzică care poartă numele interpretei de muzică populară tătărească și turcească Kadriye Nurmambet
Educație miercuri, 7 octombrie 2026, 17:30

TULCEA: Delta Chamber Music Academy, proiect iniţiat de violonistul Sabin Penea şi pianista Alexandra Amariei, continuă cu TALKS

La începutul acestei săptămâni, la Liceul de Arte „George Georgescu” din Tulcea, a avut loc TALKS, o întâlnire dedicată elevilor,...

TULCEA: Delta Chamber Music Academy, proiect iniţiat de violonistul Sabin Penea şi pianista Alexandra Amariei, continuă cu TALKS
Educație miercuri, 7 octombrie 2026, 15:04

Mircistul Alexandru Thury-Burileanu, medaliat cu aur la Olimpiada de Inteligență Artificială de la Astana

România are o nouă generație de tineri care nu doar folosesc inteligența artificială, ci învață să o construiască și să-i înțeleagă...

Mircistul Alexandru Thury-Burileanu, medaliat cu aur la Olimpiada de Inteligență Artificială de la Astana
Educație miercuri, 7 octombrie 2026, 13:07

Educație și integrare transfrontalieră la TULCEA: cursurile de limbă ucraineană sunt încheiate cu o ședință festivă

Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea marchează finalizarea cu succes a uneia dintre cele mai importante componente din cadrul proiectului...

Educație și integrare transfrontalieră la TULCEA: cursurile de limbă ucraineană sunt încheiate cu o ședință festivă
Educație duminică, 4 octombrie 2026, 20:30

5 octombrie, zi liberă pentru elevi și cadrele didactice, de Ziua Mondială a Profesorilor

Elevii și cadrele didactice din sistemul de învățământ preuniversitar vor beneficia de o zi liberă la începutul săptămânii viitoare, luni,...

5 octombrie, zi liberă pentru elevi și cadrele didactice, de Ziua Mondială a Profesorilor