MApN: Sistemele de supraveghere radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria
Publicat de Doina Sirbu, 8 august 2026, 14:36
În legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei, în ziua de 8 august, în jurul orei 08.20, în proximitatea frontierei cu România, Ministerul Apărării Naționale precizează că sistemele de supraveghere radar ale MApN nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria.
De asemenea, în intervalul de timp anterior producerii exploziei, nu au fost înregistrate evoluții ale unor ținte aeriene care să indice o posibilă traiectorie prin spațiul aerian național către teritoriul Bulgariei.
MApN monitorizează permanent situația din proximitatea frontierelor României și va comunica, în măsura în care vor apărea informații relevante, date suplimentare.
Citește și:
O dronă a intrat în Bulgaria dinspre România și a explodat la 100 de metri de graniță