DRDP Constanța: Obiecte metalice confecționate artizanal au fost găsite pe Autostrada A2
Echipele DRDP Constanța intervin permanent pentru îndepărtarea acestor obiecte.
Publicat de Doina Sirbu, 7 august 2026, 14:08
În ultima perioadă, pe Autostrada A2 au fost identificate, în mod repetat, pe partea carosabilă, obiecte metalice confecționate artizanal. Acestea reprezintă un pericol pentru participanții la trafic, putând provoca explozii ale anvelopelor, pene de cauciuc și imobilizarea vehiculelor.
Echipele DRDP Constanța intervin permanent pentru îndepărtarea acestor obiecte, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.
În cele mai multe cazuri, obiectele provin din încărcături neasigurate corespunzător, în special de la vehicule care transportă fier vechi sau alte materiale metalice. Din păcate, au fost constatate și situații în care persoane rău intenționate confecționează și aruncă în mod deliberat astfel de obiecte pe partea carosabilă, punând în pericol siguranța tuturor participanților la trafic.
Apel la toți conducătorii auto:
- să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de trafic;
- să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față, astfel încât să poată reacționa la timp în cazul apariției unor obstacole pe carosabil;
- dacă observă astfel de obiecte pe partea carosabilă sau dețin informații cu privire la vehiculele din care acestea provin, să sesizeze de îndată Dispeceratul D.R.D.P. Constanța (0745 349 334)/CNAIR (021.9360), sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

