Vreme călduroasă, în Dobrogea și pe litoral
De marți, vremea devine caniculară, cu maxime de 35 de grade.
Publicat de Adina Sîrbu, 2 august 2026, 08:05
Vremea în Dobrogea va fi frumoasă și călduroasă duminică și luni, cu disconfort termic ridicat, maxime termice între 28 și 34 de grade și minime nocturne de 18…22 de grade.
Pe litoral, nici urmă de nori, valorile termice vor ajunge la 29–30 de grade, iar apa mării are 23…24 de grade.
De marți, canicula va cuprinde și Dobrogea, iar până joi cel puțin maximele termice vor atinge 35 de grade în zona continentală, 32 de grade pe litoral și nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi de 19–24 de grade.
Avertizări Cod Roșu, Portocaliu și Galben de căldură extremă
În vestul țării, valul de căldură intens va persista pentru a treia zi consecutiv și se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale primei decade ale lunii august.
De astăzi și până luni, județele Arad, Bihor și Satu Mare intră sub Cod Roșu de căldură extremă. Temperaturile vor atinge 39-40 de grade Celsius, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între 19 și 25 de grade.
În același interval, un Cod Portocaliu va viza județele Timiș, Hunedoara, Alba, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș. Și în aceste zone va fi caniculă, cu temperaturi de până la 38 de grade și nopți tropicale.
Alte avertizări Cod Galben vizează zone din Oltenia, Banat, Transilvania și Moldova, unde temperaturile vor urca pînă la 33…37 de grade.
