Ascultă Radio România Constanța Live

Avertizări de caniculă, valabile până luni. Jumătate de țară, vizată de Coduri Galben și Portocaliu

Val de caniculă, cu temperaturi de până la 39 de grade, și nopți tropicale.

Avertizări de caniculă, valabile până luni. Jumătate de țară, vizată de Coduri Galben și Portocaliu
Foto: Pexels

Publicat de Adina Sîrbu, 30 iulie 2026, 12:33

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare de caniculă şi nopţi tropicale, valabilă în toată ţara până pe 3 august,  și precum și avertizări Cod Galben și Portocaliu în jumătatea vestică a țării.

Potrivit meteorologilor începând de joi, 30 iulie, până luni, 3 august, ora 10.00, un val de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat în toată ţara. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi joi (30 iulie) în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi, pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Va fi caniculă în Banat, Crişana şi vestul Olteniei, iar de vineri (31 iulie) pe arii tot mai extinse şi în Maramureş, Transilvania, restul Olteniei, unde temperaturile maxime vor fi de 33 – 37 de grade, iar în Câmpia de Vest în zilele de sâmbătă (1 august) şi duminică (2 august) se vor atinge valori de 38 – 39 de grade.

Un Cod Galben va viza, de vineri până sâmbătă dimineața, nordul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și al Olteniei și în sudul Banatului, unde temperaturile maxime vor fi de 36…37 de grade, iar județele Bihor, Arad, Timiș vor fi sub Cod Portocaliu.

În vestul ţării, pe litoral şi pe suprafeţe mici în rest, nopţile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în general de 20 – 23 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în Dealurile de Vest (23 – 24 de grade).

Valul de căldură va persista şi pe parcursul săptămânii viitoare (perioada 3 – 9 august) şi se va intensifica, vremea devenind caniculară cu disconfort termic accentuat pe arii extinse, atenţionează meteorologii.

180.000 de oameni la Bugac: tătarii din #Dobrogea, parte din marea sărbătoare a culturii hun-turcice
Actualitate marți, 18 august 2026, 19:12

180.000 de oameni la Bugac: tătarii din #Dobrogea, parte din marea sărbătoare a culturii hun-turcice

O delegație a Uniunii Democrate Tătare din România (UDT) a participat, în perioada 13–16 august 2026, la Marele Kurultaj de la Bugac, Ungaria,...

180.000 de oameni la Bugac: tătarii din #Dobrogea, parte din marea sărbătoare a culturii hun-turcice
FOTO – CONSTANȚA: Vergil Chițac – într-un an Sala Polivalentă va putea găzdui evenimente
Actualitate marți, 18 august 2026, 18:44

FOTO – CONSTANȚA: Vergil Chițac – într-un an Sala Polivalentă va putea găzdui evenimente

La Sala Polivalentă se lucrează în ritm susținut, a informat primarul Constanței, Vergil Chițac. La partea superioară a clădirii se lucrează...

FOTO – CONSTANȚA: Vergil Chițac – într-un an Sala Polivalentă va putea găzdui evenimente
Rafinăriile Petromidia și Vega au redus consumul de curent electric cu aproximativ 5 MW în perioadele de vârf
Actualitate marți, 18 august 2026, 18:20

Rafinăriile Petromidia și Vega au redus consumul de curent electric cu aproximativ 5 MW în perioadele de vârf

Rompetrol intensifică măsurile de optimizare energetică pentru susținerea Sistemului Energetic Național, în contextul condițiilor actuale și...

Rafinăriile Petromidia și Vega au redus consumul de curent electric cu aproximativ 5 MW în perioadele de vârf
Dunărea scade în continuare. România a repornit un grup pe cărbune de la Rovinari
Actualitate marți, 18 august 2026, 18:10

Dunărea scade în continuare. România a repornit un grup pe cărbune de la Rovinari

Dunărea continuă să aibă debite extrem de scăzute, iar situația hidrologică pune presiune pe sistemul energetic național. În aceste...

Dunărea scade în continuare. România a repornit un grup pe cărbune de la Rovinari
Actualitate marți, 18 august 2026, 17:44

TULCEA: Beat la volan de dimineață! Polițiștii l-au scos din trafic

Ieri, 17 august 2026, în jurul orei 07:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au oprit pentru control, pe strada Șoseaua Barajului...

TULCEA: Beat la volan de dimineață! Polițiștii l-au scos din trafic
Actualitate marți, 18 august 2026, 16:06

TULCEA: Primăriile comunelor Murighiol şi Crişan cer decolmatarea unor noi canale din Deltă

Primăriile comunelor Murighiol şi Crişan din Delta Dunării au solicitat, marţi, Prefecturii Tulcea decolmatarea în regim de urgenţă a unor...

TULCEA: Primăriile comunelor Murighiol şi Crişan cer decolmatarea unor noi canale din Deltă
Actualitate marți, 18 august 2026, 15:32

Leul s-a depreciat marți în raport cu euro și dolarul american

Moneda națională s-a depreciat marți în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2442 lei, în creștere...

Leul s-a depreciat marți în raport cu euro și dolarul american
Actualitate marți, 18 august 2026, 15:09

CONSTANȚA: Ateliere de actorie pentru concurenții Galei HOP, ediția 2026

Adevăratul scop al oricărui act artistic este sâmburele de schimbare pe care îl aduce în fiecare individ „întâlnirea”. Arta nu este,în...

CONSTANȚA: Ateliere de actorie pentru concurenții Galei HOP, ediția 2026