Ascultă Radio România Constanța Live

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Cronologia misiunii derulate de avioanele de luptă F-16.

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Publicat de Adina Sîrbu, 26 iulie 2026, 20:02

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de piloții români pentru neutralizarea celei de-a treia drone care a pătruns neautorizat în spațiul aerian românesc.

f16 fortele aeriene romane

În urma atacurilor executate duminică, 26 iulie, de Federația Rusă asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, la ora 09.29, o țintă aeriană  la o distanță de aproximativ 25 km sud-est de Sulina.

Două aeronave de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană Borcea, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 09.32 pentru monitorizarea situației.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-Alert.

Drona a pătruns în spațiul aerian național la ora 10.08, iar cinci minute mai târziu, la ora 10.13, una dintre cele două aeronave F-16 aflate în aer a angajat ținta aeriană cu o rachetă și a doborât-o deasupra Mării Negre, în apele teritoriale românești, la o distanță de 12 km NE de Sulina.

Aceasta a fost cea de-a treia dronă doborâtă de aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, în trei zile consecutive.

Echipe ale Gărzii de Coastă, cu două ambarcațiuni, caută fragmente de dronă și de rachetă interceptoare în zona în care au căzut.

Tot astăzi a continuat misiunea de căutare a resturilor de dronă și de rachetă interceptoare din misiunea de sâmbătă, 25 iulie, când o dronă a fost doborâtă de o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române la aproximativ 10 kilometri vest – nord-vest de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, într-o zonă nelocuită, greu accesibilă.

Până la această oră, echipele de la sol și cele care execută cercetarea din aer nu au identificat elemente, iar căutările vor fi reluate în cursul zilei de luni, 27 iulie.

Referitor la aeronava fără pilot doborâtă vineri, 24 iulie, în localitatea Padina din județul Buzău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a concluzionat că este de tip Shahed.

Celelalte două cazuri în care au fost doborâte drone, în 25 iulie și 26 iulie, sunt cercetate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, transmite MApN.

DIALOGURI LA ZI | Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu: „Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România”
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 17:41

DIALOGURI LA ZI | Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu: „Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România”

Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România și, în pofida tuturor fluctuațiilor de atitudine de la vârful...

DIALOGURI LA ZI | Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu: „Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial pentru România”
AUDIO | Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța: Modificările propuse la legea profesiei de avocat nu creează privilegii pentru avocați, ci oferă garanții suplimentare cetățenilor
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 17:08

AUDIO | Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța: Modificările propuse la legea profesiei de avocat nu creează privilegii pentru avocați, ci oferă garanții suplimentare cetățenilor

O inițiativă legislativă depusă recent în Parlament modifică legea care reglementează profesia de avocat și Codul Civil. Proiectul de lege...

AUDIO | Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța: Modificările propuse la legea profesiei de avocat nu creează privilegii pentru avocați, ci oferă garanții suplimentare cetățenilor
Funcționari de la AFDJ Galați trimiși în judecată de Parchetul European pentru achiziția frauduloasă a două remorchere
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 16:01

Funcționari de la AFDJ Galați trimiși în judecată de Parchetul European pentru achiziția frauduloasă a două remorchere

Patru funcţionari publici de la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi au fost trimişi în judecată de Parchetul European în...

Funcționari de la AFDJ Galați trimiși în judecată de Parchetul European pentru achiziția frauduloasă a două remorchere
AUDIO | Consolidare, nu demolare în cazul Pavilionului Expozițional Constanța
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 15:23

AUDIO | Consolidare, nu demolare în cazul Pavilionului Expozițional Constanța

Consiliul Județean Constanța a lansat, recent, procedura de achiziție pentru servicii de proiectare pentru consolidarea și extinderea...

AUDIO | Consolidare, nu demolare în cazul Pavilionului Expozițional Constanța
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 14:49

Parc fotovoltaic pentru consumul propriu, construit de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui parc fotovoltaic destinat...

Parc fotovoltaic pentru consumul propriu, construit de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 14:48

Sorin Grindeanu: Taxele pentru populaţie şi companiile româneşti nu vor creşte în 2027

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a dat asigurări că, anul viitor, nu vor crește taxele pentru populaţie şi companiile româneşti. Declarația a...

Sorin Grindeanu: Taxele pentru populaţie şi companiile româneşti nu vor creşte în 2027
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 14:17

Tribunalul Bucureşti a respins prelungirea arestului preventiv pentru Călin Georgescu

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui...

Tribunalul Bucureşti a respins prelungirea arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 13:08

TULCEA: Modificări de bugete, inclusiv pentru Spitalul Județean, DGASPC și instituțiile de cultură, pe ordinea de zi a ședinței CJ

Consiliul Județean Tulcea se întrunește în ședință ordinară joi, 29 octombrie 2026, de la ora 13.00, la sediul instituției. Printre...

TULCEA: Modificări de bugete, inclusiv pentru Spitalul Județean, DGASPC și instituțiile de cultură, pe ordinea de zi a ședinței CJ