Steag ROȘU pe litoral! Scăldatul este strict INTERZIS!
Respectați indicațiile salvamarilor și culoarea steagurilor din foișoare.
Publicat de Adina Sîrbu, 23 iulie 2026, 12:32
Salvamarii de pe plajele de pe întreg litoralul au arborat, astăzi, STEAGUL ROȘU în foișoare, care interzice intrarea în apa mării.
Astăzi, marea este agitată, cu valuri înalte și curenți puternici, ce pot pune în pericol viața chiar și în cazul înotătorilor experimentați, avertizează salvamarii de pe plajele din Eforie Nord și Sud, unde este arborat steagul roșu care interzice cu desăvârșire intrarea în apă.
Salvamarii atrag atenția că, în aceste condiții, și intervenția lor este deosebit de periculoasă.
O măsură similară a fost luată și pe plajele din Mamaia și Constanța.
Salvatorii îi avertizează pe turiști să nu intre în apă și să aștepte arborarea unui steag care permite îmbăierea. Totodată, îi îndeamnă pe părinți să-și supravegheze permanent copiii și să respecte semnificația semnificația steagurilor, pentru că o clipă de neatenție sau de imprundență poate face diferența între o zi frumoasă de vacanță și o tragedie.