AUDIO | România nu este pregătită să reacționeze corespunzător în cazul unor acțiuni destabilizatoare violente ale Rusiei

Probabilitatea unor atacuri „de hărțuire” asupra infrastructurii critice este de aproape de 100%, dar România trebuie să fie capabilă să acționeze astfel încât acestea să nu genereze un impact major și pierderi de vieți omenești, spune expertul în securitate Oana Popescu Zamfir.

Publicat de Adina Sîrbu, 23 iulie 2026, 09:23

România nu este pregătită să reacționeze corespunzător în cazul unor acțiuni destabilizatoare violente ale Rusiei la adresa țării noastre. Și aici avem în vedere sabotaje ori atacuri neasumate asupra infrastructurii energetice din Marea Neagră sau din zona de uscat a județului Constanța – precum Neptun Deep, Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, sistemul centralizat de termoficare din municipiul Constanța și nu numai.

Iar riscul ca astfel de incidente să devină realitate se apropie de 100%, crede expertul în securitate Oana Popescu Zamfir, directorul Global Focus Center.

În acest context, autoritățile române trebuie să acționeze imediat și eficient (de la achiziția de echipamente militare până la pregătirea populației), pentru ca incidente de tipul celor cu dronă – de la Galați și din portul Constanța – să nu se repete cu urmări tragice.

Vă propunem partea a doua a interviului realizat de Bogdan Comșa înainte de atacul de zilele trecute asupra navei care transporta GPL către portul Reni din Ucraina. Atacul a avut loc în Zona Economică Exclusivă a României din Marea Neagră, iar unii comentatori îl includ în categoria celor anticipate de invitata noastră.

Oana Popescu Zamfir: Este foarte limpede că infrastructurile critice au devenit un fel de țintă predilectă pentru că ele nu reprezintă neapărat un obiectiv militar care să suscite un răspuns militar, deci se rămâne în felul ăsta sub pragul unui război, în același timp în care daunele provocate, cât și impactul la nivelul societății pot să fie semnificative. Așa încât nu vorbim doar despre sabotaj de proporții, să zicem, cum s-a întâmplat – și Ucraina a atacat niște obiective din Rusia și Rusia din Ucraina, am văzut și în ultimele zile, de pildă rafinării de petrol. Sunt foarte multe dintre aceste obiective care nu sunt protejate nicăieri în Europa. Nu suntem un caz singular, cumva, noi în România, dar singular este faptul că noi suntem în imediata proximitate. Și din nou se pot întâmpla și lucruri accidentale și se pot întâmpla și atacuri deliberate.

Noi nu nu am performat foarte bine în materie de măsuri voluntare pe care să le ia sectorul privat din domeniul infrastructurilor critice pentru a se autoproteja. Acum s-a schimbat directiva și măsurile, și la nivelul Uniunii Europene și NATO, nu mai sunt voluntare. Vor fi măsuri pe care sectorul privat va trebui să le ia, pentru că aici nu mai este doar rolul statului și intervine un nivel de complexitate adițional pe care nu știm să-l gestionăm în România. Foarte mult din infrastructura critică, și asta este cazul și în zona maritimă, de pildă cablurile de pe fundul mării sau orice fel de conducte, dar în același timp și tot ce este pe mal, sunt și în România și în alte țări deținute de sectorul privat. Ori acolo avem nevoie de proceduri comune și de exerciții comune cu zona publică, astfel încât să nu pățim cum se întâmplă în momentul ăsta în ce privește Neptun Deep, adică operatorul privat așteaptă ca statul să facă anumite investiții, pentru că până la urmă e și o investiție strategică pentru România, iar sectorul public așteaptă ca operatorul privat să ia măsurile cu pricina, pentru că e în primul rând interesul său să-și protejeze investiția.

Obligațiile la nivel UE și NATO sunt din ce în ce mai clare, numai că România nu și-a stabilit nici măcar un sistem de coordonare internă între instituțiile statului, darămite un sistem viabil de coordonare cu sectorul privat. Și vorbim aici de tot felul de cazuri, de la evacuări și ce se întâmplă dacă trebuie să-ți evacuezi niște clătiri de birouri mari sau dacă trebuie să protejezi anumite obiective care au un potențial mare fie de dezastru ecologic sau de explozie.

Tot ce înseamnă infrastructură critică, rețeaua electrică, comunicațiile, ce se întâmplă dacă îți pică semnalul și STS-ul are rețea prin care să poată comunica cu instituțiile esențiale, dar ce faci cu panica din societate, ce faci, de exemplu, dacă ai un incident în portul Constanța, cum a fost drona, putea să există o explozie mai mare? Ce faci dacă ți se întâmplă asta în sezon turistic și lumea se panichează și vrea să fugă de pe litoral toată lumea în același timp cu toate mașinile? Pe autostradă, pe puținele drumuri pe care le avem, care nu sunt neapărat bine întreținute din acest punct de vedere. Poți să ai, de asemenea, cazul în care lumea se panichează și înainte să o ia la fugă și scoate banii din bancă. Există varianta în care, pentru că toată lumea se panichează și dă să fugă, se întâmplă un accident. Nu mai poți să ajungă pe autostradă nici mașinile, autospecialele de stingere, dacă avem de a face cu un incendiu.

Sunt extrem de multe scenarii care nu sunt neapărat niște scenarii apocaliptice, nici nu reprezintă neapărat consecința unor atacuri furibunde din partea Rusiei. Ele pot să survină accidental. Iar cu atât mai mult dacă nu e accidental și există o coordonare și ai, să zicem, o explozie în portul Constanța, care este urmată imediat după de un incident pe mare care necesită salvare de vieți omenești de pildă și la puțină distanță îți cad comunicațiile sau îți cade rețeaua electrică pe o anumită regiune. Să ne gândim doar la impactul pe care așa ceva îl poate avea la nivelul societății și la cum va fi folosit politic de forțele radicale.

Ori în clipa de față nu există niciun fel de pregătire sustenabilă pe temele astea pentru că dacă ar fi existat, am fi văzut-o. Adică nu e vorba doar de ceea ce știm noi ca cercetători sau mai știu eu din instituțiile abilitate. E vorba că din momentul în care societatea în ansamblul ei este țintă pentru așa ceva și apărarea este până la urmă și în sarcina societății, dacă ar exista o pregătire comună, am ști cu toții despre ea.

Din ce ne spuneți, pare că suntem vulnerabili pe foarte multe planuri și avem nevoie de soluții pe termen foarte scurt. Le avem?

Oana Popescu Zamfir: Unele dintre ele există, adică cele mai simple și mai rapide soluții pe termen foarte scurt sunt cele care țin de achiziția de tehnologie. Există tehnologie pentru o grămadă de lucruri, există tot felul de roboți submarini care pot să te ajute foarte mult să supraveghezi în orice moment ce se întâmplă pe fundul mării, sub apă, pe apă, în aer, deci pot să monitorizeze de la temperatura apei la unde care se propagă prin apă, să-ți ofere o radiografie destul de detaliată asupra mediului.

Credeți că România are capacitatea și organizatorică și de altă natură să se miște mai repede?

Oana Popescu Zamfir: Eu zic că e obligatoriu să fie identificată această capacitate. Nu putem să ne permitem să nu avem capacitatea asta. Este ceea ce mă stupefiază pe mine la momentul ăsta, pentru că în clipa în care investești atât de mult, și aici e vorba și de operatorii privați implicați OMV și RomGaz, mă rog, RomGaz cu ownership-ul parțial de stat. Dar nu poți să investești atât de mult, nu poți să ridici miza politic vorbind și să îți marchetezi cumva această investiție pe bună dreptate ca o contribuție esențială la reziliența energetică europeană și mai ales a Ucrainei și a Republicii Moldova, deci nu poți să faci toate lucrurile astea în același timp să știi, deci nu să presupui, să știi cu certitudine de 99,99% că în felul ăsta te vei expune unor atacuri hibride din ce în ce mai intense din partea rusă și tu să nu îți protejezi această investiție pentru că în momentul ăla, în loc să-ți creezi un avantaj, tu de fapt îți creezi o vulnerabilitate, ești poarta de intrare a intereselor rusești de destabilizare a NATO și a Uniunii Europene.

Pentru că, așa cum spuneam, strategia rusească este de a executa într-o anumită cadență cu o anumită frecvență constantă acest tip de atacuri pentru a ne expune mereu și mereu realității că ne este greu să luăm decizii comune, rapide, ferme, că ezităm, că unii dintre noi și, repet, că aici este și în plan intern și în planul coordonării cu aliații, unii dintre noi suntem mai dispuși să ne asumăm riscuri și să oferim un răspuns mai în forță, alții sunt mai ezitanți și preferă să evite escaladarea, ori toate disensiunile astea preexistente sunt exploatate de Rusia și cu cât noi nu ne îndeplinim obligațiile de reziliență conform recomandărilor europene și de asigurarea propriei securități conform articolului 3 la nivel NATO, cu atât mai mult noi devenim efectiv călcâiul lui Ahile exploatat de Rusia pentru a genera exact efectele despre care vorbeam.

La final ar fi util, cred, să facem o precizare, toate aceste riscuri de accident, de sabotaj, atac hybrid  nu sunt iminente, că nu vrem să creem panică, însă riscul în același timp nu este zero, situațiile trebuie discutate, trebuie să ne pregătim, astfel încât în cel mai rău scenariu să nu fim luați ca din oală.

Oana Popescu Zamfir: Eu aș spune că probabilitatea atacurilor este foarte mare, aproape de 100%, atâta doar că ele nu trebuie să fie sub nicio formă cu vreun impact destabilizator sau catastrofal. Nici nu cred că este intenția Rusiei la acest moment să pună vreun stat membru NATO într-o situație de dificultate atât de mare încât să declanșeze un răspuns pe măsură. Să nu uităm că NATO a decis cu ceva timp în urmă că și atacurile hibride, de la caz la caz, vor putea să intre sub incidența unei reacții de tip articolul 5, în care alianța va răspunde când, cum și unde va considera necesar. Nu este interesul Rusiei să declanșeze un răspuns aliat. Interesul Rusiei este să ne hărțuiască. Deci cu siguranță vom continua să vedem episoade de genul celui de la Galați, celui de la Constanța. Depinde exclusiv de noi ca ele să nu genereze un impact major, mai ales să nu fie pierderi de vieți omenești și victime, pentru că în cazurile de care vorbeam mai devreme, fără să fie niciun fel de atac spectaculos, ceva devastator, cu ușurință puteau să fie victime omenești pur și simplu din neglijență și pentru că, în parte, nu poți să prevezi, nu poți să contracarezi 100% ceva de genul ăsta, dar pe de altă parte nici nu te-ai pregătit, astfel încât să diminuezi riscul undeva către un nivel cât mai jos și cât mai gestionabil.

Interviul integral îl puteți asculta aici:

Redactor: Bogdan Comșa