Ascultă Radio România Constanța Live

IGSU are două nave multirol destinate intervențiilor maritime. Precizări în contextul navei GAS LISBON atacată în apropierea apelor teritoriale ale României

IGSU are două nave multirol destinate intervențiilor maritime. Precizări în contextul navei GAS LISBON atacată în apropierea apelor teritoriale ale României

Publicat de Doina Sirbu, 22 iulie 2026, 16:09

În contextul informațiilor vehiculate în spațiul public referitoare la neutilizarea navelor multirol din dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în gestionarea incidentului produs la bordul unei nave comerciale aflate în largul Mării Negre, facem următoarele precizări:

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are în dotare două nave multirol destinate intervențiilor maritime, respectiv o navă de tip FI-FI (Fire Fighting) și o navă de tip SAR (Search and Rescue), în cadrul Detașamentului Special Naval al ISU Constanța.

Operaționalizarea unor astfel de capabilități presupune îndeplinirea unor condiții tehnice, logistice și de personal specifice domeniului naval. Un element esențial pentru introducerea în serviciul operativ a unei nave îl reprezintă încadrarea funcției de comandant de navă, funcție care, potrivit legislației și reglementărilor în vigoare, poate fi ocupată numai de personal care îndeplinește condiții stricte de pregătire, experiență și vechime profesională.

În conformitate cu prevederile legale aplicabile, ocuparea funcției de comandant de navă multirol necesită, printre altele, o vechime de minimum trei ani în funcția de ofițer secund sau de comandant de șalupă maritimă. Din acest motiv, deși Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a încadrat în ultimii doi ani absolvenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, aceștia nu întrunesc încă experiența profesională necesară pentru ocuparea acestei funcții.

Totodată, trebuie subliniat faptul că atât la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență, cât și al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost întreprinse demersuri susținute pentru operaționalizarea acestor capabilități. Acestea au inclus identificarea și recrutarea personalului cu experiență în domeniul naval, alocarea de posturi pentru absolvenții Academiei Navale, precum și dezvoltarea continuă a pregătirii personalului destinat încadrării echipajelor.

Ca rezultat al acestor demersuri, în urmă cu câteva săptămâni a fost identificată o soluție pentru încadrarea funcției de comandant de navă, ceea ce a permis demararea procesului de operaționalizare a navei. În consecință, încă de săptămâna trecută, nava FI-FI a desfășurat primele ieșiri pe mare pentru verificarea sistemelor de navigație, propulsie și a echipamentelor specifice de intervenție. În această perioadă sunt desfășurate activități de instruire și antrenamente în mediul maritim, urmând ca nava să devină operațională în perioada următoare.

În paralel, personalul ISU Constanța a participat la programe de pregătire și perfecționare în domeniul intervenției la incendii pe mare, inclusiv în cadrul unor stagii de specializare desfășurate la Hamburg, Germania, pentru exploatarea în condiții de siguranță și eficiență a acestor capabilități.

Referitor la incidentul produs în largul Mării Negre, subliniem faptul că, *indiferent de stadiul de operaționalizare a navei FI-FI*, o intervenție pentru stingerea incendiului de la bordul navei comerciale nu ar fi fost oportună și nici justificată din punct de vedere al siguranței personalului.

Nava transporta o cantitate importantă de propan, iar un incendiu dezvoltat la bordul unei astfel de nave implică riscuri majore, inclusiv posibilitatea producerii unor explozii sau a altor fenomene care ar pune în pericol viața echipajelor de intervenție. În astfel de situații, orice decizie operativă are ca prioritate protejarea vieții salvatorilor și se bazează pe o evaluare permanentă a riscurilor.

De asemenea, în cazul acestui incident, nu exista un pericol iminent pentru populație și nici indicii privind producerea unei poluări marine care să impună desfășurarea unor operațiuni de stingere din partea autorităților române.

În acest context, misiunea prioritară a autorităților române a fost salvarea echipajului navei comerciale și monitorizarea permanentă a evoluției situației, obiective care au fost îndeplinite cu succes prin cooperarea instituțiilor cu atribuții în domeniu.

Imagini din timpul antrenamentelor pe mare, efectuate încă de săptămâna trecută.

STEAG ROȘU și SCĂLDATUL INTERZIS pe plajele din Eforie!
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 12:32

STEAG ROȘU și SCĂLDATUL INTERZIS pe plajele din Eforie!

Marea a devenit foarte agitată duminică, iar Steagul Galben, arborat de salvamari în foișoare în această dimineață, a fost înlocuit cu...

STEAG ROȘU și SCĂLDATUL INTERZIS pe plajele din Eforie!
NĂVODARI: Depistat de radar cu o viteză dublă față de limita legală, lăsat fără permis a doua oară într-un an
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 11:37

NĂVODARI: Depistat de radar cu o viteză dublă față de limita legală, lăsat fără permis a doua oară într-un an

Un bărbat de 45 de ani a fost surprins de polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari – Compartimentul Siguranță Rutieră circulând...

NĂVODARI: Depistat de radar cu o viteză dublă față de limita legală, lăsat fără permis a doua oară într-un an
CONSTANȚA: Mobilizare a forțelor de ordine, seara trecută, în cartierul constănțean Henri Coandă | VIDEO
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 10:58

CONSTANȚA: Mobilizare a forțelor de ordine, seara trecută, în cartierul constănțean Henri Coandă | VIDEO

Zeci de echipaje de Poliție, polițiști locali, jandarmi și ambulanțe SMURD au intervenit, sâmbătă seara, la două evenimente petrecute în...

CONSTANȚA: Mobilizare a forțelor de ordine, seara trecută, în cartierul constănțean Henri Coandă | VIDEO
Ședință CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 10:34

Ședință CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc luni, la ora 15.00, la Palatul Cotroceni,...

Ședință CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 10:27

Continuă scumpirea carburanților. Benzina, la un nivel record

Preţul benzinei a atins un nou record absolut, în timp ce reducerea accizei la motorină a fost deja anulată de creşterea de 9 bani pe litru...

Continuă scumpirea carburanților. Benzina, la un nivel record
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 10:06

Accident rutier MORTAL între localitățile Mihail Kogălniceanu și Cuza Vodă din județul Constanța

Un accident rutier, soldat cu moartea unui bărbat, a avut loc, duminică dimineața, pe DJ 222, între localitățile constănțene Mihail...

Accident rutier MORTAL între localitățile Mihail Kogălniceanu și Cuza Vodă din județul Constanța
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 08:51

TULCEA: Drone în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că sâmbătă, 5 septembrie, la ora 23.40, sistemul de supraveghere radar a detectat un grup ţinte...

TULCEA: Drone în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 08:38

Cutremur de intensitate medie în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs duminică dimineața în zona seismică Vrancea-Buzău, potrivit informațiilor transmise de...

Cutremur de intensitate medie în zona Vrancea