„Ritmul Verii” pe faleza Cazinoului
Primăria Municipiului Constanța.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 iulie 2026, 16:00
Serile de vară au un farmec aparte atunci când sunt însoțite de muzică, de oameni și de bucuria de a petrece timpul în aer liber. După debutul plin de culoare al proiectului „Ritmul Verii”, Primăria Municipiului Constanța vă invită, în primul weekend din iulie, la noi întâlniri cu muzica.
Vineri, 3 iulie – eleganța muzicii clasice pe Faleza Cazinoului
De la ora 19:30, Faleza Cazinoului va găzdui recitalul „Bijuterii Clasice”, susținut de Luchian Alexia (flaut) și Ștefan Andrada (pianină).
În decorul spectaculos al mării, acordurile muzicii clasice vor transforma o simplă plimbare pe faleză într-o experiență de neuitat.
Sâmbătă, 4 iulie, strada Ștefan cel Mare va găzdui două recitaluri de saxofon, programate de la orele 18:00 și 19:00. Ritmurile de jazz și evergreen vor crea atmosfera perfectă pentru o seară de vară petrecută în centrul orașului, invitând trecătorii să se oprească pentru câteva momente și să se bucure de muzică live.
Toate evenimentele sunt gratuite.