Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Programul curselor cu bacul între Galaţi şi satul IC Brătianu se modifică

Navrom Bac SRL.

TULCEA: Programul curselor cu bacul între Galaţi şi satul IC Brătianu se modifică

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 iunie 2026, 08:20

Trecerea Dunării cu bacul între oraşul Galaţi şi satul IC Brătianu din judeţul Tulcea se va realiza inclusiv în intervalul orar 10:00-14:00, a anunţat, luni, conducerea societăţii Navrom Bac SRL, după ce timp de aproape două luni aceasta a fost suspendată.

Astfel, cursele cu bacul peste Dunăre între cele două localităţi vor avea loc, zilnic, începând de miercuri, 1 iulie, între orele 06:00 şi 18:00, cu plecare la ora exactă din satul IC Brătianu, şi la fiecare ‘şi jumătate’, din Galaţi, în condiţiile în care anterior cursele se efectuau în intervalele orare 6:00-10:00 şi 14:00-22:00.

Reprezentanţii Navrom Bac SRL din Galaţi au explicat decizia pentru AGERPRES prin necesitatea preluării traficului inclusiv la miezul zilei, în contextul sezonului estival, prin lipsa traficului în intervalul orar 18:00-22:00, precum şi prin necesitatea asigurării unei activităţi în flux continuu pentru navigatori.

De la mijlocul lunii aprilie până în prezent, societatea Navrom Bac SRL a decis modificarea programului, ca măsură de limitare a pierderilor financiare înregistrate pe fondul dării în folosinţă a podului peste Dunăre între judeţele Tulcea şi Brăila.

Compania gălăţeană este singura care asigură transportul călătorilor şi mărfurilor de pe un mal pe celălalt al Dunării între Galaţi şi Tulcea, precum şi între oraşul Isaccea, judeţul Tulcea, România, şi localitatea Orlivka, regiunea Odesa, Ucraina.

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Actualitate duminică, 23 august 2026, 15:37

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii

În fiecare vară, spre finalul sezonului estival, în Marea Neagră își fac apariția meduze uriașe, un fenomen care îi poate speria pe unii...

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
Actualitate duminică, 23 august 2026, 14:25

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga

Nava-școală „Mircea” a acostat vineri în portul spaniol Málaga, fiind una dintre ultimele escale ale marșului internațional de instrucție...

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:53

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte spre sfârşitul săptămânii viitoare până la 1.550 m³/s, însă se va...

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:23

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică, la nivel naţional, invitând toţi angajaţii din Sănătate să transmită...

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:12

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă

Ministerul Energiei şi Hidroelectrica au început să crească debitul Dunării pentru a asigura apa necesară răcirii reactoarelor, în timp ce...

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:00

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București

UPDATE: Accidentul nu se confirmă, anunță ISU Dobrogea. __________________ Un accident rutier s‑a produs duminică pe Autostrada A2, în dreptul...

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:52

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști

Polițiștii constănțeni au întocmit, în ultimele 24 de ore, trei dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul rutier. În această...

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:40

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști