Ascultă Radio România Constanța Live

Fostul șef al Corpului de Control din ANPC, plasat sub control judiciar pentru infracțiuni de corupție

Bogdan Eduard Dragomirescu ar fi cerut și primit mită de la patronul unui club din Mamaia, pentru ca unitatea să nu fie sancționată de comisarii ANPC.

Fostul șef al Corpului de Control din ANPC, plasat sub control judiciar pentru infracțiuni de corupție

Publicat de Adina Sîrbu, 11 iunie 2026, 12:04

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10 iunie 2026, față de inculpatul DRAGOMIRESCU BOGDAN-EDUARD, la data faptei șef al Serviciului Corp Control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și trafic de influență.

Conform unui comunicat al Parchetului General, din probatoriul administrat a reieșit că, în iulie 2025, inculpatul Dragomirescu Bogdan-Eduard, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins și primit de la reprezentantul unui club din stațiunea Mamaia suma de 15.000 de lei, lăsând să se creadă că, în schimbul acestei sume, își va exercita influența asupra comisarilor din cadrul ANPC pentru a-i determina să nu încheie un act de control și să nu aplice sancțiuni sau să întocmească un act de control favorabil agentului economic verificat, inclusiv prin nedispunerea măsurii de oprire temporară a activității.

În contextul verificării clubului respectiv, la 18 iulie 2025, de către comisari din cadrul ANPC în cadrul campaniei „Litoral 2025”, ca urmare a demersurilor efectuate de inculpatul Dragomirescu Bogdan-Eduard, aceștia nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare și nici nu ar fi dispus măsura opririi temporare a activității, în pofida deficiențelor constatate, împrejurări de natură să aducă atingere intereselor legale ale statului privind protecția sănătății, vieții și intereselor economice ale consumatorilor.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, fără acordul procurorilor DNA, și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Totodată, inculpatului i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală, iar în cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, se mai arată în comunicat.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, se precizează în același document.

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:02

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală

Exact în urmă cu un veac, pe 15 septembrie 1926, autoritățile vamale constănțene au descoperit un grav caz de contrabandă, marfa confiscată...

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 12:52

Proteste cu violențe ale crescătorilor de animale în Piața Victoriei din Capitală

Fermieri din mai multe sectoare agricole participă, marți, în Piața Victoriei, la un protest față de dificultățile din agricultură și...

Proteste cu violențe ale crescătorilor de animale în Piața Victoriei din Capitală