Actrița Anais Agi-Ali a fost selectată pentru ediția TIFF.25
Publicat de Doina Sirbu, 4 iunie 2026, 13:52
Anais Agi-Ali, actriță care a colaborat în mai multe producții ale Teatrului de Stat Constanța, a fost selectată pentru ediția TIFF.25 a programului 10 pentru Film, desfășurat în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Publicul nostru o poate vedea pe Anaïs în spectacolele “Seaside Stories” și „Teatro Lucido la Malul Infinitului”, ambele în regia lui Radu Afrim, precum și în “Toți fiii mei”, în regia lui Vlad Cristache.
Programul 10 pentru Film reunește zece dintre cei mai talentați actori de pe scenele din țară și le oferă oportunitatea de a se întâlni, în cadrul festivalului, cu regizori, producători, directori de casting și agenți din România și din străinătate – întâlniri care pot deschide noi direcții profesionale și noi proiecte cinematografice.
