CONSTANȚA: A fost deschis noul cabinet destinat urgențelor stomatologice din cadrul Spitalului
Serviciul este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 iunie 2026, 16:38
De marți, 2 iunie, în cadrul UPU-SMURD al Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța a devenit funcțional noul cabinet destinat urgențelor stomatologice.
Serviciul este disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, fiind asigurat de o echipă formată din 10 medici stomatologi, pregătiți să ofere asistență medicală de urgență atât adulților, cât și copiilor.
Pentru amenajarea și dotarea cabinetului au fost realizate investiții importante, valoarea aparaturii și a echipamentelor medicale achiziționate ridicându-se la 117.000 lei.
„Dincolo de investiții și dotări, vorbim despre oameni și despre momentele lor de suferință. Ne dorim ca fiecare constănțean, fie copil sau adult, să știe că are unde găsi ajutor, la orice oră din zi și din noapte, în siguranță și cu grijă. Acesta este adevăratul sens al acestei investiții: să fim aproape de oameni atunci când au cea mai mare nevoie.”, a declarat Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.
Prin această investiție, Consiliul Județean Constanța contribuie la îmbunătățirea accesului la servicii medicale de urgență și la creșterea calității actului medical, oferind pacienților condiții moderne și sigure de tratament.