Ascultă Radio România Constanța Live

ANM: Ploi consistente la începutul primei luni de vară, în toată țara

Episoade frecvente de instabilitate atmosferică și temperaturi apropiate de normalul termic anunță meteorologii în Dobrogea.

ANM: Ploi consistente la începutul primei luni de vară, în toată țara

Publicat de Adina Sîrbu, 2 iunie 2026, 14:43

Prima lună a verii calendaristice aduce precipitaţii peste mediile climatologice în întreaga ţară, potrivit prognozei ANM.

Vremea va rămâne instabilă în prima parte a lunii, în timp ce temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei. Spre sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor creşte uşor peste mediile multianuale, mai ales în vestul ţării.

Conform estimărilor, în intervalul 1-8 iunie, temperaturile vor fi apropiate de cele specifice perioadei în majoritatea regiunilor, cu posibilitatea unor valori uşor mai scăzute în estul ţării. În schimb, regimul pluviometric va fi excedentar la nivel naţional, cele mai importante cantităţi de precipitaţii fiind aşteptate în zonele montane.

În săptămâna 8-15 iunie, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal în sudul, estul şi sud-estul ţării, în timp ce în celelalte regiuni temperaturile se vor menţine în jurul mediilor climatologice. Ploile vor continua să fie peste normal în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepţia regiunilor vestice şi nord-vestice, unde sunt prognozate cantităţi mai reduse de precipitaţii.

Pentru perioada 15-22 iunie, meteorologii estimează temperaturi apropiate de normalul perioadei, însă în vestul şi nord-vestul ţării valorile termice ar putea fi uşor mai ridicate. Din punct de vedere al precipitaţiilor, sud-estul ţării va înregistra cantităţi peste mediile climatologice, în timp ce în regiunile intracarpatice se aşteaptă un deficit pluviometric.

Ultima săptămână analizată, 22-29 iunie, aduce semnele unei încălziri treptate. Temperaturile medii vor depăşi uşor valorile normale în cea mai mare parte a ţării, cu cele mai ridicate abateri în vest. În sud-est, valorile termice vor rămâne apropiate de media perioadei. În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea vor fi uşor peste normal în regiunile extracarpatice şi apropiate de valorile specifice sezonului în restul ţării.

Prognoza arată că luna iunie va fi caracterizată de episoade frecvente de instabilitate atmosferică şi ploi consistente în prima parte, urmate de o tendinţă de încălzire spre finalul lunii, când temperaturile vor avea valori uşor peste cele obişnuite pentru această perioadă a anului.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern