Ascultă Radio România Constanța Live

Municipiul CONSTANȚA, parte civilă în dosarul în care directorul Poliţiei Locale e cercetat pentru abuz în serviciu

DNA - Serviciul Teritorial Constanţa.

Municipiul CONSTANȚA, parte civilă în dosarul în care directorul Poliţiei Locale e cercetat pentru abuz în serviciu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 mai 2026, 19:57

Consilierii locali au aprobat, joi, constituirea Municipiului Constanţa ca parte civilă într-un dosar penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, în care directorul Poliţiei Locale, Ionuţ Dumitru, este cercetat pentru abuz în serviciu – 60 de acte materiale.

Proiectul de hotărâre privind constituirea Municipiului Constanţa ca parte civilă în dosarul penal 100/9/P/2025 instrumentat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, iniţiat de primarul Vergil Chiţac, este unul dintre proiectele de pe ordinea suplimentară a şedinţei Consiliului Local Municipal Constanţa.

Înainte de supunerea la vot a proiectului de hotărâre, primarul Constanţei a explicat contextul faptelor de care este acuzat şeful Poliţiei Locale, susţinând că acesta a anulat 60 de amenzi pentru neplata taxei pentru trama stradală, după ce s-a constatat că persoanele sancţionate plătiseră de fapt respectiva taxă.

‘Vorbim de un presupus prejudiciu, de circa 120.000 de lei, dar în dreptul oraşului Constanţa sunt numai 46.000 de lei, din cauza unor amenzi date de poliţiştii locali pentru neplata taxei de tramă stradală, procese verbale ale amenzilor care, ulterior, au fost anulate de comandantul Poliţiei Locale. Să înţelegem despre ce a fost vorba: pe o perioadă determinată de circa două săptămâni, acum ceva timp, poliţiştii locali au emis circa 60 de amenzi unor oameni despre care, la momentul acela, poliţiştii ştiau că nu au plătit taxa de tramă stradală. Cum se întâmplă lucrul ăsta: poliţiştii locali interoghează un soft care există la SPIT şi văd dacă maşina are sau nu are taxa de tramă stradală plătită. Ulterior s-a dovedit, deci este dovedit, este certificat faptul că soft-ul în perioada aceea nu a mers. Oamenii au venit, au demonstrat că au plătit taxa de tramă stradală şi atunci comandantul Poliţiei Locale nu a făcut altceva decât să anuleze. Ei bine, DNA consideră că e vorba de un prejudiciu că noi nu am încasat acele amenzi, dar amenzile alea nu aveam dreptul să le încasăm pentru că oamenii plătiseră taxa de tramă stradală’, a spus Chiţac.

El a adăugat că dacă cele 60 de procese verbale nu erau anulate, primăria ar fi fost acţionată în instanţa de judecată.

‘Mai mult decât atât, aş putea să spun că dacă nu anulau procesele verbale, oamenii se adresau instanţei şi ar fi însemnat, după socoteala grosieră pe care am făcut-o noi, cheltuiam de la bugetul local 500.000 de lei, pentru că trebuia să plătim onorariile avocaţilor, plus taxele de timbru. Deci, din perspectiva noastră, nu este vorba de niciun prejudiciu’, a afirmat primarul Constanţei.

Proiectul privind constituirea Municipiului Constanţa ca parte civilă în dosarul penal menţionat a trecut cu 21 de voturi ‘pentru’ şi patru abţineri.

La începutul acestei luni, procurorii anticorupţie constănţeni au informat că ‘prin ordonanţa din 24 noiembrie 2025 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Dumitru Ionuţ, având calitatea de director general al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu (…) (60 de acte materiale)’.

‘În fapt, în perioada februarie 2024 – august 2025, suspectul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu (…), a dispus, de la sine putere şi prin substituirea controlului jurisdicţional de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, scoaterea din circuitul civil a unui număr de 60 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, deja comunicate contravenienţilor şi devenite titluri executorii (…), cu consecinţa directă a netransmiterii acestora în debit către organele fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare, în condiţiile prevăzute de (…) din aceeaşi ordonanţă’, a transmis DNA – Serviciul Teritorial Constanţa.

Sursa – Agerpres

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 21:27

SEAStreet 2026: A doua zi a secțiunii de teatru stradal culminează cu show-ul Le Grand Mire, în Portul Turistic

Sâmbătă, 25 iulie, în cea de-a doua zi a celei de-a patra ediții SEAStreet, secțiunea dedicată teatrului de stradă din cadrul SEAS –...

SEAStreet 2026: A doua zi a secțiunii de teatru stradal culminează cu show-ul Le Grand Mire, în Portul Turistic