Ascultă Radio România Constanța Live

Vernisajul expoziției personale „Noaptea mea” a artistei Anca Pașa Deaconu va avea loc la Muzeul de Artă Populară Constanța

Evenimentul are loc pe 23 mai 2026, de la ora 21.00, când la nivel național se sărbătorește „Noaptea Muzeelor”.

Vernisajul expoziției personale „Noaptea mea” a artistei Anca Pașa Deaconu va avea loc la Muzeul de Artă Populară Constanța

Publicat de Doina Sirbu, 21 mai 2026, 20:10

Vernisajul expoziției personale „Noaptea mea” a artistei Anca Pașa Deaconu are loc la Muzeul de Artă Populară Constanța, în mod simbolic, în data de 23 mai 2026, de la ora 21.00, când la nivel național se sărbătorește „Noaptea Muzeelor”.

Artistă care se exprimă în diverse medii – grafică, pictură, colaj, obiect, fotografie, video, instalație, performance – Anca Pașa Deaconu a dorit, de această dată, să se prezinte în fața publicului cu o serie de costume experimentale, majoritatea create special pentru eveniment. Expoziția este parte din proiectul de cercetare doctorală a artistei la Universitatea Națională de Arte – București, în care a fost interesată de experimentele din body-art și de rolul veșmântului ca purtător de mesaj vizual. Pe de o parte, titlul „Noaptea mea” indică un mod propriu de a se raporta în mod festiv la „Noaptea Muzeelor”, iar, pe de altă parte, reia denumirea unei instalații pe care artista a prezentat-o inițial la Muzeul de Artă Constanța în 2022, în cadrul expoziției „Fată în Față III”, și pe care a reconfigurat-o în expozițiile de la Galeriile de Artă ale Academiei Române în 2024 și 2026. Instalația „Noaptea mea” a fost concepută scenografic, prin acoperirea unor panouri de mari dimensiuni cu drapaje textile negre, pe care erau proiectate rame albe vide, lăsând privitorul să își imagineze conținutul. Singurul element figurativ era un măr de aur, prezent într-una dintre rame (cu trimitere la cunoscutul basm al lui Petre Ispirescu), dar și pe afișul actualei expoziții.

Seria de costume experimentale este inspirată, ca și alte lucrări ale artistei, de opera brâncușiană, ca celebrare a anului internațional Brâncuși (150 de ani de la nașterea sculptorului). Astfel, în concepția designului vestimentar al Ancăi Pașa Deaconu sunt vizibile trimiteri la: „Coloana fără sfârșit”, ca axă primordială între Cer și Pământ, prin repetiția pe verticală a motivului romboidal (octaedric), care asigură sensul ascensional; „Poarta Sărutului”, prin simbolul sferei secționate median, care apare ca nucleu vizual al unuia dintre costume; „Masa Tăcerii”, cu cele 12 scaune sferice, recompuse pentru a sugera înălțarea; ritmul zigzagat al „Cocoșului”; silueta aerodinamică a „Păsărilor în spațiu”; răsucirea gâtului și coafura cu pliuri ca de armonică a „Domnișoarei Pogany”.

De asemenea, artista a fost inspirată de costumele create de Brâncuși însuși pentru performance-urile avangardiste ale dansatoarei Lizica Codreanu, executate în atelierul parizian al sculptorului pe muzica lui Erik Satie („Gymnopédies”), preluând formele conice din zona capului pentru a crea volumetria unor elemente compoziționale de costum.

Cromatica pieselor vestimentare amintește, la rândul său, de cele trei „Păsări” create de Brâncuși pentru Templul din Indore – una din marmură albă, una din marmură neagră, una din bronz auriu. Artista a creat costume integral albe, integral negre sau în combinații de alb și negru, folosind aurul doar ca accente, pentru a sublinia anumite detalii sau pentru a marca centre de interes. Pe lângă textile, a folosit materiale neconvenționale, în special hârtie cu diferite texturi (mată, satinată, sidefată, creponată, transparentă, cu reliefuri), folie de plastic, penaj natural, metal. Prin tehnicile de lucru și materialele folosite, costumele evidențiază ritmul plin – gol, contrastele între mat – lucios, închis – deschis, transparent – opac, simetrie – asimetrie, forme unice – forme multiplicate.

Rafinamentul tehnicilor de lucru și al îmbinării materialelor, ca și atenția la detalii semnificative, apropie creațiile vestimentare ale Ancăi Pașa Deaconu de zona modei de lux haute-couture, deși aceste costume nu au fost concepute pentru a fi purtate de cineva (cu excepția manechinelor pe care sunt expuse).

În plus, prezentarea „colecției” vestimentare la Muzeul de Artă Populară Constanța creează un dialog între tradiție și modernitate: costumele experimentale ale artistei și cele tradiționale românești din expunerea permanentă a muzeului au ca punte de legătură motivele stilizate geometric (cerc, pătrat, triunghi), la care se referea într-un text interbelic pictorul Francisc Șirato, vorbind despre arta ţăranului român și „esenţialul formei”.

Eduard Andrei, critic de artă

Anca Pașa Deaconu (n. 1978, Cernavodă, jud. Constanța) este artist vizual și profesor de arte vizuale. Se exprimă în diverse medii: pictură, grafică, fotografie, colaj, artă video, instalație, obiect, performance. În perioada 2000-2006 a participat la realizarea mai multor ansambluri de artă monumentală (mozaic și pictură murală) pentru edificii laice și religioase. Este licențiată a Universității „Ovidius” din Constanța, Secția Pedagogia Artelor Plastice și Decorative (2004). Deține o diplomă de masterat de la Universitatea Națională de Arte din București, Secția Pictură (2008) și în prezent este doctorandă la aceeași universitate. A avut peste 24 de expoziții personale și a participat la peste 150 de expoziții de grup. A fost distinsă cu mai multe premii, între care: Premiul Special al Juriului la Bienala „Ion Andreescu”, Buzău (2010) și Premiul pentru artă fotografică la Expoziția „Portret și Autoportret”, acordat de U.A.P.R. – filiala Iași (2022). Din 2005 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Constanța Unu.

 

 

 

 

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:02

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală

Exact în urmă cu un veac, pe 15 septembrie 1926, autoritățile vamale constănțene au descoperit un grav caz de contrabandă, marfa confiscată...

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 12:52

Proteste cu violențe ale crescătorilor de animale în Piața Victoriei din Capitală

Fermieri din mai multe sectoare agricole participă, marți, în Piața Victoriei, la un protest față de dificultățile din agricultură și...

Proteste cu violențe ale crescătorilor de animale în Piața Victoriei din Capitală