Ascultă Radio România Constanța Live

VIENA: Ceremonie de deschidere a Eurovision Song Contest 2026

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României, a defilat, duminică, pe covorul turcoaz.

VIENA: Ceremonie de deschidere a Eurovision Song Contest 2026
Foto: Alexandra Capitanescu, representing Romania, attends the 2026 Eurovision Song Contest's 'Turquoise Carpet' event in Vienna, Austria, May 10, 2026. REUTERS/Lisa Leutner

Publicat de Adina Sîrbu, 11 mai 2026, 07:03

Festivitățile dedicate celei de-a 70-a ediții a concursului Eurovision, care vor culmina cu finala din 16 mai, au început, duminică, la Viena, în prezența a mii de fani veniți din întreaga lume.

Evenimentul s-a deschis cu tradiționala defilare a celor 35 de delegații participante pe covorul turcoaz, imagini reprezentative din cele șapte decenii de istorie ale competiției fiind proiectate pe ecrane gigant amplasate în fața primăriei neogotice din Viena, într-o zonă securizată destinată fanilor.

Traseul dintre Burgtheater și Rathausplatz a fost animat de Orchestra Simfonică Radio ORF și Woodstock Allstar Band, care au acompaniat intrările artiștilor.

Delegația României, în frunte cu Alexandra Căpitănescu & Team a stârnit reacții pozitive din partea fanilor și a atras atenția fotografilor și jurnaliștilor prezenți.

REUTERS/ Lisa Leutner

Eurovision Song Contest 2026 va avea loc la Viena, sub sloganul „United by Music”, cu semifinalele programate pe 12 și 14 mai și finală pe 16 mai, transmise în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1, de la ora 22.00, ora României.

România este reprezentată de Alexandra Căpitănescu, cu piesa „Choke Me”.

Alexandra Căpitănescu este câştigătoarea Selecţiei Naţionale Eurovision 2026 şi una dintre cele mai vizibile voci ale noii generaţii de artişti români.

Absolventă a Facultăţii de Fizică şi, în prezent, studentă la master în fizică medicală, Alexandra îmbină un profil academic atipic cu un parcurs artistic în plină dezvoltare, construindu-şi identitatea muzicală în jurul autenticităţii şi al expresiei directe.

Piesa „Choke Me”, cu care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2026, abordează, într-un limbaj metaforic, stările de presiune emoţională şi blocaj interior. Titlul nu are un sens literal, ci descrie senzaţia de a fi copleşit de propriile gânduri, de frici sau de aşteptări venite din exterior, mesajul piesei fiind unul despre conştientizare şi depăşire, despre momentul în care alegi să îţi înfrunţi vulnerabilităţile, să îţi accepţi limitele şi să îţi regăseşti echilibrul. În această construcţie, fragilitatea nu este ascunsă, ci devine parte din forţa de a merge mai departe.

La cea de-a doua repetiție, de săptămâna trecută, Alexandra Căpitănescu a urcat pe scenă alături de cei 4 colegi de trupă – Bogdan, Luca, Matei și Thomas -, iar producția a fost completată de dezvăluirea celui de-al șaselea artist pe scenă, Daria Cristea, performer care adaugă dramatism și simbolism momentului artistic.

Reacţiile primite după cele două repetiții au contribuit la consolidarea unui adevărat val de simpatie în jurul reprezentanţilor României.

În sondajele fanilor Eurovision, România a urcat până pe locul 4 în preferințele publicului, un indicator important pentru televoting. În paralel, casele de pariuri plasează România în jurul locurilor 7–8, cu aproximativ 3% șanse de câștig, ceea ce o menține în zona țărilor considerate capabile să producă surprize.

După doi ani de absență, România este în prezent creditată clar cu un loc în finală, iar reacțiile de la Viena nu fac decât să întărească această percepție.

România va intra în concurs în cea de-a doua semifinală, din 14 mai, de pe poziția a treia, un loc care oferă expunere timpurie, și va concura alături de Albania, Danemarca, Armenia, Cipru, Elveția, Norvegia, Azerbaidjan, Luxemburg, Malta, Bulgaria, Australia, Ucraina, Cehia și Letonia.

Eurovision Song Contest 2026 va avea loc la Viena, sub sloganul „United by Music”. Semifinalele Eurovision Song Contest sunt programate marți și joi, iar marea finală va avea loc sâmbătă, toate cele trei show-uri urmând să înceapă de la ora 22.00, ora României, și să fie urmărite de milioane de telespectatori.

La competiția muzicală internațională organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa, ajunsă la a 70-a ediție, România este una dintre cele trei reveniri, alături de Bulgaria și Republica Moldova.

Televiziunea Română, membră a EBU, organizează Selecția Națională și participă la competiția europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca