Ascultă Radio România Constanța Live

Rusia şi Ucraina au acceptat o încetare a focului de trei zile, propusă de SUA

Armistițiu și schimb de prizonieri de război, convenite de Kiev și Moscova.

Rusia şi Ucraina au acceptat o încetare a focului de trei zile, propusă de SUA
Foto: AFP

Publicat de Adina Sîrbu, 9 mai 2026, 08:30

Rusia şi Ucraina au acceptat o încetare a focului de trei zile propusă de Statele Unite, începând de astăzi până pe 11 mai. Cele două state au convenit și asupra unui schimb de prizonieri de război. 

Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a obţinut acordul Rusiei pentru efectuarea unui schimb de câte 1.000 de prizonieri de război de fiecarte parte. „Piaţa Roşie este pentru noi mai puţin importantă decât viaţa prizonierilor ucraineni, care pot fi aduşi acasă”, a declarat președintele ucrainean, referindu-se la parada tradițională de 9 mai, ce va fi organizată la Moscova.

Zelenski i-a mulţumit președintelui Donald Trump şi echipei sale pentru implicarea diplomatică eficientă. „Contăm pe faptul că Statele Unite vor asigura respectarea înţelegerilor de către partea rusă”, a menționat liderul de la Kiev.

Încetarea focului, anunţată iniţial de preşedintele american, a fost confirmată atât de Ucraina, cât şi de Rusia. Liderul de la Casa Albă şi-a exprimat speranţa că încetarea focului va fi prelungită şi după 11 mai şi că ea va marca începutul sfârşitului războiului.

Armistiţiul de trei zile este cel de-al treilea propus săptămâna aceasta. Atât Ucraina, cât şi Rusia au anunţat zilele trecute încetări unilaterale ale focului şi au acuzat cealaltă tabără de încălcarea lor.

Prima a fost Ucraina, care a propus o pauză în ostilităţi pe 6 şi 7 mai şi s-a plâns că doar în primele 24 de ore Rusia a lansat aproximativ 2.000 de atacuri, atât pe front, cât şi împotriva unor obiective civile aflate cu mult în spatele acestuia.

Şi Moscova a anunţat o încetare a focului pe 8 şi 9 mai, pentru a putea marca, astăzi, victoria sovietică împotriva Germaniei naziste de la 9 mai 1945, una dintre cele mai importante sărbători ale regimului Putin.

La Moscova va avea loc o paradă militară restrânsă, de la care vor lipsi tancurile, rachetele şi avioanele de luptă. Analiştii cred că lipsa acestora denotă dificultăţile de pe front, dar şi teama lui Vladimir Putin de un posibil asasinat sau o lovitură de stat. Oficial, ruşii spun că se tem de un atac ucrainean şi au ameninţat că, în acest caz, ar distruge centrul Kievului.

Sursă: RRA

SPANIA: Un incendiu devastator a mistuit 12.000 de hectare de pădure și se apropie de Madrid
Externe duminică, 19 iulie 2026, 16:22

SPANIA: Un incendiu devastator a mistuit 12.000 de hectare de pădure și se apropie de Madrid

Un incendiu de vegetaţie izbucnit joi la circa 100 de kilometri nord de Madrid s-a intensificat, mistuind peste 12.000 de hectare şi determinând...

SPANIA: Un incendiu devastator a mistuit 12.000 de hectare de pădure și se apropie de Madrid
VIDEO | Fraţii Tate au fost arestaţi în SUA, la solicitarea autorităților britanice
Externe duminică, 19 iulie 2026, 09:38

VIDEO | Fraţii Tate au fost arestaţi în SUA, la solicitarea autorităților britanice

Influencerul americano-britanic Andrew Tate, promotor al supremaţiei masculine, şi fratele său Tristan au fost arestaţi sâmbătă la Miami, în...

VIDEO | Fraţii Tate au fost arestaţi în SUA, la solicitarea autorităților britanice
Apple depășește Nvidia și devine cea mai valoroasă companie din lume
Externe sâmbătă, 18 iulie 2026, 18:08

Apple depășește Nvidia și devine cea mai valoroasă companie din lume

Grupul informatic american Apple a depăşit vineri producătorul de cipuri AI Nvidia, devenind cea mai valoroasă companie din lume, recâştigând...

Apple depășește Nvidia și devine cea mai valoroasă companie din lume
VENEZUELA: Peste 5.000 de morți în cele două seisme. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucție
Externe sâmbătă, 18 iulie 2026, 15:47

VENEZUELA: Peste 5.000 de morți în cele două seisme. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucție

Bilanțul seismelor din Venezuela a depășit vineri 5.000 de morți, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat mii de persoane fără...

VENEZUELA: Peste 5.000 de morți în cele două seisme. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucție
Externe sâmbătă, 18 iulie 2026, 13:42

Bombardat pentru a șaptea noapte la rând, Iranul amenință cu declanșarea unei ‘ofensive totale’

SUA au bombardat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă vineri spre sâmbătă iat Teheranul a ripostat din nou lovind ținte în Iordania,...

Bombardat pentru a șaptea noapte la rând, Iranul amenință cu declanșarea unei ‘ofensive totale’
Externe vineri, 17 iulie 2026, 07:29

Trump afirmă că rețelele de televiziune din SUA care nu îi transmit discursul ar trebui să rămână fără licență

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut retragerea licențelor posturilor americane care au refuzat să transmită în direct discursul...

Trump afirmă că rețelele de televiziune din SUA care nu îi transmit discursul ar trebui să rămână fără licență
Externe joi, 16 iulie 2026, 12:10

Ucraina: Președintele Zelenski îl desemnează premier pe managerul Naftogaz

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a desemnat miercuri ca premier pe Serhii Korețkii, managerul companiei petroliere de stat Naftogaz,...

Ucraina: Președintele Zelenski îl desemnează premier pe managerul Naftogaz
Externe miercuri, 15 iulie 2026, 20:51

Cotațiile petrolului cresc din nou, după tensiunile din Strâmtoarea Ormuz

Strâmtoarea Ormuz este din nou paralizată, iar cotaţiile internaţionale ale petrolului cresc după intensificarea atacurilor reciproce între...

Cotațiile petrolului cresc din nou, după tensiunile din Strâmtoarea Ormuz