Ascultă Radio România Constanța Live

România a semnalat în Consiliul de Securitate al ONU incidentele legate de dronele ruseşti intrate pe teritoriul ţării noastre

„Acţiunile iresponsabile ale Rusiei, prin riscurile la adresa siguranţei de navigaţie şi încălcări repetate ale spaţiului aerian al altor state aliate, afectează grav situaţia de securitate regională.”

România a semnalat în Consiliul de Securitate al ONU incidentele legate de dronele ruseşti intrate pe teritoriul ţării noastre
Foto: Ilustrativă

Publicat de Adina Sîrbu, 3 mai 2026, 09:16

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat că România a semnalat în Consiliul de Securitate al ONU incidentele legate de dronele ruseşti care au intrat pe teritoriul ţării noastre.

„Am avut o intervenţie în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite – a fost la începutul săptămânii o conversaţie găzduită de Bahrein despre securitatea maritimă – şi atunci am cerut şi noi, România, să semnalăm, chiar în Consiliul de Securitate, riscurile pe care le vedem şi să condamnăm ferm, la nivel diplomatic, decizia pe care Federaţia Rusă a luat-o, în primul rând, atacul pe care îl are în Ucraina şi uciderea civililor şi atacul infrastructurii civile şi, evident, lipsa de responsabilitate care a dus la încălcarea spaţiului aerian al României, spaţiului aerian aliat”, a spus Oana Ţoiu, la TVR Info.

Aceasta a reamintit că ambasadorul Rusiei a fost convocat la MAE pentru „a i se clarifica protestul ferm” al României în ceea ce priveşte incidentele cu drone intrate în spaţiul naţional.

„Au fost mai multe drone aparţinând Federaţiei Ruse, drone pe care Rusia le foloseşte în războiul ilegal de agresiune împotriva Ucrainei, care au ajuns în spaţiul nostru aerian, iar recent, de-a binelea, în gospodării. Mai grav decât atât este că erau drone care aveau încărcătură explozivă. Este pentru prima dată, de la începutul războiului, când avem acest risc direct la care suntem supuşi şi atunci, evident, răspunsul diplomatic a trebuit să fie ferm. Ambasadorul a fost convocat pentru a i se clarifica protestul ferm al României”, a precizat ministrul de Externe.

Şi secretarul de stat pentru afaceri strategice şi globale, Ana Tinca, aflată săptămâna aceasta într-o vizită la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, a prezentat o declaraţie naţională în care a condamnat „acţiunile iresponsabile ale Rusiei, care, prin riscurile la adresa siguranţei de navigaţie şi încălcări repetate ale spaţiului aerian al altor state, afectează grav situaţia de securitate regională. În context, oficialul român a informat despre incidentul recent, constând în căderea unei drone încărcate cu explozibil într-o gospodărie din România, şi a condamnat ferm aceste acţiuni”, informa vineri MAE, într-un comunicat.

Pe 25 aprilie, o dronă folosită de Federaţia Rusă împotriva infrastructurii civile din Ucraina a pătruns neautorizat în spaţiul aerian românesc şi a avariat o gospodărie şi un stâlp de electricitate pe o stradă de la marginea municipiului Galaţi, fără a exploda şi fără fi înregistrate victime. Drona, care avea încărcătură explozivă, a fost ridicată de specialişti şi detonată controlat în afara oraşului. Au fost evacuate 515 persoane din municipiul Galaţi.

Pe 26 aprilie, Ministerul Apărării Naţionale a fost informat despre faptul că între localităţile Luncaviţa şi Văcăreni din judeţul Tulcea a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă. Pirotehniştii Serviciului Român de Informaţii au depistat și în acest caz încărcătură explozivă în fragmentele de dronă, care au fost detonate controlat.

Sâmbătă, 1 mai, două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat de la Baza 86 Aeriană de la Feteşti după ce radarele de la sol au detectat pătrunderea unei drone, pentru scurt timp, în spaţiul aerian naţional, în zona Chilia, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Sursă: Agerpres

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:50

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă

Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari- Compartimentul Siguranță Rutieră au fost...

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:22

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină astăzi, în două locații din municipiul Constanța, ca urmare a unor apeluri 112 ce...

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Curtea Constituțională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în...

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE