Ascultă Radio România Constanța Live

Raport favorabil în comisiile de apărare din Parlament pentru programul SAFE

Ministrul Radu Miruță: „Am reuşit să protejăm realizarea acestui program, chiar în haosul ăsta politic. (...) De astăzi, în Parlament, se ştie că obligaţia de a construi cele patru nave este să se întâmple prin salvarea Şantierului Naval Mangalia”.

Raport favorabil în comisiile de apărare din Parlament pentru programul SAFE
Foto: Radu Miruță, Facebook

Publicat de Adina Sîrbu, 28 aprilie 2026, 14:18

Comisiile reunite de apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat marţi un raport favorabil, cu majoritate de voturi, solicitării Ministerului Apărării Naţionale (MApN) privind obţinerea aprobării prealabile pentru iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor pentru 15 proiecte propuse la finanţare prin Instrumentul Acţiunea pentru securitatea Europei (SAFE).

La dezbateri au participat ministrul Apărării, Radu Miruţă, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, precum şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul apărării.

Ministrul Radu Miruţă a afirmat că proiectele vor avea un impact major pentru România.

„Realizarea majoră de astăzi este că, după o muncă de atâtea luni în jurul acestui program SAFE, am reuşit să protejăm realizarea acestui program, chiar în haosul ăsta politic. Era un risc major. Îi mulţumesc domnului preşedinte Nicuşor Dan că a făcut apel la un astfel de armistiţiu. Astăzi avem o protecţie în jurul acestui instrument SAFE. (…) Noi punem o limită minimă obligatorie de localizare pentru aceste proiecte. Disponibilitatea de elasticitate în sus este condiţionată de capacitatea firmelor din România de a se racorda mai repede la necesarul de construire a acestor programe. (…) Localizare astăzi înseamnă construire de fabrici în România. Le-am promis oamenilor de la Şantierul Naval Mangalia că vom salva şantierul. De astăzi, în Parlament, se ştie că obligaţia de a construi cele patru nave este să se întâmple prin salvarea Şantierului Naval Mangalia 2 Mai. Nu mai sunt alte piedici politice prin care lucrul ăsta să nu se poată realiza. Ar trebui să fie o rea voinţă fantastică din partea, nu ştiu…”, a adăugat Miruţă.

În legătură cu discuţiile privind cea mai modernă armă care ar urma să fie produsă în România, ministrul a precizat că proiectul „este sub autoritatea Ministerului Afacerilor Interne, care trebuie să vină în această comisie”.

„Această armă este în discuţii pentru a se face la Cugir, la Fabrica de arme Cugir, iar muniţia asociată acestui contract să se producă la Sadu, pentru că acolo sunt caracteristicile specifice solicitării. Este un pachet mai mare – armă de asalt, pistol, diverse calibre, sunt chestiuni specifice”, a precizat ministrul Apărării.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act, luni, de solicitarea Ministerului Apărării Naţionale (MApN) către Parlamentul României privind obţinerea aprobării prealabile pentru iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor pentru 15 proiecte propuse la finanţare prin Instrumentul SAFE, iar după dezbaterea de astăzi, Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor întocmi un raport comun.

Prin intermediul documentului, MApN solicită aprobarea Parlamentului României pentru iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie pentru următoarele 15 proiecte:

– transportor blindat pentru trupe 8×8 / Piranha 5 şi derivate, 359 buc, valoare estimată 2.172,30 mil euro fără TVA;
– platforme de transport auto multifuncţionale – pe roţi, 1.115 buc., valoare estimată 344,40 mil euro fără TVA;
– centru de operaţii tactice pentru apărarea aeriană şi antirachetă – SBAMD-TC, 2 sisteme, valoare estimată 160 mil. euro fără TVA;
– navă de patrulare maritimă – OPV, 2 nave, valoare estimată 836 mil euro fără TVA;
– vedetă de intervenţii pentru scafandri – VIS, 2 nave, valoare estimată 84 mil euro fără TVA;
– elicoptere multi-misiune, 12 elicoptere, valoare estimată 852 mil euro fără TVA;
– sistem Lansare Naval Strike Missile, 7 sisteme, valoare estimată 207 mil euro fără TVA;
– maşină de luptă a infanteriei, pe senile, 298 MLI, valoare estimată 3.337 mil. euro fără TVA;
– sistem artileristic dislocabil de apărare aeriană cu baza la sol cu capabilităţi C-UAS şi CRAM SKYNEX, 7 sisteme, valoare estimată 476 mil euro fără TVA;
– sistem mobil de apărare antiaeriană cu rază foarte scurtă de acţiune VSR – CUAS Skyranger35, 2 sisteme, valoare estimată 470 mil euro fără TVA;
– radare Gap Filler de supraveghere aeriană, 12 sisteme, valoare estimată 258 mil euro fără TVA;
– sistem de rachete sol-aer cu bătaie medie SBAMD (L) – MR / SBAMD(L)-M-MR, 3 sisteme, 547,83 mil euro fără TVA;
– sistemul de lovire cu muniţii de tip loitering, 70 de sisteme, valoare estimată 147 mil euro fără TVA;
– sistem de apărare antiaeriană foarte apropiată, cu capabilităţi (CIWS) Millennium, 2 sisteme, valoare estimată 36 mil euro fără TVA;
– muniţie cal. 35 mm (C-RAM- Oerlikon+Skyranger, inclusiv AHEAD), 401.760 buc., valoare estimată 450 mil euro fără TVA. AGERPRES

Vezi și:

Elicoptere, rachete, transportoare blindate și sisteme antiaeriene, achiziționate prin programul SAFE

Sursă: Agerpres

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Actualitate duminică, 23 august 2026, 15:37

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii

În fiecare vară, spre finalul sezonului estival, în Marea Neagră își fac apariția meduze uriașe, un fenomen care îi poate speria pe unii...

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
Actualitate duminică, 23 august 2026, 14:25

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga

Nava-școală „Mircea” a acostat vineri în portul spaniol Málaga, fiind una dintre ultimele escale ale marșului internațional de instrucție...

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:53

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte spre sfârşitul săptămânii viitoare până la 1.550 m³/s, însă se va...

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:23

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică, la nivel naţional, invitând toţi angajaţii din Sănătate să transmită...

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:12

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă

Ministerul Energiei şi Hidroelectrica au început să crească debitul Dunării pentru a asigura apa necesară răcirii reactoarelor, în timp ce...

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:00

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București

UPDATE: Accidentul nu se confirmă, anunță ISU Dobrogea. __________________ Un accident rutier s‑a produs duminică pe Autostrada A2, în dreptul...

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:52

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști

Polițiștii constănțeni au întocmit, în ultimele 24 de ore, trei dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul rutier. În această...

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:40

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști