Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: De la 1 mai, Navrom Delta trece la programul de transport de vară

Directorul companiei, Nicolae Chichi, anunță curse mai multe, nave noi și estimează un număr mai mare de turiști

TULCEA: De la 1 mai, Navrom Delta trece la programul de transport de vară
Foto: Navrom

Publicat de Adina Sîrbu, 27 aprilie 2026, 14:30

De la 1 Mai, începe programul de vară al curselor deservite de Navrom Tulcea SA pentru zona Deltei și a localităților de pe cele trei brațe ale Dunării.

Flota de nave a companiei este pregătită atât cu ambarcațiuni de mari dimensiuni pentru transportul a 300 de pasageri, cât și cu șalupe destinate unor curse mai mici între localitățile Deltei.

Noutatea o reprezintă nava Maramureș, cu o capacitate de 150 de pasageri, a declarat directorul Navrom Delta, Nicolae Chichi, într-un interviu realizat de Laurențiu Despina.

N. Chichi: Suntem într-un contract cu Ministerul Transporturilor privind acest serviciu public de transport pasageri și mărfuri de strictă necesitate între orașul Tulcea și localitățile din Delta Dunării, iar  la 1 mai intrăm în programul de vară de transport. Avem trei tipuri din acest program – de vară și program de sezon, când crește și cererea un pic mai mult.

La 1 mai intrăm pe program de vară, când vom avea curse zilnice pe relația Tulcea – Sulina. Pe relația Tulcea – Sfântul Gheorghe vom avea 6 zile pe săptămână curse, iar pe relația  Tulcea – Chilia – Periprava, 4 curse pe săptămână. Acesta este programul de vară.

Există cerere pentru un număr mai mare de persoane?

N. Chichi: Absolut! Începând cu 1 mai, solicitările către noi cresc. Am observat acest lucru de când am introdus modelul nostru de ticketing, de achiziție bilete. Transportăm în jurul de 200.000 de pasageri pe an. Ponderea cea mai mare o au lunile de vară, adică mai, iunie, iulie, august, cu precădere perioada de vacanță a copiilor. Să știți că începând cu 19 iunie, când copiii vor lua vacanță, deja avem cereri și bilete vândute.

Estimați o cerere mai mare comparativ cu anul trecut?

N. Chichi: Estimăm o creștere de 10%. Parcul de nave este pregătit pentru acest sezon. Suntem cu toate navele care respectă toate cerințele Autorității Navale Române. Ne așteptăm pasagerii, clienții și mărfurile cu care mulți localnici vor veni să le facem acest serviciu public.

Care este efectivul parcului de nave și dacă aveți și noutăți legate a acest aspect?

N. Chichi: Avem două nave, două pasagere de 300 de locuri, sunt nave moderne. Absolut toate navele noastre sunt remotorizate, sunt remodelate. Bineînțeles că în normativele impuse de către Autoritatea Navală pe navele de pasageri sunt foarte stricte. Suntem conform cu aceste cerințe. Avem o navă nouă cu care vom opera în acest an, este vorba de nava Maramureș, de 150 de pasageri. Deci avem 2 nave de 300 de pasageri, 2 nave de 150 de pasageri, 2 catamarane de 198 de pasageri, cele mai noi nave ale noastre, și 2ă șalupe care fac două bretele din interiorul Deltei, Crișan – Caraorman, Crișan – Mila 23, acestea sunt șalupe mai mici.

Cum stați din punct de vedere al infrastructurii portuare?

N. Chichi: Stăm foarte bine. Avem 20 de pontoane, deci în localitățile pe care noi operăm, în care noi oprim, avem pontoane cu suprastructură și fără suprastructură, adică capetele de linii, unde personalul de pe pasagere își petrece noaptea la cap de linie, adică zona de odihnă. Vorbim de Sfântul Gheorghe, Periprava și Sulina, acolo sunt pontoanele noastre la cap de linie. Dar în toate localitățile avem zone de acostare, pontoanele proprietatea noastră.

În schimb, avem o problemă. Infrastructura la care pontoanele noastre se așează lasă de dorit. Noi nu suntem proprietari de cale navigabilă. Aici autoritățile ar trebui să își facă treaba și să creeze infrastructură de acostare. Această infrastructură de acostare se pare că este prinsă în noile proiecte pe care Ministerul Transporturilor și Direcția Navală le are în perspectivă. Chiar și Consiliul Județean se pare că are în execuție aceste lucruri.

Ne puteți detalia aceste planuri ale Ministerului, ale Consiliului Județean în ceea ce privește infrastructura?

N. Chichi: În momentul de față, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Direcția Generală de Programe de Transport și cu sprijinul tehnic al Băncii Europene de Investiții, au pe masă un proiect privind modernizarea transportului în Delta Dunării. Studiul de fezabilitate este făcut, iar în momentul de față, pregătesc care este varianta instituțională privind organizarea acestui serviciu, finanțarea lui, modificarea legislației și așteptăm. Probabil în 2 ani de zile acesta va deveni operațional.

Ne-ați vorbit mai mult despre lucrurile bune și frumoase. V-aș întreba însă dacă există și „valuri” pe Dunăre. Mai precis, dacă sunt și probleme în activitatea pe care o desfășurați.

N. Chichi: Sunt probleme ca în orice activitate. În primul rând, clarificarea legislației privind transportul de pasageri. Aici nu avem o legislație foarte clară. Oricare dintre, eu știu, oricare dintre noi ar putea să-și cumpere o șalupă rapidă și să facă transport de pasageri în Delta Dunării, ceea ce este ilegal. În acest moment există foarte multe firme care au șalupe rapide și parazitează acest tip de transport. Conform legislației, transportul de persoane nu se poate face decât cu pasagere. Restul sunt curse ocazionale, restul este taximetrie, numai că această legislație trebuie să fie scoasă de către Direcția Navală.

Vă aflați în vecinătatea unei zone de conflict. Credeți că va fi un sezon mai bun pentru turismul din Delta Dunării? Cum anticipați, având și experiența ultimilor ani?

N. Chichi: Conflictul din Ucraina, într-adevăr, în acea zonă, Chilia – Periprava, fluxul de pasageri în perioada sezonului a scăzut. Cursele noastre pe Chilia – Periprava intră în apele teritoriale ale Ucrainei, fiecare cursă a noastră trece prin acea zonă. Cred că suntem singura firmă care operează chiar într-o zonă de conflict. Capul de linie la noi este la Periprava, iar echipajele noastre nu odată se trezesc în sistemul de alertă  și intră imediat în dispozitiv. Nu e așa de ușor pe malul nostru românesc, la cap de linie, să trezești cu explozii. Dar în zona Sulina, în zona Sfântul Gheorghe, cu certitudine vom avea o creștere. Așa simt eu privind cererile de acum pe care noi le avem pe închiriere de nave, pe curse regulate, cumpărări de bilete anticipate.

CUMPĂNA: Interzicerea “păcănelelor”, pe masa consilierilor locali
Actualitate luni, 27 aprilie 2026, 15:08

CUMPĂNA: Interzicerea “păcănelelor”, pe masa consilierilor locali

Interzicerea “păcănelelor”, pe masa consilierilor din Cumpăna! Consiliul Local Cumpăna se întrunește în ședință ordinară, miercuri,...

CUMPĂNA: Interzicerea “păcănelelor”, pe masa consilierilor locali
MANGALIA: Amenzi consistente și o tonă de alimente confiscate în urma controalelor din târguri
Actualitate luni, 27 aprilie 2026, 14:45

MANGALIA: Amenzi consistente și o tonă de alimente confiscate în urma controalelor din târguri

Duminică, 26 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine și Siguranță Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea...

MANGALIA: Amenzi consistente și o tonă de alimente confiscate în urma controalelor din târguri
„Cămașă bărbătească din Vidra”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 27 aprilie 2026, 14:43

„Cămașă bărbătească din Vidra”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Cămașa prezentată face parte din portul popular de sărbătoare al mocanilor (păstori) din zona Vrancei. Mărcile identitare ale acestei regiuni...

„Cămașă bărbătească din Vidra”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Cadavrul unei bovine, găsit pe o plajă din CONSTANȚA
Actualitate luni, 27 aprilie 2026, 13:01

Cadavrul unei bovine, găsit pe o plajă din CONSTANȚA

Astăzi, în jurul orei 8.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire...

Cadavrul unei bovine, găsit pe o plajă din CONSTANȚA
Actualitate luni, 27 aprilie 2026, 12:18

Deschiderea procedurii falimentului la DAMEN Shipyards Mangalia, pe rolul Tribunalului Constanța

Pe rolul Tribunalului Constanța – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a aflat, astăzi, 27 aprilie, dosarul nr....

Deschiderea procedurii falimentului la DAMEN Shipyards Mangalia, pe rolul Tribunalului Constanța
Actualitate luni, 27 aprilie 2026, 11:42

VIDEO | Organizatori neautorizați de jocuri de noroc, prinși în flagrant de polițiștiI constănțeni

În noaptea de 23 – 24 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea...

VIDEO | Organizatori neautorizați de jocuri de noroc, prinși în flagrant de polițiștiI constănțeni
Actualitate luni, 27 aprilie 2026, 11:23

MANGALIA: Pentru ce mai rămân bani în bugetul municipiului, după achitarea datoriilor de peste 10 milioane de euro?

Viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, Paul Foleanu, spune că bugetul pentru acest an este vitregit din cauza arieratelor,...

MANGALIA: Pentru ce mai rămân bani în bugetul municipiului, după achitarea datoriilor de peste 10 milioane de euro?
Actualitate luni, 27 aprilie 2026, 11:00

PSD și AUR vor depune o moțiune comună împotriva Guvernului Bolojan

Fostul vicepremier Marian Neacşu a anunţat luni că PSD va iniţia, împreună cu AUR, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie...

PSD și AUR vor depune o moțiune comună împotriva Guvernului Bolojan