Ascultă Radio România Constanța Live

Nicușor Dan: Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, promulgată

Nicușor Dan: Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, promulgată
Foto: facebook.com

Publicat de Doina Sirbu, 23 aprilie 2026, 15:55

Președintele Nicușor Dan a anunțat, joi, că a promulgat Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, act normativ ‘extrem de necesar’.

‘Am promulgat astăzi Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced. Violența împotriva femeilor este unul dintre cele mai înjositoare și degradante comportamente. Acest tip de agresiune a fost mult prea mult timp fie ignorată, fie insuficient abordată, cu consecințe dramatice. De aceea, și ca un act de recunoaștere a unei realități dureroase pe care avem obligația să o îndreptăm, este extrem de necesară o lege care să stabilească pedepse aspre și să promoveze măsuri de prevenire a femicidului și a violenței domestice’, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

Șeful statului a salutat inițiativa parlamentarilor care ‘au înțeles gravitatea acestui fenomen și au realizat modificările legislative care se impun’.

‘Această lege transformă angajamentul statului român de a garanta siguranța femeilor și copiilor într-un mecanism concret de prevenție, oferind autorităților instrumentele necesare pentru a interveni la timp, înainte ca violența să devină o tragedie. Este un pas deosebit de important către conștientizarea cauzelor abuzurilor și violenței îndreptate împotriva femeilor, dar și către o justiție mai eficientă, mai umană, care nu doar sancționează dur agresorii, ci înțelege și previne activ suferința celor mai vulnerabili dintre noi’, a adăugat președintele.

Legea promulgată descrie femicidul ca fiind uciderea cu intenție a unei femei, precum și moartea unei femei, survenită ca urmare a lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte ori a altor infracțiuni intenționate urmate de moartea victimei, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o altă persoană.

Femicidul intim este uciderea cu intenție a unei femei sau săvârșirea unei infracțiuni intenționate urmate de moartea femeii, comisă de un membru de familie, care include, dar fără a se limita la aceasta, uciderea motivată de convingerea că agresorul poate exercita control și dominație asupra unei femei ori dacă are ca scop împiedicarea sau reprimarea exercitării drepturilor sau libertăților fundamentale ale acesteia, precum și dacă este săvârșită în numele culturii, obiceiurilor, religiei, tradiției sau așa-numitei ‘onoare’ sau cu scopul de a păstra sau de a restabili caracteristicile reputaționale ale unei persoane, ale unei familii, ale unei comunități sau ale unui alt grup similar.

Femicidul indirect implică moartea unei femei ca urmare a mutilării genitale feminine sau a unor acte similare, precum și sinuciderea unei femei ca urmare a violenței între parteneri sau într-un context familial.

Termenul ‘femei’ include și fetele sub 18 ani.

Pedeapsa pentru femicid este închisoarea de la 6 la 12 ani.

Dacă faptele sunt săvârșite asupra unei persoane ca forme de exercitare a controlului sau dominației ca urmare a faptului că acesta se află ori s-a aflat într-o relație de căsătorie cu victima sau într-o relație asemănătoare aceleia dintre soți, indiferent de durata acesteia sau de împrejurarea că făptuitorul a locuit sau nu cu victima, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Dacă faptele prevăzute sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Când instanța dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a ucide o persoană la a cărei moștenire are vocație, în dispozitiv se constată, din oficiu, în condițiile legii civile, nedemnitatea de drept a inculpatului de a veni la moștenirea victimei infracțiunii, dacă aceasta este în interesul unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă sau la cererea părții civile sau a persoanei vătămate.

Potrivit legii, Ministerul Afacerilor Interne dă publicității anual un raport privind: sesizările referitoare la săvârșirea actelor de violență domestică, inclusiv letală, indiferent de calitatea victimei, precum și tipurile de intervenție realizate; infracțiunile de omor, omor calificat, tentativele la aceste infracțiuni, precum și orice alte infracțiuni intenționate urmate de moartea victimei săvârșite asupra unei femei, în orice alt context; ordinele de protecție provizorii și ordinele de protecție emise în cazurile de violență domestică, respectiv în cazurile prevăzute privind ordinul de protecție, cu modificările și completările ulterioare, cuprinzând și ordinele de protecție, ordinele de protecție provizorii și ordinele europene de protecție nerespectate.

Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dau publicității anual un raport privind infracțiunile de nerespectare a ordinelor de protecție provizorii, a ordinelor de protecție și a ordinelor europene de protecție, soluțiile de netrimitere în judecată în aceste cauze și principalele motive pe care se fundamentează acestea, trimiterile în judecată, precum și condamnările sau alte soluții menționate.

Ministerul Justiției dă publicității anual și un raport privind ordinele europene de protecție emise și executate și, respectiv, privind recunoașterea și executarea măsurilor de protecție prevăzute de Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului European.

Instituțiile de medicină legală colectează date dezagregate în funcție de sex privind victimele omuciderilor, vârsta victimelor, numărul și natura loviturilor, localizarea la nivelul corpului, locul producerii faptei, mecanismul producerii leziunilor și obiectul vulnerant probabil și le transmit către Consiliul Superior de Medicină Legală, care prezintă anual aceste date.

Sursă: AGERPRES

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța