Ascultă Radio România Constanța Live

Obiectivul selecționerului Gheorghe Hagi este calificarea la EURO 2028

Obiectivul selecționerului Gheorghe Hagi este calificarea la EURO 2028
Foto: FRF

Publicat de Catalin Donose, 21 aprilie 2026, 08:29

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că noul selecţioner al României, Gheorghe Hagi, a semnat un contract valabil pentru următorii patru ani şi că primul său obiectiv este calificarea echipei naţionale la Campionatul European din 2028, care va avea loc în Anglia, Scoţia, Irlanda şi Ţara Galilor.

‘După mai multe încercări de a-l avea alături de noi pe domnul Hagi la cârma primei reprezentative, suntem în acest moment fericiţi să putem confirma acest lucru că domnul Gheorghe Hagi să întoarce la echipa naţională. Suntem foarte încrezători în ceea ce înseamnă această călătorie alături de cei mai buni jucători ai noştri la nivel naţional, astfel încât să ne îndeplinim următoarele obiective. Primul nostru obiectiv este să câştigăm primul nostru meci. E un contract pe patru ani de zile şi obiectivul principal este calificarea la Campionatul European. În toamnă începe Liga Naţiunilor, pe care ne dorim să o câştigăm, fiindcă ştim foarte bine că prin traseul de Liga Naţiunilor avem oportunitate de a juca un baraj de calificare pentru un Campionat Mondial. Iar printre obiectivele intermediare, ceea ce îşi doreşte să transmită, este că vrea să câştige fiecare meci în parte’, a afirmat Burleanu.

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat că numirea lui Hagi la cârma naţionalei României este alegerea normală.

‘Mi se pare alegerea normală a fotbalului românesc. Pentru că era normal să ajungem la Gică Hagi după atâtea încercări şi sper ca tot ce a trăit ca jucător să aibă şi la echipa naţională, să ne bucure prin prezenţa dumnealui în fruntea acestei echipe. Eu nu pot să-i spun decât ‘baftă’ şi sunt convins că vom avea succes împreună’, a spus Stoichiţă.

Fostul internaţional Gheorghe Hagi a fost instalat, luni, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal, el afirmând în cadrul prezentării oficiale că este o onoare şi o mare responsabilitate să reprezinte încă o dată România, aşa cum a făcut-o şi din postura de jucător.

Fostul mare internaţional a fost primul pe lista cu propuneri a Comisiei Tehnice a Federaţiei Română de Fotbal pentru postul de selecţioner.

Hagi a mai fost propus de Comisia Tehnică şi în luna iulie a anului 2024, dar FRF a considerat că acesta se află într-un conflict de interese pentru preluarea funcţiei de selecţioner deoarece la acel moment era acţionar majoritar la clubul Farul Constanţa din Superligă, în locul său fiind numit Mircea Lucescu. La 16 martie 2026, Hagi a cedat pachetul majoritar de acţiuni către Gheorghe Popescu, păstrând în momentul de faţă doar 10 procente la gruparea constănţeană.

Pentru fostul decar acesta este doilea mandat de selecţioner al primei reprezentative după cel din perioada 1 septembrie – 27 noiembrie 2001. Instalat imediat după retragerea din activitatea de jucător şi aflat la prima experienţă ca antrenor, Hagi a rezistat în funcţia de selecţioner doar trei luni, mandatul încheindu-se imediat după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2002 în urma barajului cu Slovenia (1-2 şi 1-1).

În cariera sa de antrenor, Gheorghe Hagi a mai condus formaţiile Bursaspor, Galatasaray, Poli Timişoara, Steaua Bucureşti, FC Viitorul Constanţa şi Farul Constanţa. Palmaresul său ca tehnician este alcătuit din 2 titluri (FC Viitorul şi Farul), o Cupă a României (FC Viitorul), o Supercupă a României (FC Viitorul) şi o Cupă a Turciei (Galatasaray).

Gheorghe Hagi îl urmează în funcţie pe Mircea Lucescu, al cărui contract a încetat la 2 aprilie 2026. Lucescu a fost internat de urgenţă pe 29 martie, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în faţa Turciei (0-1), din 26 martie. Ulterior, în 7 aprilie, Mircea Lucescu a decedat la vârsta de 80 de ani la Spitalul Universitar Bucureşti.

Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16
Sport miercuri, 29 iulie 2026, 14:51

Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16

Selecționata României a fost învinsă de formația Croației cu scorul de 8-7 (2-1, 1-2, 2-2, 3-2), miercuri, într-un meci pentru locurile 17-24...

Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16
Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan
Sport miercuri, 29 iulie 2026, 08:46

Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan

Sportivul român Vlad Ioan Trip a câștigat medalia de bronz la cat. 55 kg, la greco-romane, marți, la Campionatele Mondiale de lupte Under-17 de...

Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan
TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu
Sport marți, 28 iulie 2026, 11:29

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu

Tulcea devine, din 31 iulie, gazda Campionatului European FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Division B. Competiția se va desfășura până pe 9...

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu
Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal
Sport marți, 28 iulie 2026, 09:28

Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal

Ultimele două partide din etapa a doua a Superligii la fotbal s-au încheiat luni seara cu o victorie și o remiză. CFR Cluj – FC a...

Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal
Sport luni, 27 iulie 2026, 15:18

Argint pentru atletul Dragoș Silvestru, de la CSM Constanța, la Naționalele de seniori

Duminică, pe Stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu” din Craiova, în ziua a doua a Campionatului Național de Atletism pentru seniori,...

Argint pentru atletul Dragoș Silvestru, de la CSM Constanța, la Naționalele de seniori
Sport luni, 27 iulie 2026, 15:17

Bronz pentru sabrerul Radu Niţu, la Campionatele Mondiale din Hong Kong

Sportivul român Radu Niţu a obţinut medalia de bronz în proba individuală masculină de sabie, luni, la Campionatele Mondiale de scrimă de la...

Bronz pentru sabrerul Radu Niţu, la Campionatele Mondiale din Hong Kong
Sport luni, 27 iulie 2026, 14:46

Camelia Voinea: Justiția confirmă ceea ce federația refuză să înțeleagă – suspendarea mea a fost nelegală

Curtea de Apel București a respins apelul formulat de Federația Română de Gimnastică față de hotărârea prin care Tribunalul București...

Camelia Voinea: Justiția confirmă ceea ce federația refuză să înțeleagă – suspendarea mea a fost nelegală
Sport luni, 27 iulie 2026, 14:46

Șapte voleibaliste, printre care și Simona Miclăuș, au semnat cu CSM Constanța

Șapte voleibaliste, cinci din România și două din SUA, au semnat cu CSM Constanța și vor face parte din echipa antrenată de Florin Voinea și...

Șapte voleibaliste, printre care și Simona Miclăuș, au semnat cu CSM Constanța