Calendar istoric MINAC: 18 aprilie – Revizoratul școlar din județul Constanța, în fața reducerilor de personal

În 1928, Constanța avea două licee, două școli normale, două școli superioare de comerț, un seminar teologic și școli de marină, însă sistemul de educație se confrunta cu dificultăți.

Publicat de Adina Sîrbu, 18 aprilie 2026, 10:52

Evoluția învățământului în Dobrogea a cunoscut atât perioade de dezvoltare accentuată – precum cea de după 1878, când în provincie au fost construite numeroase școli, în „frumoase și arătoase clădiri de cărămidă arsă, cu ferestre mari și luminoase” –, cât și momente marcate de greutăți, mai ales în anii interbelici. Aceste dificultăți erau generate atât de lipsa infrastructurii și a resurselor materiale, cât și de problemele de funcționare ale aparatului administrativ care coordona sistemul educativ.

O astfel de situație este surprinsă într-un articol publicat la 18 aprilie 1929 în ziarul „Dacia”, sub titlul „Când se cere imposibilul”. Autorul critică măsura Ministerului Instrucțiunii Publice de a reduce personalul revizoratului școlar din județul Constanța. Revizoratul școlar, instituție precursoare a actualului inspectorat școlar, avea atribuții esențiale: verifica starea și dotarea școlilor, activitatea cadrelor didactice, respectarea programelor și prezența elevilor la cursuri, raportând toate acestea către minister. Decizia criticată viza desființarea a două posturi de revizori școlari din totalul de cinci existente la nivelul județului Constanța, ceea ce urma să creeze probleme serioase de funcționare. Autorul admite că măsura ar putea fi justificată în alte județe, dar, în cazul Constanței, era inadecvată. Aici funcționau aproximativ 400 de școli și grădinițe, cu circa 900 de învățători, ceea ce genera anual în jur de 12.000 de documente administrative. Reducerea personalului la doar trei funcționari făcea imposibilă gestionarea eficientă a activităților, mai ales că revizorii nu aveau doar sarcini de birou, ci efectuau și inspecții în teren.

Cine va face statele de salarii ale celor 900 de învățători, cine va întocmi rapoartele și situațiile și cine va purta corespondența cu inspectoratul școlar, cu ministerul și în general cu toate celelalte autorități ori persoane particulare?

Când revizorul școlar nu poate și nu trebuie să facă birocrație, dânsul fiind obligat a face 15 zile pe lună inspecții la școalele din județ și alte 2 la cele din municipiul de reședință – deci fiind obligat să lipsească 17 zile din 30 din cancelarie, în care timp este înlocuit de subrevizor, firește că nici unuia nici celuilalt nu îi mai rămâne timp de prisos spre a concura la expedierea afacerilor curente”, este menționat în articolul cu pricina. Concluzia autorului este clară: „se cere de către minister imposibilul”.

Importanța revizorului școlar devine și mai evidentă dacă privim evoluția învățământului dobrogean în secolul al XX-lea. Primul Război Mondial a surprins acest sistem într-o fază de dezvoltare intensă. Așa cum arată V. Helgiu în studiul său „Școala primară din Dobrogea în curs de 40 de ani (1879-1919)”, publicat în „Analele Dobrogei” (1920), după integrarea provinciei în granițele României „începe a se depăna firul învățăturii de carte”, iar în toate satele se construiau școli „mândre, încăpătoare și curate ca un gând bun, făcute de săteni numai pe cheltuiala lor”. Războiul a adus însă distrugeri masive. În 1918, multe școli erau „ruinate sau distruse până la pământ”, lipsite de mobilier, uși sau ferestre, iar puținii învățători rămași erau nevoiți să predea în case părăsite, unde „copiii stăteau pe scăunele sau turcește (…) având în loc de tabele de scris ușile sau podelele”. În aceste condiții, revizorii școlari aveau un rol crucial: ei evaluau situația din teritoriu, transmiteau informațiile către minister și contribuiau la reorganizarea rețelei școlare. Totodată, aveau misiunea de a încuraja oamenii să-și trimită copiii la școală, într-o vreme marcată de greutăți financiare majore.

Potrivit lui Traian Udrea, în studiul „Aspecte privind dezvoltarea învățământului din România în perioada interbelică”, după o serie de măsuri și proiecte adoptate între anii 1919 – 1923, în vara lui 1924 a fost promulgată prima lege generală și uniformă pentru învățământul primar. Ulterior, această lege a suferit modificări în mai multe rânduri în anul 1929, apoi în 1932, în timpul guvernării lui Nicolae Iorga, și în 1934. Deși contestată inițial, reprezenta „un vizibil progres în raport cu vechea legislație școlară antebelică”. De exemplu, prin legea din 1924 a fost introdus examenul de bacalaureat pentru toți absolvenții de liceu.

Se impune precizat că în anul 1928 orașul Constanța se putea mândri cu: două licee, unul pentru fete și unul pentru băieți, două școli normale, pentru băieți și pentru fete, două școli superioare de comerț, pentru băieți și fete, un seminar teologic și școli de marină.

Reclamă: Se aduce la cunoștința părinților și publicului constănțean că, în după amiaza zilei de Duminică, 21 aprilie, ora 5, va avea loc în sala Liceului „Mircea cel Bătrân” din localitate, audiția muzicală dată de elevele și elevii d-nei profesoare Natalia Funducaș. Intrarea numai cu invitații. (Dacia, 18 aprilie 1929).

Sursa foto: Colecția de clișee pe sticlă a fotografului Virgil Nicolau, MINAC, clișeul nr. 267 – în Delia Roxana Cornea, Corina-Mihaela Apostoleanu – „Istoria pe un clișeu. Dobrogea multiculturală în colecția fotografului Virgil Nicolau”, MINAC, Editura City Walk Constanța, 2018.