Ascultă Radio România Constanța Live

Sfânta Lumină va fi adusă în România cu o cursă specială, a confirmat reprezentantul Patriarhiei la Ierusalim

Ceremonia primirii Sfintei Lumini de sâmbătă va avea loc în condiții diferite față de anii precedenți.

Sfânta Lumină va fi adusă în România cu o cursă specială, a confirmat reprezentantul Patriarhiei la Ierusalim
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 6 aprilie 2026, 16:29

Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în România cu o cursă specială, în Sâmbăta Mare, în urma unui acord obținut cu sprijinul autorităților române și israeliene.

Potrivit reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Ioan Meiu, delegația română a primit aprobările necesare pentru a aduce Lumina Sfântă în țară.

‘Datorită intervenției Ambasadei României în Israel am primit și noi un culoar de zbor din partea Ministerului de Externe israelian, de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, în Sâmbăta Mare. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom veni cu o cursă specială de la Tel Aviv, la București, cu Sfânta Lumină’, a declarat părintele Ioan Meiu, citat, luni, de Agenția Basilica a Patriarhiei Române.

‘Sperăm să nu escaladeze situația și să putem duce la bun sfârșit această frumoasă misiune și mare binecuvântare pentru ortodocșii români’, a subliniat arhimandritul.

Ceremonia primirii Sfintei Lumini de sâmbătă va avea loc în condiții diferite față de anii precedenți.

‘Procesiunea pentru Sfânta Lumină va fi una deosebită anul acesta, deoarece va coborî (în Sfântul Mormânt) doar Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, însoțit de câțiva slujitori. De acolo se va împărți Sfânta Lumină ori din Sfântul Mormânt ori de la Palatul Patriarhiei din Ierusalim către delegațiile care și-au putut rezolva un zbor anul acesta către destinațiile lor ortodoxe’, a explicat părintele Meiu.

Zona orașului istoric din Ierusalim este în continuare închisă din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Procesiunile și adunările religioase sunt interzise, iar accesul la locurile sfinte este restricționat, potrivit The Times of Israel.

Sfânta Lumină este adusă în fiecare an în România începând cu anul 2009 de către reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

După ce ajunge în țară, Sfânta Lumină va fi redistribuită de către reprezentanți din toate eparhiile în parohiile Patriarhiei din România și Republica Moldova.

Apoi Sfânta Lumină va fi adusă la Catedrala Patriarhală și va fi întâmpinată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel printr-o ceremonie specială.

***
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paște la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 și 14,30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioșilor de Patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt polițiști civili, care nu sunt creștini. De obicei, aceștia sunt trei: un arab, un turc și un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, ei îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, ușa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil și brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de polițiști în prezența martorilor care aparțin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt și pătrunde în prima încăpere, în ‘Capela Îngerului’, însoțit – conform tradiției – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului și îngenunchează în fața lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenți în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăștie în mici bucăți. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o așeza în două cupe de aur și a se întoarce în ‘Capela Îngerului’.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese și împarte lumina credincioșilor.

Sursă: AGERPRES

Campionatul Național de Navomodele Machete are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 14:36

Campionatul Național de Navomodele Machete are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

Campionatul Național de Navomodele Machete a început oficial, astăzi, la  Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Competiția este...

Campionatul Național de Navomodele Machete are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța
Județul CONSTANȚA: Dosar penal pe numele unei femei pentru uciderea cu intenție a animalelor
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 14:34

Județul CONSTANȚA: Dosar penal pe numele unei femei pentru uciderea cu intenție a animalelor

În cursul zilei de ieri, 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu s-au sesizat din oficiu...

Județul CONSTANȚA: Dosar penal pe numele unei femei pentru uciderea cu intenție a animalelor
CONSTANȚA: „Tur cultural – Călătorie în timp: Parcul Tăbăcăriei”
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 13:52

CONSTANȚA: „Tur cultural – Călătorie în timp: Parcul Tăbăcăriei”

Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” vă invită să participați la evenimentul cultural-educativ „Tur cultural – Călătorie în...

CONSTANȚA: „Tur cultural – Călătorie în timp: Parcul Tăbăcăriei”
MEDGIDIA: Facilități fiscale pentru contribuabili
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 13:35

MEDGIDIA: Facilități fiscale pentru contribuabili

În contextul actual, raportat la dificultățile cu care se confruntă contribuabilii persoane fizice în achitarea obligațiilor fiscale către...

MEDGIDIA: Facilități fiscale pentru contribuabili
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 13:17

AUDIO | În Constanța va fi deschis Centrul Respiro. În ce stadiu este proiectul

Centrul de îngrijire a persoanelor cu dizabilități, de tip respiro, care va fi deschis la Constanța, a mai făcut un pas spre concretizare....

AUDIO | În Constanța va fi deschis Centrul Respiro. În ce stadiu este proiectul
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 13:15

INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din 14 județe, până joi la prânz

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri o avertizare Cod galben de inundații, valabilă până joi la...

INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din 14 județe, până joi la prânz
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 12:49

AUDIO | Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci pe care le acuză de vicierea procesului de stabilire a indicelui ROBOR

Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci pe care le acuză de vicierea procesului de stabilire a indicelui ROBOR. Acesta este un indicator al...

AUDIO | Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci pe care le acuză de vicierea procesului de stabilire a indicelui ROBOR
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 12:38

O inspectoare de muncă de la ITM Constanța, reținută de procurorii DNA. Este acuzată de luare de mită

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanța au dispus ieri reținerea pentru 24 de ore a unei inspectoare de muncă de la ITM Constanța,...

O inspectoare de muncă de la ITM Constanța, reținută de procurorii DNA. Este acuzată de luare de mită