Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Se scumpesc parcările pentru ambarcaţiuni în Delta Dunării

În Delta Dunării există circa 2.000 de ambarcaţiuni, multe dintre ele aparţinând unor persoane care nu sunt din judeţul Tulcea.

TULCEA: Se scumpesc parcările pentru ambarcaţiuni în Delta Dunării

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 aprilie 2026, 10:45

Unii agenţi economici din judeţul Tulcea care deţin parcări pentru ambarcaţiuni vor mări taxele percepute pentru lansarea la apă a bărcilor, din cauza creşterii preţurilor plătite pentru combustibili.

Mariana Grosu, din satul Victoria, comuna Nufăru, deţine de 18 ani o parcare de ambarcaţiuni şi spune că de aproape cinci ani nu mai are niciun loc liber, majoritatea clienţilor fiind încă de la deschidere.

‘Avem aproape 80 de locuri şi mai rămâne un loc liber ocazional, când se vinde o barcă. În rest, suntem la capacitate maximă. Noi suntem primii care am avut o asemenea parcare în satul Victoria, iar după noi au mai apărut alte trei. Anul acesta sunt nevoită să ridicăm preţurile, din cauza combustibilului, din păcate pentru clienţii noştri. Bărcile trebuie duse la apă, iar maşina consumă. Preţurile vor fi majorate în funcţie de mărimea bărcii, cu circa 10%’, a declarat Mariana Grosu.

Preţurile pentru parcarea bărcilor în timpul iernii variază în funcţie de mărimea acestora, de la 200 la 500 de lei.

‘De când a început războiul, cei care mergeau pe braţul Chilia evită zona’, a menţionat Mariana Grosu.

Unul dintre clienţii ei, Cristian Fuior, din judeţul Constanţa, a afirmat că este unul dintre primii clienţi ai parcării de ambarcaţiuni din satul Victoria şi că, în ciuda războiului, în ultimii ani şi-a petrecut sărbătorile pascale în Deltă.

‘Eu vin în Deltă de aproape 20 de ani, iar cea mai mare captură a fost de 12 kilograme. De când a început conflictul, pe Chilia au scăzut şi capturile. An de an facem Paştele la Crişan, dar acum să vedem dacă mai sunt locuri’, a afirmat Cristian Fuior.

În Delta Dunării există circa 2.000 de ambarcaţiuni, multe dintre ele aparţinând unor persoane care nu sunt din judeţul Tulcea.

Sursa – Agerpres

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:02

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală

Exact în urmă cu un veac, pe 15 septembrie 1926, autoritățile vamale constănțene au descoperit un grav caz de contrabandă, marfa confiscată...

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 12:52

Proteste cu violențe ale crescătorilor de animale în Piața Victoriei din Capitală

Fermieri din mai multe sectoare agricole participă, marți, în Piața Victoriei, la un protest față de dificultățile din agricultură și...

Proteste cu violențe ale crescătorilor de animale în Piața Victoriei din Capitală