Ascultă Radio România Constanța Live

Locatarii din zona Abator anunță organizarea unui protest

Protestul are loc sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 15.00, în zona blocului SM6.

Locatarii din zona Abator anunță organizarea unui protest

Publicat de Doina Sirbu, 1 aprilie 2026, 15:05

Astăzi, la instanță, sâmbătă, la protest! Zeci de locatari ai blocurilor în fața cărora se construiește o parcare au venit, astăzi, la Tribunalul Constanța, unde se judecă solicitarea de suspendare a actului administrativ care stă la baza controversatei investiții din cartierul Abator. Oamenii spun că vor să apere terenul de pe care deja au fost tăiați copacii și pe care au intrat buldozere.

Noi ne-am adunat aici în semn de rezistență împotriva construcțiilor pe spațiile verzi, cu preponderență, referindu-ne la spațiul din fața blocurilor SM5 și SM6, cartierul Abator. Am apărat și încercăm în continuare să apărăm terenul din fața blocurilor noastre care, peste 60 de ani, a reprezentat spațiul verde”, spune o locatară.

S-au tăiat arborii, după cum știți, săptămâna trecută. 30 de arbori. Acum au venit un buldozer și sapă. Pot să vă spun că ne-au luat și băncile. Erau  trei bănci acolo pe care stăteau oamenii mai în vârstă să se odihnească. Le-au luat și pe alea. Nici măcar nu au avut bunul simț să le pună dincolo de proprietate”, a mai adăugat o locatară.

Felicia Ovanesian, avocatul locatarilor, a explicat motivele pentru care trebuie suspendat actul administrativ care stă la baza investiției.

Vorbim până mâine pe motive de nelegalitate a autorizațiilor, nu doar cea pentru parcare, ci și pentru blocul pentru care se face parcarea. Vorbim până mâine. Elementul esențial este următorul: s-a eliberat autorizația în baza unui certificat de urbanism care spunea că nu se poate elibera autorizație, da? Și s-a eliberat autorizația în lipsa elaborării unui PUZ, deși și PUG-ul și PUZ-ul anterior de pe zonă spun că trebuie elaborat PUZ. Acesta a fost și motivul pentru care certificatul de urbanism a fost negativ. Nu poți să ai certificat de urbanism negativ, dar să se elibereze în baza lui autorizația de construire”, a declarat Felicia Ovanesian.

Indiferent de hotărârea instanței, care a rămas în pronunțare, locatarii din zona Abator anunță organizarea unui protest.

Avem și aproape autorizarea de la Primărie pentru sâmbătă, 4 aprilie, ora 15.00, la locul faptei. Vis-à-vis de SM6 este un complex comercial. Așteptăm pe toată lumea care este revoltată și dorește dreptate, pentru că astăzi suntem noi afectați de acest spațiu verde, mâine vor fi alții”, a spus o locatară.

Atât reprezentanții dezvoltatorului imobiliar, cât și cei ai municipalității susțin că reglementările urbanistice în vigoare permit funcțiunile pentru care s-au emis certificatul de urbanism și autorizația de construire, iar toate avizele necesare au fost obținute conform legii.

Redactor: Cătălina Radu

INCDM „Grigore Antipa”: Nu există risc radiologic pe platforma românească a Mării Negre
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:31

INCDM „Grigore Antipa”: Nu există risc radiologic pe platforma românească a Mării Negre

Cercetători ai Departamentului de Oceanografie și Inginerie Costieră din cadrul INCDM „Grigore Antipa” — CSII Maria-Emanuela Mihailov,...

INCDM „Grigore Antipa”: Nu există risc radiologic pe platforma românească a Mării Negre
Biblioteca Județeană Constanța – activități culturale în luna aprilie
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:19

Biblioteca Județeană Constanța – activități culturale în luna aprilie

Biblioteca Județeană Constanța a anunțat că în luna aprilie va organiza următoarele activități culturale: 𝟏, 𝟐 ș𝐢 𝟑...

Biblioteca Județeană Constanța – activități culturale în luna aprilie
Peste 100 de subsectoare de plajă, scoase la licitație
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:11

Peste 100 de subsectoare de plajă, scoase la licitație

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) anunță organizarea a două etape de licitație public pentru închirierea unor bunuri...

Peste 100 de subsectoare de plajă, scoase la licitație
Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă. Ce spun șoferii din Constanța
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 13:39

Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă. Ce spun șoferii din Constanța

De astăzi a intrat în vigoare starea de criză pe piața carburanților. Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă, iar reducerea...

Guvernul a decis plafonarea adaosului comercial la pompă. Ce spun șoferii din Constanța
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:43

În ce condiții pot interveni constănțenii în ședințele Consiliului Local Municipal Constanța

Constănțenii pot să intervină în ședințele Consiliului Local Municipal Constanța, chiar dacă acestea se desfășoară, cu mici excepții,...

În ce condiții pot interveni constănțenii în ședințele Consiliului Local Municipal Constanța
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:35

AUDIO | Lucrările de modernizare la Halta Neptun și Halta Costinești Tabără au fost prelungite până la 31 mai

Lucrările de modernizare  și reabilitare a stațiilor  Costinești Tabără și Neptun Haltă, de pe linia feroviară Constanța – Mangalia,...

AUDIO | Lucrările de modernizare la Halta Neptun și Halta Costinești Tabără au fost prelungite până la 31 mai
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:32

Donald Trump a declarat unei publicații britanice că se gândește serios să retragă SUA din NATO

Președintele american Donald Trump a declarat că ia în considerare în mod serios să retragă SUA din NATO, după ce aliații nu au susținut...

Donald Trump a declarat unei publicații britanice că se gândește serios să retragă SUA din NATO
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:16

Calendar istoric MINAC: 1 aprilie – Descoperirea Tezaurului de Sculpturi de la Tomis

Ziua de 1 Aprilie are o însemnătate aparte pentru Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în această zi a anului 1962 a fost...

Calendar istoric MINAC: 1 aprilie – Descoperirea Tezaurului de Sculpturi de la Tomis